Sunt întrebată des cum am slăbit. Oamenii așteaptă să le spun fie rețete minune, fie un ingredient secret, fie o dietă care se dă de trei ori peste cap pentru tine. Dacă se poate tu să nu faci mare lucru, ar fi perfect. Poate știu un aparat anume pe care să-l cumpere, un borcan cu un conținut îndoielnic, dar care funcționează, un ceva, orice, CEVA. Secretul!
Ca să n-o mai dau pe după leuștean, vă spun adevărul: nu există! N-am în mânecă nimic din toate astea. Am numai vorbe. Da, vorbe.
Credeți-mă pe cuvânt, nu există o rețetă de slăbit. Există biblioteci întregi de rețete de slăbit, dar nu ele sunt esențialul. Ci atitudinea. Atitudinea potrivită, stilul de viață echilibrat și voința care te face ca la momentul potrivit să spui: „Nu mănânc asta.”, „Ies să fac sport.”, „Mai bine beau apă.” și „Mie pune-mi doar salată.” Slăbești atunci când pui punct stilului tău de viață de până acum, cel care te-a făcut să îți dai ochii peste cap când te urci pe cântar. Cel care te-a făcut să plângi. Și nu o dată, nu-i așa?
Nu ești fericit. Nu-ți vin hainele. Nu-ți place cum te vezi în reflexia din mașini când mergi pe stradă. Detești să-ți cumperi haine noi. Un cuvânt sau o privire din partea unui prieten te rănesc mai mult decât dacă ți-ar fi tras cineva o palmă. Îți poți strica o zi întreagă doar dacă vezi o poză cu tine. Și te urăști. Îți urăști șuncile, gușa, burta, brațele groase. Tu le vezi mai odioase decât oricine. În ochii tăi arăți îngrozitor. Și doare.
Viața începe să graviteze în jurul acestui lucru: „Sunt grasă!” Orice fac nu pot uita că… sunt grasă. Cine știe cum arăt de la spate. Oare cum îmi stă bluza asta, iar mi se vede burta ca o betonieră? Ia să stau mai dreaptă în poză, poate reușesc să-mi ascund bărbia dublă. Mmmm, da, iau rochia asta neagră, negrul subțiază. Băi, dar ce-aș mânca o înghețată! Ah, iar mi-au lăsat pantalonii o dungă pe burtă, că mi-s prea strâmți. Bunico, îmi mai pui o farfurie de sarmale, te rog? Da, și smântână. Vai, și ce slabă e Dina. Ce norocoasă e! Ce bine e să fii Dina și să-ți stea orice haină bine… Îmi place s-o privesc, e frumoasă doar pentru că e slabă. De ce ea e slabă de la natură și eu nu-s? Mama ei de treabă, norocul ăstora care sunt pur și simplu… slabi! Atât de slabi, că mă enervează! Și eu… eu care mă chinui de atâția ani să slăbesc și nu reușesc. Mmm, ce bună e ciocolata asta. E neagră, o pot mânca pe toată.
Asta eram eu acum șase ani. Nu pot să vă zic o zi anume când am început să mă schimb. Pot să vă spun doar că în procesul de slăbire ești doar tu. Ești singur. Tu decizi și tu faci alegerile. Te pot ajuta mulți oameni, la fel cum te pot încurca mulți oameni. Dar nu depinzi cu adevărat de nimeni, decât de tine. Tu iei hotărârile ce mănânci, cât sport faci, ce lichide bei, cât, la ce oră și cât dormi. Toate astea sunt importante. Tu decizi dacă te lași păcălit că ciocolata neagră e mai bună, că pâinea neagră e mai sănătoasă, că sucul de fructe poate fi băut oricât, că două felii de pizza poți mânca și tu din când în când. Tu decizi. Și tu trăiești cu deciziile tale.
E al naibii de greu. E dureros fizic și sufletește. Îți ieși uneori din minți. E frustrant și e enervant. Pare, uneori, imposibil. Dar nu există scurtături. Există mici momente când trebuie să te calmezi, să bei un pahar cu apă și să te întrebi: „Pentru ce toate astea?”. Și atunci te uiți la poze. Și vezi albumul de când ai absolvit liceul. Și vezi pozele de la vreun majorat. Vezi toate amintirile alea și-ți amintești tot ce gândeai și cum te simțeai. Toată suferința aia apăsătoare și sugătoare de energie. Tot ce-a durut și ce ți-a umplut viața. Și pentru ce? Pentru ce mama naibii? Pentru feliile alea de pâine cu Nutella? Pentru punga aia de chips-uri mâncată la film? Pentru prăjiturile de pe masa de Crăciun? Toată fericirea acelor ani încape într-un frigider? Cum dracu am putut trăi așa?
Îți amintești toate astea și te calmezi. Nu-ți mai e foame. Ești tristă și furioasă pe tine. Și-n momentele alea crești. Te maturizezi. Devii mai puternică decât o banală poftă de dulciuri. Mai câștigi un pic de control. Descoperi fericirea în alte deprinderi. Începi să vezi alfel lumea. Poate din goana bicicletei. Poate dintr-un vârf de munte. Poate din brațele bărbatului iubit care-ți spune: „Ce frumoasă ești!” Și ești frumoasă. Pentru că te simți frumoasă. Nu doar sătulă, așa cum te-ai simțit ani de-a rândul. Începi să scrii. Începi să pictezi. Descoperi că-ți place să dansezi. Îți schimbi gustul la haine, întâlnești rochiile lungi. Și hainele care-ți stau bine fără prea mult efort.
Așa am slăbit cele 40 de kilograme. Luptându-mă zi de zi. Pierzând și câștigând. Renunțând câte puțin la toate alimentele nesănătoase și hipercalorice. M-am străduit să studiez știința din spatele nutriției, dar n-am reușit. Am reușit doar să mănânc puțin. Des. Slab. Am reușit să fac sport zilnic, cât mai mult, cât mai obositor. Pentru mine a funcționat natura, un fel de-a face efort fără să-ți dai seama. Pentru mine a funcționat atitudinea lui Andrei, iubitul meu, cu care am înjumătățit mâncarea din farfurie. A funcționat că nu mi-a spus niciodată: „Arăți bine așa cum ești!”. Mi-a spus „Hai cu bicicletele!” A funcționat să mă uit la poze, iar și iar, să mă compar și să mă analizez. A funcționat gustul vieții de om un pic mai slab. Un pic mai liber. Un pic mai altfel.
În timp, cu tot acest efort, mi-am găsit liniștea. Nu-mi mai puneam atât de multe întrebări. Nu-mi mai rumegam frustrările. Nu mă mai simțeam hăituită de reflexiile din vitrine, de oglinzi și de ochii oamenilor. Am învățat să mă iubesc, pentru că începeam, pentru prima dată în viața mea, să fac ceva cu adevărat. Ceva care dădea rezultate. Luam taurul din suflet de coarne și mă zbăteam să slăbesc, să fiu mai sănătoasă, să fiu mai vioaie, să fiu mai fericită. Asta primești în schimb. Îți promit.
Spune-mi, dacă ai avea de ales între o farfurie de fericire și una de tocăniță, ce ai alege? Dacă ai avea de ales între un râs până te doare burta și trei felii de salam de biscuiți, ce-ai alege? Dacă ai putea alege să ai o poză frumoasă sau să bei un pahar de Cola, ce ai alege? Dacă ai putea alege între un an în plus de viață și un tort de înghețată, ce ai alege? Despre asta este vorba. Să nu uiți aceste comparații, căci în final, la asta se rezumă. Să nu uiți că nu trebuie să mănânci ȘI mâncare sănătoasă, ci DOAR mâncare sănătoasă. În fiecare zi trebuie să faci aceste alegeri. Pentru că oricât ai vrea, nu poți păcăli sistemul. Nu poți mânca pe furiș, nu poți trișa, nu poți să-ți găsești la nesfârșit scuze. Nu există „de mâine”. Nu există diete minune, nu există ingrediente secrete, nu există praf magic. Pur și simplu, într-o zi trebuie să te hotărăști că te iubești mai mult decât porcăria aia pe care ți-ai pus-o în farfurie.
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
