Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vremurile noastre, cu complicații sufletești plagiate

– continuare de aici – 

DUMITRU-ALEXANDRU FILIMONNu-și spuseseră lucruri. Ambiția fiecăruia de a perpeli un vis afrodisiac la maximă intensitate se dovedea acum a fi o abilitate comună înnăscută. Acest motor cu rotițele în direcții opuse funcționa fără nici o intersectare de privire, fără nici o oglindire a celuilalt. Doar picături de trecut pe retină. Vedeai totuși, acele frânturi din acel „ei” de odinioară, ce îi mai anina acum să îmbrățiseze un cub de gheață pe jumătate topit. Le era frică de frigul pe care l-ar putea resimți separat, așa că se puseseră de comun acord, în mod tacit, să-și asume o alianță cu nefericirea.
Dar la o intersecție de priviri se vede totdeauna adevărul. Cine oare să îndrăznească să scuipe primul cuvinte, când aveau gura ocupată cu zeci de planuri făcute pentru următorii ani. Nu puteau ei să pice în dizgrație socială cu una cu două. Reputația lor, vechea vorbă „ce spune lumea” nu se prăfuise, ci se șlefuise în sufletele lor sărace, mobilate extrem de modest cu substanțe sufletești de natură evanescentă. Nici măcar ultimul eufemism nu putea să-i salveze de efluviul ce avea să vină.
– Ai văzut ce poze are Oana pe facebook? Ce fericire mare e pe capul ei!
– E în depresie.
– Depresie?
– Da! Chiar depresie.
– De un știi tu?
– Am văzut acum 8 zile o postare pe profilul ei.
– Era o postare sau o poză?
– O poză cu text.
– O poză cu text. Cam neobișnuit pentru o persoană ușor semianalfabetă.
– Nu fi chiar rea!
– Și ce zicea în textul ăla?
– Nu mai știu, ceva citate despre incapacitatea oamenilor de a iubi, de a lega prietenii durabile.
– Uite cine vorbea? Nu demult ea îi abandona pe toți în favoarea unei noi garnituri. Acum s-a stricat șandramaua și caută înlocuitori.

upload_facebook_photo_quality_0

Sursă foto: fstoppers.com
– Cred că nu se simte prea bine.
– Acum o oră a băgat o poză cu un zâmbet, era toată un zâmbet mare. Uite așa de mare. Ei…. nu e fericită?
– Eu cred că nu.
– Dar de unde știi tu?
– Ți-am zis, mai citesc ce postează.
– Asta nu mi-ai zis, că mai citești ce postează!
– Spun din nou, poate ai urechi de data asta.
– Adică! Surdă și bătrână încă nu sunt, dar proastă niciodată.
– Hai, Andreea! Te rog! Vezi-ți de postarea ta și lasă-mă pe mine.
– Să te las să te uiți la postările altora, mai ales femei…
– Prieteni.
– Foști prieteni! Și nu uita, Vlad, că a fost și prietena mea, nu doar a grupului tău.
– Hai! Postează odată.
– La mine nu te mai uiți, dar cu profilul ei ești la zi.
– O să-ți dau like. Promit!
– Like? Ziceam să te uiți la mine. Aici sunt!
– Aha. Mă uit! Mă uit!
– Tot cu nasul în telefon! Aici sunt.
– Ce vrei, măh, de la mine? Acum mă uit. Ce e?
– Aș vrea o înghețată de căpșuni.
– Mă duc să-ți iau dacă vrei.
– Aș vrea o înghețată de căpșuni, dar nu de la tine.
– Atunci de la cine?
– De la bărbatul din parc care tremura cu gândul că nu ar putea nimeri aroma mea preferată. Îți amintești?
– Îmi amintesc că doar tu ai mâncat înghețată.
Curgea amintirea din parc cu număratul pașilor lor ce lăsău în urmă un început de sfârșit, clasic pentru vremurile noastre cu complicații sufletești plagiate.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nimic nou sub soarele legăturilor periculoase – Newness

Le iubim pe ele, drăcoaicele…

Cât de legată la ochi să fii? Cam cât am fost eu…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
795 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro