Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

40 de forme de a muri (II)

21 June 2018

REGISContinuare. Prima parte, aici. Credem că e absolut necesară.

Al unsprezecelea fel de a muri ţine de durere. Adică de un gen de seriozitate şi de evitare cinică a indiferenţei. Nu poate să te doară în bască, şpiţ, cot, cur, vedeţi, toate trimiterile ajung undeva în spate, dos, până la urmă la nivelul solului fără să clipeşti cu timiditate, sfioşenie, simţind că ai pierdut ceea ce ai mai sfânt, drag, frumos şi pur! Nu că ar exista puritatea, dar în minte se poate întâmpla orice că-i naivă şi plină de lacune. Aşa este şi după zilele de sărbătoare care vin şi trec repede lăsând loc celor obişnuite, banale. Teroare. Cum să nu suferi dacă pierzi simboluri, idei, socializări, opere de artă pe care realizezi cu cât le studiezi mai tare şi fără să le preţuieşti cu subiectivism că sunt că nu sunt tocmai opere, artă, şi, cu perplexitate te miri: doamne, ce cretineală din partea mea?!? Aşa gândea Golescu, mai degrabă îndurerat decât trist, mai curând mort decât viu că unii se tot laudă că trăiesc fără să înţeleagă ce-i aia, da se bat cu pumnul în piept că ştiu un fel de acadea multicoloră care nu se topeşte vreodată. Tot a ţopăit afectiv, adică a încercat să se mintă cuminte şi să redevină el însuşi, cel dinaintea chestiunilor sacre care i-au trezit neîncredere. Cu cât sărea mai bine, cu atât se afunda şi mai tare în realitatea crudă. Cu cât se iluziona mai mult, cu atât se limpezea adevărul, avea un fel de viziune, începea să-şi revadă viitorul cu un ochi deschis şi unul ferecat. Nici-nici sau şi-şi. Cum să mai zâmbească dacă nu era prost? Cum să mai creadă în alţii dacă se izola? Cum să mai făptuiască ceva, orice, de vreme ce nu mai căuta să ajute în jur pe nimeni! Se transforma într-un lichid, şi aşa suntem aproape peste tot apă, suprasaturat ce nu mai avea cum să înghită, accepte, primească ceva. Tragedie este chestiuna asta când se spune că te doare în bască! N-avea cum. Muuu….

Doisprezece. Dacă şi Dumnezeu o vrea de ce să i te împotriveşti? Se spune că este numărul puterii divine. Taina lui! Nimic inedit. Doisprezece l-a ţinut în viaţă pe Golescu, dar l-a şi ruinat, în momente succesive. Un tânăr i-a dat putere, iar un libidinos în vârstă l-a adus cu picioarele pe pământ. Esenţa timpului. Cele douăsprezece ore. A spaţiului perfect, a sferelor. Dacă i s-au sfârşit misterele de ce să zăbovească pe aici? Zodia i se dusese naibii. Nu mai credea în mistere. Mai degrabă în nimic. Aşa că a început să strige şi să scrie alandala: iubiţi şi muriţi. Aproape ca unei lumânări i se terminase seul. Totuşi, zâmbea până la urmă gândindu-se la ceilalţi: iubiţi şi lăsaţi moartea să vină la mine! Doar la mine.

Treisprezece. Se zice că este o chestie fatidică. Dar nu pentru Golescu. Mereu s-a sprijinit pe acest simbol să simtă că este diferit de ceilalţi. Cumva. Dorea să fie altfel, nu putea zâmbi fals oricui, nu era în stare să socializeze cu fiecine, nu dorea să îndeplinească rolul de pămătuf, adică să fie drăguţ cu toţi ca să-l îndrăgească şi să profite de ei. Totuşi nu le făcea nimic rău celor din jur, dimpotrivă. Însă nu era fals. De ce-ar fi? De ce-ar merge în turmă după unul speriat de cifra treisprezece sau de cine ştie ce altceva. Mai bine să o ieie pe calea lui seacă, deşertică. Mai bine să se uşte în picioare. Mai bine să viseze că lucrurile au stat altfel. Se transforma într-un treisprezece de care ceilalţi fug ca de surâsul-trist.

Paisprezece. Golescu a început cu o chestie penibilă în faţa calculatorului plictisit de navigări fără sens, evitând dependenţa unor jocuri sau mesajele cu terţe persoane. Abia vorbea cu sine! Deci, s-a trezit că a găsit pe o reţea de socializare un ins care i se părea cunoscut după mutră, chiar îi era familiar, şi avea o privire puţin îndurerată. Ştia ce simte. Într-un moment de înflăcărare, nici una, nici două i-a cerut prietenia. De vreme ce îl cunoştea doar nu o să-l raporteze şi nici nu o să rişte vreo suspendare! Nu erau străini. Însă abia a trimis cererea că şi-a dat seama că individul respectiv murise de câţiva ani buni, vreo trei. Avea două conturi. Nu unul. Între care nu existau legătură. Hilar sau cretin, de-a dreptul. Cine n-ar conchide aşa?

Cincisprezece. Bucurie. De-i multă este trecătoare şi puţin preţuită fiindcă dispare prea repede faţă de nivelul dorinţelor proprietarilor lacomi. Nimic nu ne satură vreodată dacă amăgirile sunt pe gust şi înfiorează. De ce-ar înfiora halucinaţiile? Că-s diferite? Absurde rămân ca un pitic pus să joace baschet într-o echipă de sportivi înalţi. Când sunt puţine ajung desconsiderate şi nesemnificative fiind înţelese ca un fel de amăgire a individualităţilor singulare. Îi stimăm pe cei care muncesc, dar ne batem joc de efortul lor, doar banii se pot câştiga uşor. Iar contextual. Frustrarea este o modalitate de a plânge după pierderile de timp, spaţiu, idei. De ce să urinezi cu ochii, când poţi hohoti? De ce să hohoteşti, când poţi râde cu oarecare durere de burtă? Nicicum nu-i bine. Cert. Decât sărac şi neiubit mai bine bogat şi venerat. Pueril. Iubirea n-are de-a face cu starea materială. Sau are doar pentru insectele negociatoare. Totuşi, mai există varianta de mijloc, nici multă, nici puţină, cea cotidiană. Plictisul. Te bucuri şi nu te bucuri, un ochi râde, altul plânge, iubeşti pe unul sau pe altul, contextual, te răzbuni de răzbunare ori accepţi destinul. Plictisul, ceva de genul sexului fără sex, a mării fără apă, a deşertului înverzit de figurine geometrice. Când cineva îţi confiscă bucuria ce îţi mai rămâne? Păi, nimic. Şi atunci mai este cazul să plângi cu durere de burtă şi fără idei? Dacă avea nimicul Golescu se gândea să rămână acolo, tocmai ca să nu-l presare cu chestii inutile şi să-l transforme în altecele. Ar fi fost absurd. Substanţa neagră înghite orice, dar rămâne neagră! Numai unii pot susţine asta cu nonşalanţă. Restul aprobă. Odihnească în pace.

happy woman

Şaisprezece. S*x. Un cuvânt care atrage atenţia, de obicei. Dar, nu aşa oricum! S*x! Imaginile termenului au legătură cu memoriile subiective. În fine, poate fi şi oricum. S*x. Adică o chestiune mai mult sau mai puţin obsedantă care devine cel puţin incitantă. Cui nu-i place? Hmmm. Liber, vandabil, interpretabil. Nu-i abstract defel, doar vorbim despre s*x. Are vreo problemă existenţială sau cognitivă sau estetică? Niciuna. Normal. Există, este recunoscut, şi are clipa lui de frumos, urât, combinate prin raportare la reprezentări ori aşteptări. Noh. Şi totuşi, există ceva nemulţumitor în legătură cu ideea pusă pe masă, adică în discuţie? Golescu se întreba şi-şi răspundea: desigur. Doar când se confundă cu iubirea. Valoarea aia abstractă. Adică amesteci într-un vas mare perele cu fructele şi zici că-s identice. Faci dulceaţă de s*x-iubire adăugând zaharuri multe. Imposibil. Improbabil. Golescu intuia că are cumva dreptate. Cine a mâncat vreodată aşa ceva? Păi, nimeni. Unii vor comenta că se poate s*x fără iubire, altele că nu se poate. Şi viceversa. Câţiva se vor simţi trădaţi sentimental, alţii vor argumenta că este imposibil fără afectivitate. Lupta egoiştilor cu altruistele, a individualismului unic cu cel multiplicat sau invers, chestie de feminism ideologic. Toţi au dreptate, cum se spune, în felul lor. Ei spun, de regulă, că o fac din plus-curiozitate, ele din minus-afectivitate. Ei ca să cucerească direct, explicit, ele ca să seducă indirect, implicit. Dar Golescu ce naiba avea de se gândea la asemenea lucruri? Păi, înţelegea că oamenii ajung acriticofobi din cauze naturale. Genurile se trădează pueril fiindcă sunt în căutare de alte universuri în care să-şi îndeplinească poftele. Însă pun vina în întregime pe celălalt ca să-şi justifice acţiunile. Tu m-ai împins. Ba, nu! Tu. Golescu îşi zicea că cel mai bine este să devin androgin, privind cerul cu nostalgie, invidiind până la urmă sfinţii. Nu fac sex. Cel puţin teoretic. Şi iubesc tot ce-i înconjoară. Prima ipoteză i se părea nedreaptă. Şi cea de-a doua, pe jumătate. Nu deveneau în întregime urmabili.

Şaptesprezece. Cel mai bun antidepresiv este iubirea, spun, pe bună dreptate psihologii. Dar ce să facă Golescu dată i s-au terminat medicamentele şi toate locurile le considera închise?

Optsprezece. Rană. Victimă. I se părea că este un războinic schilăvit. Dacă ar fi fost doar fizic şi ar fi rezistat s-ar fi ales cu cicatrici. Mai multe, mai puţine, indiferent de numărul lor, pielea tăbăcită ar fi stat pe undeva pe trup cu o doză oarecare de insensibilitate. Cicatricile sunt mai tari decât derma normală, nu răspund provocărilor atât de uşor. Însă dacă ai rănit sufletul. Neh. Că este prea mult spus. Inima. Dar nu la propriu, la figurat. Neh, iar este o metaforă. Afectivitatea. Aşa da. Atunci cu cicatricile de pe acolo cum o să procedezi? La chestia asta se gândea Golescu, spunându-şi că o să se imunizeze cumva. Măcar de iubire. Doar nu o trăi lamentându-se ca o morişcă ciudată şi inutilă!

Nouăsprezece. Când primeşte un apel intim se ascunde cu telefonul în baie ca să poată vorbi în linişte, să nu fie auzit de nimeni, nici umanoizi, nici măcar insecte. Toaleta este sigură. Acolo faci ceea ce este scăpat de urme de cenzură. Spui iubitului că-l iubeşti, întâlneşti, doreşti incitată, iubitei că încă mai eşti şi tu pe acolo, pe o planetă beată, doar se-nvârte fără oprire şi bine face, într-o casă oarecare, în încăperea a secretelor. Dai şi drumul la apa de la robinet ca vibraţiile să se amestece unele cu altele, să se nască bruiajul, incertitudinea, bulversarea. De cine să se ascundă că era singur? Păi, singura explicaţie pe care o putea îngâna rămânea că se fereşte de el însuşi. Oamenii se iubesc şi nu ştiu cât de mult greşesc! Aici bătea Golescu. Adică era vorba despre iubirea superficială, aparentă în care se trădează chiar pe ei şi nu realizează ce fac. Telefonul nu suna defel. Stătea acolo de câteva ore bune. Poate ar fi fost normal să aştepte să sune şi apoi să ţâşnească spre baie. N-avusese răbdare. Şi, dacă privea mai bine ecranul negru peste tot înţelesese că şi de l-ar bipui cineva n-ar avea nicio şansă. Era mort.

Douăzeci. Douăzeci de poeme. Multe despre viaţă, frumuseţe, iubire, fericire şi niciunul despre moarte. Discriminăm versul în care ajungem pământ. Sau căutăm lamentarea dezamăgiţi de capricii. Poezia este cea mai cruntă tristeţe în legătură cu absenţa unui sentiment, a unei idei, cuvânt. Sau invers. Dorinţa de-a avea altceva, cumva altfel. Sunt cele mai simple mijloace de-a pricepe multiversurile. Lumile banale paralele şi umplute cu glazură. Marţipan elogios. Poezie otrăvită cu infinit ego. Rareori nesuperficial. Frivol. Debusolant. Până la urmă poezia înseamnă teamă. Spus simplu, rămâne simbolul fricii de moarte. Cel fără angoase!

Pe Regis îl găsiți întreg aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeia adulmecă s*xul de la o poștă! Nu te juca cu nasul ei!

Ne vedem joia viitoare!

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,186 views

Your tuppence

  1. 40 de forme de a muri (III) – Te-am înşelat ca să supravieţuiesc! – Men Talk | Catchy / 24 June 2018 9:03

    […] Nu uitați primele douăzeci de feluri de a muri. Primele zece, aici. Următoarele, aici. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro