Următorii de pe facebook

12 December 2017

Din motive încă neelucidate, mă mai trezesc noaptea, în jur de 3 a. m. şi mă mai ia somnul la 7 a.m., când ar trebui sa fiu fresh pentru o nouă zi! Odată trezită, gândurile încep să mă bântuie, încerc să le alung şi să caut somnul cel dulce, care nu vrea să revină! Mobilul îmi face cu ochiul de pe noptieră, însă fac eforturi să mă abţin de la a butona în toiul nopţii, activitate ce echivalează cu „s-a dus naibii somnul meu”. Însă, uneori, mai cedez ispitei şi mă apuc de butonat, stând cu ochii beliţi pe FB, ca orice muritor dependent de tehnologie.

Într-una din nopţi, verificându-mi setările din FB, am constatat că am 600 şi ceva de prieteni, dar nu am fost în stare să caut să vad şi numărul „urmăritorilor”. Recunosc că nu sunt pricepută în ale tehnologiei, însă chestia asta mă tot intriga, neştiind cum să aflu dacă am sau nu „urmăritori”, acei „followers” după care „plâng” toți.

multime

secvență din filmul „Following”

Găndindu-mă la acest aspect, mi-am amintit de adevărata conotaţie a „urmăritorilor” din viaţa reală, cei ce, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei, mi-au marcat într-un fel modul de a acţiona în „câmp ostil”.

Îmi amintesc că eram în şcoala generală, când plecam cu bicicleta de-acasă către Parcul Tăbăcăriei. Locuiam în zona „Dacia” şi cel mai mare parc al Constanţei era relativ aproape de locuinţa mea. Într-una din zile, am plecat împreună cu o vecină în parc, cu bicicletele. Odată ajunse, am observat cum un băiat mai mare a început să ne urmărească cu bicicleta. Era un băiat blond, cu un defect la un ochi, de-a dreptul hidos, cu ochiul acela întredeschis. După ce am văzut că nu scăpăm de el doar mergând cu viteză, ne-am hotărât să-i întindem o cursă. Aşa că am intrat în ceea ce se numea la momentul acela „labirint”, un loc format din pomi plantaţi în culoare ce formau un labirint. Pentru că străbăteam parcul acela aproape zi de zi, învăţasem toate ascunzişurile şi căile de ieşire ale acelui loc numit „labirint”’. Drept urmare, după câteva minute, noi am ieşit triumfătoare pe biciclete de acolo, iar „urmăritorul” nostru se zărea cum stătea ridicat pe bicicletă pentru a putea desluşi cum mai poate ieşi de acolo. Am râs de el şi-am fugit în treaba noastră.

Tot la capitolul „urmăritori”, îmi amintesc cu groază de un alt episod. Am terminat clasa a XII-a în vară, iar în anul respectiv, examenul pentru admiterea la facultate s-a susţinut la începutul lunii septembrie. Drept urmare, toată vara am „rupt” cartea de istorie. Învățam mai ales noaptea, pentru că ziua era foarte foarte cald, înăbuşitor de-a dreptul, iar pe atunci nu existau aparate de aer condiţionat. Locuiam la parter, pe bulevardul Tomis, stăteam cu geamurile deschise tot timpul şi, spre norocul meu, aveam grilaje de fier la geam. Într-o noapte, m-am oprit din citit, am stins lumina în camera în care învăţam şi m-am întors după câteva minute. Când am revenit, am văzut umbra unei persoane ce stătea „agăţată” de geamul meu de la parter, uitându-se în interior, ca la cinema! Era la nici doi metri de mine, nu am mai aprins lumina, m-am speriat foarte tare, nu am îndrăznit să trag perdeaua să văd cum arată. M-am gândit la un moment dat, să mă apropii încet de geam şi să urlu exact lângă el sau ea – ce-o fi fost, să-l sau s-o sperii, să cadă de acolo. Dar nu am fost atât de curajoasă. Am stat cu lumina stinsă, iar când nu i-am mai văzut umbra în perdea, am dat fuga să închid geamul. Genul acesta de „urmăritor” m-a cam speriat încât, mult timp după aceea, mă opream brusc şi mă uitam cu atenţie la cel (cea) ce mergea prea aproape de mine.

Anii au trecut, „urmăritorii” din viaţa reală au dispărut, însă cum naiba am ajuns acum să-i număr pe cei de care mă feream cu ani în urmă? Jalnic, aş putea spune! Mai bine mai dorm puţin, că oricum nu am aflat câți „urmăritori” virtuali am!

Guest post by Mihaela Scrieciu 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despre somn, numai de bine

Dacă ai vrut să-mi arăți cât de rău e fără tine, ai reușit, recunosc, sunt terminat

Când nu mai visăm nici în… vis

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
604 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro