Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

30 and counting

14 November 2018

Am sentimentul ăsta, curios ori doar stupid, că am început să trăiesc abia pe la 30 de ani. Și cum, din câte cunoaște omenirea până astăzi, nu s-a născut nimeni direct la vârsta de 30 de ani, rezultă că mai degrabă nu m-am simțit ca trăind, deci, cumva, doar existam…

Nu știu pentru altele cum o fi fost, dar pentru mine toți anii lui 20 au fost o alergătură fără logică și rezultat; culmea, cu cât mă zbăteam să-mi stabilesc și urmez un plan – fiindcă eram un fel de maniacă a organizării – cu atât îmi ieșea mai puțin – și, desigur, nu aducea nici satisfacții, ba mai degrabă o isterie că trece vremea, ticăie ceasul, iar eu nu ating niciunul dintre obiective, adăugând la asta munți de frustrare, oboseală, garnisite bine cu fluvii de lacrimi.

Când a sosit „fatidică” zi a lui 30, nu m-am refugiat sub o piatră, fără telefon – cum au procedat unii dintre cunoscuți – nu am alergat prin vreun templu budist, nici chiar la mănăstirile noastre, dar am fost, totuși, dărâmată psihic.

Aveam greșita senzație că asta fusese tot, că nu mai urmează de aici decât declin, blazare, că nici nu va conta dacă mă voi mai strădui să realizez ceva.

femeie rochie neagra mare

De-aș fi știut, ah, ce-mi pregătea deceniul asta, păi nu aș fi cumpărat eu cea mai mare sticlă cu vin ever sau o ladă întreagă, să mă pun pe chiuieli și sărbătorit?!

Păi cum să nu țopăi până la epuizare, bezmetico, dacă aveai să cunoști cele mai puternice senzații ale vieții, să-ți simți cu fiecare fibră feminitatea, să trăiești la intensități amețitoare ceea ce atâția ani doar visai, neîndrăznind să crezi că ți s-ar putea întâmpla ție?!

Bâjbâiai prostește prin cețuri stupide – prejudecăți, orgolii, frici, convenții – înfipte în creieri de societate, familie, băteai la porți greșite și drumuri care duc niciunde, fără să bănuiești măcar că toată savoarea vieții este chiar în tine…

Renunțaseși să mai lupți, să crezi, să aștepți. Periază-ți însă conștiincios zâmbetul, fiindcă iată, astă seară râzi mult, într-atâta încât obosesc obrajii, odihnește-ți picioarele, fiindcă dansezi până la epuizare, readu la lumină cizmele din piele moale, cu luciu discret, pantofii cu toc și toate rochiile alea faine, pe care le aruncaseși într-un colț aiurea, convinsă că sunt de acum trecut…

Admiră și tu, o dată cu ei, silueta aia frumoasă – reflectată de oglinda din cameră și în ochii lor, care îți caută mereu prezența – energia și curajul, inteligența și rafinamentul.

Așadar, pregătiți-va pentru carusel, dragelor, fiindcă viața se vede (și simte) tare bine de la vârsta de 30+ . Da, al vostru este magnetismul ăla fantastic, un soi de mister care intrigă și cheamă, ale voastre nelămurite (și nebănuite!) rezerve de pasiune, senzualitate, intuiție, feminitate, curaj și o hotărâre care mută și munții dacă v-ar sta în cale (dar numai după ce v-ați convinge că operațiunea este, într-adevăr, necesară).

Și încă un secret: Secvența aia năucitoare închisă în AND-ul fiecărei ființe umane, care invalidează orice logică, prejudecată, voință, teamă – supremul voluptății – unul dintre puținele adevăruri și motoare ale existenței, dintotdeauna…

Adăugați însă la purtător și câteva replici tăioase, fiindcă nicicând poate nu vor fi mai evidente răutățile, clevetelile, invidiile, din partea acelor nefericite(i) care nu vor, nu știu, nu pot să-și trăiască noile cicluri ale vieții cu inteligență și asumare…

Guest post by Medeea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O zi din viața unei asistente medicale: „În școală făceam practică una pe alta, ne spărgeam venele între noi”

Era sau nu era ea?!

M-am bătut cu algoritmii Facebook și am înțeles până la urmă cam cum stau lucrurile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
728 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro