Cu ceva timp în urmă, îl auzeam pe dirijorul Ion Marin spunând că, pentru el, nu aplauzele sunt semnul cel mai sigur că a reușit un concert excelent, ci calitatea tăcerii care se lasă după ultimul acord. M-a surprins, pentru că afirmația lui întâlnea o observație a mea: indicatorul cel mai potrivit pentru a măsura calitatea unei activități de învățare – fie ea lectură, curs, mentorat, coaching, training, conferință, seminar, atelier, conversație informală etc. – este calitatea tăcerii participanților, reacția de tipul ”M-ați pus pe gânduri”, ”Trebuie să mă gândesc mai mult la asta”, ”Trebuie să lucrez la asta”, ”De astăzi, fac…”, iar nu obișnuitele ”M-am simțit foarte bine”, ”Mi-a plăcut”, ”A fost foarte interesant”, ”A fost extraordinar”. M-am convins din nou de aceasta recent, la o întâlnire cu tineri în căutare de mentori, unde am auzit întreaga paletă de reacții.
Natural, creierul nostru funcționează în economy mode: caută să obțină maximum de plăcere cu consum minim de energie. Îi plac cel mai mult și mai repede lucrurile care intră ușor în zona lui de confort.
Și în explanatory mode: de fiecare dată când e obligat să pompeze mai multă energie, creează explicații, raționalizări (”Mi se întâmplă asta din cauză că…/ din cauza lui…”, ”Nu pot, pentru că…”, ”Da, dar…”), mult mai economice decât acțiunile care implică provocarea, zdruncinarea, depășirea zonei de confort. Cu cât găsește mai repede ”explicații” mai simple și mai ”convingătoare”, cu atât are mai multe șanse să mențină echilibrul zonei de confort existente. ”Nu fac asta pentru că nu-mi place” și ”Fac asta pentru că îmi place” sunt explicațiile cele mai economice pe care le-a inventat specia umană pentru a menține acest echilibru.
Problema e că învățarea și dezvoltarea apar doar atunci când zona de confort e provocată, zdruncinată, depășită, adică exact atunci când consumul de energie crește, iar ceea ce un creier obișnuit recunoaște drept ”plăcere” se diminuează…
Stai de vorbă cu creierul tău și programează-l pentru efort mare și susținut, oferindu-i totodată, la intervale regulate, ”premii” de relaxare (reducerea la minimum a energiei consumate). De exemplu, oferă-i 10 minute pauză la fiecare 50 minute de concentrare. Sau oferă-i o întâlnire care ”îi place” (o conversație cu un prieten, un spectacol, o conferință ”plăcută”, ”fascinantă” etc.) doar după o activitate care îl solicită foarte mult (o zi de muncă sau de studiu sistematic în bibliotecă, o sesiune de mentorat, coaching, training foarte solicitantă, o conferință aridă dar cu foarte mult conținut etc.).
Pauza adevărată este aceea care reduce la minim consumul de energie pe care îl consumă creierul. Pot fi 10 minute de meditație (focalizarea exclusiv pe respirație, de pildă); ori zece minute petrecute în natură, cu focalizare exclusivă pe privirea unui peisaj, a unei flori etc.; ori mișcare fizică, focalizând atenția exclusiv pe mușchi, articulații, respirație; ori muzică, focalizându-te exclusiv pe sunete, melodie, emoție…
NU constituie pauză reală: lectura unor bloguri sau a presei; comunicarea Facebook, e-mail, telefon… Toate acestea sunt, în realitate, consumatoare de energie mari și mascate. De ce atunci – mă vei întreba – ne provoacă plăcere? Doar am scris mai sus că plăcerea derivă, de regulă, din consumul mic de energie. Pentru că, pe de o parte, creierul le asociază cu pauza, distracția, jocul, absența grijilor, altfel spus cu un consum de energie infinit mai mic decât rezolvarea problemelor cotidiene de muncă, de familie, personale ori sociale; și pentru că, pe de altă parte, ele ne satisfac diverse nevoi (interacțiune, comunicare, informare etc.) cu un consum de energie mai mic decât alte activități care ne-ar satisface aceleași nevoi (întâlnirile față în față, studiul unor materiale mai ample etc.). Oferă-le ca premiu pentru creier doar după ce te-ai asigurat că ai realizat ce ți-ai propus ca activitate prioritară în ziua respectivă și doar în doza care te face să-ți dorești încă una. Exact așa cum procedează dresorul care îi dă animalului bucățica de zahăr ca stimulent. Pentru că, ne place sau nu, creierul nostru este, prin natura sa, un animal; diferența față de celelalte animale vine din aceea că tot el este și dresorul său – un dresor priceput, ori unul devorat de animalul pe care îl dresează; în ultimă analiză, a învăța să devii dresorul foarte priceput al propriului creier constituie una dintre caracteristicile definitorii ale umanității celei mai evoluate.
Identifică mai riguros (atât cât e posibil) nevoile pe care ți le acoperă fiecare activitate, oricât de inocentă sau vinovată, oricât de semnificativă sau nesemnificativă, oricât de plăcută sau neplăcută ți s-ar părea. Apoi organizează-ți agenda în funcție de nevoi și compartimentează activitățile: dacă îi dai creierului o pauză, atunci pauză să fie! dacă aștepți de la el concentrare și productivitate, atunci nu-l lăsa să funcționeze în economy mode (focalizat pe plăcere), ci programează-l pentru consum mare de energie (efort).
Creierul tău a intrat cumva, chiar acum, în economy-explanatory mode? Îți spune, ”Asta nu se poate / Eu nu pot, pentru că…” sau ”Da, dar…”? Dă-i o mână de ajutor ca să te lase să înveți și să-ți depășești actuala zonă de confort: oferă-i o tăcere de calitate, spune-ți ”Hai să mă gândesc mai mult la asta / Hai să lucrez mai mult la asta”, apoi începe antrenamentul recomandat mai sus chiar cu ideile din acest articol care ți-au generat rezistență interioară.
Citiţi şi
Dr. Tarek Nazer îți spune cum scapi de artroză și de durerile articulare fără operație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
