Vă rog, treziți-vă!

Catchy

27 July 2016

Văd tot mai des postări în care adulții se mândresc cu rezultatele deosebite ale unor copii la fel de fel de concursuri internaționale. La o primă vedere ești tentat să spui “copiii ăştia sunt apreciați și iubiți”. Eu nu văd lucrurile chiar așa. Dincolo de tabloul acesta feeric, eu văd niște adulți cu vise frânte care își proiectează neputința asupra odraslelor, şi niște copii care își iubesc părinții atât de mult încât ar face orice sa îi vadă fericiți. Asta incluzând sacrificarea orelor de joacă sau de interacțiune cu alți copii. Copiii care câștigă medalii la concursuri internaționale se joacă făcând exerciții la mate, la 8, 9, 10 ani, vârstă la care eu mă jucam toată ziua pe-afară cu amicii de la bloc. Asta nu m-a făcut mai proastă la învățătură (am terminat ASE – Finanțe Bănci, fără pile și spăgi, legănându-mi copilul în timp ce învățam), ba chiar mi-a dat ceva în plus – capacitatea de a relaţiona sănătos.

Este minunat că sunt instruiți şi excelează într-un domeniu, însă asta e doar antrenarea capacității de memorare. Ne concentrăm pe competitivitate. Fiecare își dorește ca propriul copil să fie cel mai bun. Cel mai bun e doar un loc. UNUL. Lupta aia pentru locul unul, crema cremelor, asul din cărți, se lasă cu sacrificiul relațiilor interumane.

dara scully

©Dara Scully

Unii vor spune că exagerez. Da?! Când ați privit ultima oară în jur, să analizați tabloul general al societății prezente? Câți prieteni buni aveți în prezent? Nu mă refer la cei care vă umplu listele de Facebook și care dau like la postări, nici la ăia care vă sună mereu să se plângă. Ăştia sunt o specie aparte, care au bani pentru orice, dar nu pentru psiholog. Când spun prieteni, mă refer la oamenii ăia care vă știu toate buzunarele, chiar şi pe alea rupte, care au plâns împreună cu voi, au râs cu lacrimi împreună cu voi, care au avut curajul să vă împărtășească visele, cărora le-ați împărtășit voi visele şi nu v-au pus tălpi sau v-au tăiat aripile. Câţi dintr-ăştia aveți în viața voastră?

Toate diplomele din lume și toate joburile de top din lume nu pot înlocui oamenii care îți hrănesc sufletul.

Ce fel de viață doriți copiilor voștri, când îi antrenați să fie buni executanți, dar inapți să lege și să dezvolte relații interumane sănătoase? Alegeți varianta comodă vouă? Cine v-a păcălit spunându-vă că educarea şi creşterea unui om nou e de fapt despre voi? Sunteți atât de buni încât v-ați hotărât că un om nou nu ar trebui să aibă propriul drum și propria personalitate, ci mai degrabă să fie niște replici eșuate ale voastre?

copilă

Ei au venit să ne învețe pe noi toți cum să iubim și să ne lăsăm iubiți. Ar face orice să fie iubiți, să îşi vadă părinţii mulţumiţi. Vă rog, treziți-vă! Nu le ucideţi inocenţa. Nu repetaţi greșelile părinților voștri. Și eu fac parte din generația celor pe care părinții îi mânau de la spate pe repede înainte și îmi tremura sufletul pentru fiecare notă sub 8, pentru că atunci nu venea Protecția Copilului dacă mi-o luam pentru o notă mică. Cu toate astea, eu am avut o copilărie, am explorat, mi-am cunoscut mediul, am interacționat cu oamenii de mică. Cărțile sunt minunate, dar ele sunt pline de… experiențele altora, care nu se compară cu propria experiență.

Nu vă sechestrați copiii la masa de lucru. Educați-i să fie oameni întâi!

Guest post by Mădălina Adriana Apostu

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)   Trimite-ne textul pe office@catchy.ro 

Citiţi şi

Când școala îți dărâmă regulile sănătoase

Femei care luptă pentru un bărbat

Bianca

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
95,973 views

Your tuppence

  1. Madalina A / 4 March 2017 8:24

    Nu ati inteles nimic. Nu am nimic cu cei.super dotati, olimpici , etc. Ma minunez cum ma cunosc unii.fara sa ma fi intalnit si ma eticheteaza gratuit. Din fericire am destui ani ca sa inteleg ca asta e tiparul romanesc, intai dam cu parul si daca mai misca apoi vorbim. Apropos, nu am nici o frustrare. Am facut scoala, am mers la olimpiade, am absolvit facultate fara bani, si am lucrat intr-o companie de top insa nu m-am izolat in casa in copilarie, am iesit afara si am socializat, m-am jucat ca un copil, am batut maidanul, cum zicea cineva mai putin frustrat intr-un comentariu anterior. Articolul meu indeamna parintii sa se uite in.ochii copiilor lor, sa vafa daca exista fericire sau tristete, sa le incurajeze creativitatea, nu neapatat acumularea de cunostinte. In fine, cine a inteles, a inteles. Cine nu, a dat cu pietre.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Andreea / 1 February 2017 11:39

    Exagerat acest articol.
    Părinții sunt mândrii de odraslele lor orice ar face, iar acum avem Facebook sa scriem asta. Tentația e mare.
    Școală te scoate la tabla în fiecare zi. Copii sunt deștepți. Acum ce sa le facem?
    Exemplu : Fiica mea a scos punctaj maxim la nush ce concurs național fără sa știu măcar ca la dat. Ce vise? Ce împins de la spate? Mi-a venit acasă cu diploma direct. Acum depinde de mine dc ma laud pe Facebook sau nu.
    Facebook este tentant sa arăți ce odrasla minunata ai. Dar hai sa nu facem tragedii din laudarosenia unora.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Ramona / 29 January 2017 10:17

    Fără a se înțelege că dezaprob comentariile anterioare, care sunt corecte, dar pe o altă speță, afirm că niciun comentator care a răspuns acestui articol n-a priceput esența lui. Autoarea nu spune că e neadecvat ca părinții să se laude cu copiii lor superdotați, nici nu pângărește performanțele copiilor realmente dotați. Ăia se descoperă, geniile se descoperă, nu se strunesc cu nuiaua la fund. Că bătaia nu e ruptă din rai și abuzul emoțional face mai mult rău decât bine. Și fiecare dintre cei ce am copilărit acum 20-30 de ani simte pe pielea lui anumite sechele lăsate de lovituri prea “motivante.” Mă puteți numi frustrată, dacă vă simțiți mai bine judecând la suprafață.
    Autoarea a apăsat niște butoane neplăcute în mulți pentru că mesajul este “Părinți, nu vă proiectați dorințele și visurile voastre neîmplinite asupra copiilor voștri. Adică dacă voi nu ați excelat în nici un domeniu, NU vă obosiți și NU vă abuzați copilul să ajungă acolo unde voi n-ați fost în stare să ajungeți, ca să vă mândriți acum cu rezultatele lor !” Eu am văzut părinți care își arogau drepturile asupra reușitei copilului. “Da, mie mi se datorează că a ajuns doctor sau avocat sau mai știu eu ce! Domne, l-am ținut în frâu și uite ce om a ieșit din el. ” Și dacă întrebi fostul copil, devenit adult, realizezi că el și-ar fi dorit să fie pictor sau îngrijitor de animale, dar părinții i-au explicat “cu bunăvoință” că din asta nu se trăiește, cu meseria asta vei muri de foame, nimeni nu te va respecta, etc. Iar ei, acei copii care n-au fost ajutați să-și caute viitorul fără a le fi impus, să-și formeze propria personalitate și să-și traseze propriul drum – pentru că, nu-i așa ?, știu părinții mai bine – , au fost nevoiți să renunțe la pasiunile lor incipiente și să se îndrepte spre ceva ce nu le plăcea cu adevărat. Ca să primească acceptarea și iubirea părinților ! Spiritul competițional pe care societatea, asistată de părinți, îl dezvoltă în copii nu este întotdeauna benefic și nu toți câștigă de pe urma lui, deși sunt și cazuri fericite. Concursul este câștigat de unul singur. Ceilalți iau note mai mici și se învinovățesc în sinea lor că n-au fost suficient de buni și nu s-au ridicat la așteptările părinților. Presiunea psihică e imensă. Răspunsul părintelui ? “E bun și 9, dar puteai să iei un 10 ! De ce nu ești ca X, el de ce poate și tu nu poți ?” Comparația creează o enormă frustrare. Părinții nu și învață copiii că greșeala e ceva firesc în viață, că nu mereu câștigi și cum să faci față sentimentului. Iar data viitoare când se va confrunta cu o provocare de acest gen, copilul va pleca din start cu frustrarea și îndoiala că nu e suficient de bun, se va zbate să fie acceptat. Adult fiind, va trăi viața pe care alții i-o impun, pentru că a învățat în copilărie mai degrabă să se conformeze cerințelor altora decât să se alinieze cu propriul suflet și propriile nevoi. Altfel spus, să fie supus, căci visul lui de a fi pictor este egal cu a fi un pierde vară. Și poate totuși ar fi ieșit un geniu dacă nu i s-ar fi omorât din fașă creativitatea și era lăsat și ajutat să-și dezvolte pasiunea.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 0
    Reply
  4. mara / 22 December 2016 21:12

    Articolul este scris de o persoana care are mari frustrari inca din copilarie, frustrari nascute din neputinta de a-si face parintii fericiti cu rezultate deosebite la invatatura, parinti care ar fi vrut si ei sa se mandreasca cu rezultatele odraslelor lor, in timp ce acestea, odraslele, hoinareau prin cartier. Nu e nimic rau in faptul ca nu esti olimpic, dar asta nu inseamna ca trebuie sa faci batjocura din rezultatele celor care sunt olimpici doar pentru a-i aduce in mediocritate. Nu, olimpicii nu sunt mediocri, iar cei care-i denigreaza nu-si dau seama de ridicolul in care se afla!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 7
    Reply
  5. Sabrina / 26 November 2016 22:57

    Pe unii romani au inceput sa-i deranjeze pana si performantele etalate ale unor copii superdotati. Ei nu inteleg ca acesti copii aleg de buna voie si nesiliti de nimeni sa participle la competitii si nu vad in asta un sacrificiu ci o provocare. Ce minte ingusta, plina de ranchiuna si egoism sa critici pana si optiunea oamenilor de a posta ce le face placere pe propria pagina de facebook. Asa cum unii posteaza poze cu caini si pisici, asa altii posteaza poze cu copiii olimpici ai Romaniei si promoveaza prin asta valorile. Fiecare cu preocuparea lui. Autorul acestui articol ar trebui sa fie ingrijorat mai degraba de faptul ca acestor copii nu li se ofera suficiente conditii in Romania sa-si manifeste si sa-si puna in valoare talentul extraordinar pe care-l au si sunt nevoiti sa plece in afara! Si ajung sa fie marginalizati si neintelesi in propria tara de niste semidocti cu pretentii intelectuale si de falsa ingrijorare. Si nu ma refer aici la copiii care participa la competitii fortati de parinti ca sa faca act de prezenta, ci la cei care ajung sa le castige. Olimpiadele internationale nu se castiga de copiii fortati de parinti, ci de cei superdotati, care intradevar au talent si pasiune pentru ceea ce fac si pentru care efortul depus nu e o corvoada ci o stimulare de a gasii solutii. Acesti copii merita toata stima si admiratia noastra! Felicitari profesorilor si parintilor care-i sustin si ii indruma.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 45 Thumb down 7
    Reply
    • Ilie Neacșu / 13 December 2016 5:55

      La acele nivele nu pătrundeți cu texte ca cele de mai sus… Habar nu aveți ce e în mintea unei elite naționale sau internaționale… Serotonina din acele creiere nu se produce din stimuli de-ai omului „normal”… Acei oameni rezolvă probleme extrem de dificile, uneori și în vis, acolo unde conștientul clachează… Fericirea nu este plăcere, ci victorie (Zig Ziglar)… Iar acei copii aleg deja lupte grele, în jungle grele… Victoria în acele „sfere” aduce un grad de satisfacție, care nu se poate măsura de omul de rând… Un creier bine antrenat și bine folosit trece foarte multe activități în subconștient de-a lungul timpului… Aceste elite sunt atât de antrenate, încât nu „obosesc” la orele 12:00 ca tot omul „modern”… Nu trebe să-i căinați, nici pe ei, nici pe cei dragi lor… Este pur și simplu alt nivel fizic, mental și spiritual… Da, așa e… Cel care lucrează cu foarte multe abstracțiuni este mai aproape de Dumnezeu, de nici lui nu-i vine să creadă… Iar atunci când vedeți subconștiențe bine garnisite în acțiune, vă minunați cu câtă „naturalețe” un geniu îți rezolvă o problemă gravă de tot…

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 3
      Reply
    • Ovidiu T. / 13 December 2016 8:41

      Parerea mea este ca nu-i foarte grav daca parintii sunt mandri de rezultatele copiilor, chiar dca uneori exagereaza cu laudele. Pe de alta parte, articolul contine prea mult adevar. Rezultatele bune se obtin cu munca serioasa si deseori cu sacrificii. Din nefericire, copilaria este tocmai perioada cand se acumuleaza usor si cunostintele dar si deprinderile. Cred ca trebuie gasit un echilibru intre ele si nu mers spre extreme. Orice copil poate obtine rezultate exceptionale cu mai mult sau mai putin efort. Performante se pot obtine la orice varsta, copilaria are varsta ei. Apreciez cuvintele din final si le citez: “Educați-i să fie oameni întâi!”. Sunt destule genii care nu stiu sa numere restul primit de la un vanzator, sau la rezultatul asta ajung. Chiar si asa, ii apreciez pentru performante si nu sunt ingrijorat de soarta lor. In mod normal, felicit profesorii si parintii care-i sustin si indruma.

      Thumb up 5 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro