48 de ani

Doina Ruşti

28 June 2012

Să ai 48 de ani e o catastrofă. Când vine vorba despre femei, nicio vârstă nu este atât de blamată ca asta. Mai ales pentru ochii strălucitori, care n-au împlinit încă 30 de ani, această vârstă arată ca ultimul prag. 

De câte ori vine vorba despre vreo femeie prăbuşită, precis are 48 de ani.

Prin urmare, nici bărbatul despre care vreau să vorbesc mai departe nu face excepţie. E o namilă cu doi cercei lipiţi pe lobul urechii stângi, ca nişte picături de sânge, o namilă în sensul cel mai clar, căci pare să se apropie de 2 metri, încât mi-e destul de incomod să mă uit spre ochii lui, mai ales că trebuie să ridic mult bărbia, ceea ce îmi dă un aer de gură cască.

Tipul vorbeşte peste tot grupul de 5 persoane, ieşite la fumat. Recunosc că are o voce plăcută, cu toate că arată ca un căpcăun. Subiectul poveştii lui e, bineînţeles, o femeie de 48 de ani, pe care o ironizează fără milă. Individa, ne povesteşte el, era îmbrăcată cu pantaloni scurţi şi-şi ţinea silicoanele la vedere! Vă daţi seama, la vârsta ei, în pantaloni scurţi, dar scurţi rău, până la încheietură!

Mă gândesc imediat că poate era vreo baragladină ieşită la plimbare în chiloţi-gogoşari.

Tot grupul gâlgâie de mulţumire, iar povestitorul dă şi el drumul evenimentelor cu mai multă tragere de inimă. Femeia de 48 de ani se dăduse la el. Evident, n-ar fi refuzat-o, dacă n-ar fi avut vârsta aia!

Pare sincer, dar tot chiorându-mă spre ochişorii lui de câine fidel, îmi dau seama că ceva nu e în regulă. Sub măturica genelor clipeşte, îndepărtat, un mic suspin. Iar sub această emoţie vagă, până şi amănuntele povestirii devin mai picante. Aflu că femeia de 48 de ani purta un maieu roz, cam de nuanţa bluzei mele. Imediat toţi ochii sunt pe decolteul meu şi un sentiment de jenă face ca vălul palatin să-mi fie cotropit pe loc de 30 de grame de salivă fierbinte. În plus, femeia neruşinată, din povestirea lui, care între timp devenise o “tanti în călduri”, i se tot fâţâia pe lângă umăr, suflând aburi de dragon direct spre cele două picături sângerii de pe urechea lui stângă.

Îmi dau seama că stau exact în stânga lui şi, fâstâcită, mă retrag un pas mai în spate.

Namila povesteşte mai departe cu pasiune, trăgând din când în când din ţigară şi ţinându-şi cu eleganţă o mână în buzunarul pantalonilor largi. Ascultându-l, urmărindu-i mişcările calculate, izbită intermitent de fumul călduţ al Kentului său, am început să mă întreb câţi ani avea nămilosul. Era genul ăla fără istorie – înalt, cu burtă şi ras în cap, însă avea şi un anumit farmec, căpătat exclusiv ca vorbitor.

Amintirile lui despre femeia de 48 de ani se legau în mod imprecis de mine sau pur şi simplu îşi găsiseră un loc potrivit în urechea mea, exact ca rotocoalele de fum adăpostite în alveolele unei ferestre.

Îmi terminasem ţigara, însă nu mă înduram să mă întorc în birou. De fapt toţi ochii erau aţintiţi asupra acestui bărbat pus pe poveşti. Îmi plăcea în special timbrul plin, oarecum directoral.

În încheiere, întors spre mine, ca şi cum ar fi avut nevoie de-o aprobare, preciză încă o dată că femeia aia penibilă, de 48 de ani, se băgase în el, îşi arătase ţâţele ei tunate, îşi dezvelise picioarele, dar cu toate aceste asalturi, el şi cerceii lui roşii rămăseseră absolut impasibili!

Evident, tot grupul îl privea acum ca pe un erou.

Şi cum se uita de la înălţimea lui, clipind des, mi-am dat seama că voiam să ştiu nu neapărat câţi ani are, ci mai cu seamă ce valoare aveau pentru el. Toată lumea s-a dovedit că era la curent. Povestitorul, pe care eu nu-l cunoşteam decât din pauzele de fumat, era un falnic bărbat de 42 de ani şi era foarte mândru de asta. Pentru el viaţa se măsura normal, în ani exacţi şi în vârste potrivite pentru pantaloni scurţi.

Şi cum era încă legănat de fericirea pe care o dă orice final de poveste, m-a întrebat, în timp ce-şi stingea ţigara, care era, de fapt, vârsta mea.

Recunosc că nu m-am aşteptat câtuşi de puţin la o întrebare atât de directă.

După toată povestea, mai ales în împrejurările date, care erau ale unui deznodământ clar, mi-era imposibil să-i spun că am fatidica vârstă de 48 de ani. Aş fi putut să mă eschivez, desigur. Pe de altă parte, recapitulând succint interesul lui pentru bluza mea roz, merita să-i probez cronometrul prin care măsura lumea. Dar ce vârstă ar fi putut să aibă mai multă demnitate decât terfelitul 48 de ani? Poate că un 50 ar fi impus mai mult, dar cu siguranţă n-ar fi avut niciun haz. Aşa că, după un scurt moment de ezitare i-am mărturisit cu jumătate de gură că am mai bine de 10 ani decât el. Şi cum consternarea i se instalase exact între ochişorii acum imobili, am adăugat cât se poate de profesional că aveam mai mult cu exact 13 ani. Nu de alta, dar simbolismul cifrei 13 mi s-a părut cu mult mai potrivit pentru un om trecut deja prin drama unei vârste stigmatizate în mod unanim.

Bărbatul de 42 de ani, nămilos, povestitor de talent, ras în cap, s-a destins cu acea veselie a unui om scăpat din război, iar bluza mea roz a rămas, desigur, în umbra mult visatei femei cu pantaloni scurţi.



Citiţi şi

Vrei să fii că ele, învaţă să fii curvă!

Selfie-ul în oglindă: femei vs. bărbaţi

Bărbaţii sunt campioni absoluţi la a ascunde adevărul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,253 views

Your tuppence

  1. ella / 4 March 2016 18:00

    Savuros, o povestioara ce o intalnesti la tot pasul, ironica si subtila !

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. marius georgescu / 19 July 2012 12:33

    Superb scris,ecorseu psihologic subtil.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Liana Oprea
    Liana / 1 July 2012 14:52

    un povestitor știe că nu există situația „aici/acum nu se petrece nimic”. mulțumesc, doamnă Ruști, pentru că nu știți ce e plictiseala, și împărtășiți asta.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro