Mă întâlnesc de curând cu o mai tânără prietenă care chiar le are pe toate stivuite în lada de zestre naturală: e frumoasă, deşteaptă, spumoasă ca o şampanie de soi, câştigă bine, n-are defecte ascunse, nu-i miroase gura. Şi totuşi, are o problemă cu bărbaţii, confirmând zicala „unde-i bine, nu-i de mine, unde-i rău, hop şi eu!”.
„Le-ai auzit tu pe celelalte (se-nţelege că se referea generic şi delicat eufemistic la gloata de slute, proaste, anoste şi pline de tot soiul de alte „bube”) să se zvârcolească de nesomn şi griji ori să se plângă de disfuncţionalităţi, pardon, de mizeriile din cuplu? Astea au căsnicii lungi, relaţii solide, fiindcă se pare că tot rahatul e cel mai trainic mortar. Pesemne că n-au nici miros, la naiba!”.
Dură fată! Poate că ăsta-i defectul ei. Dar de unde-i vine necazul. S-a despărţit după ani buni de un soţ fără cusur, tocmai de aceea. Nu e vreun paradox şi nici ea, singura. Şi de prea mult bine se tâmpeşte lumea. Ex-ul îi este acum cel mai bun prieten şi confident, încă o iubeşte, iar ea ştie că, oricând ar avea nevoie de ceva, el va striga „prezent!”. Nu e prea corect, dar ea nu-l foloseşte, doar că sentimentul e liniştitor. Şi el se uită neputincios la chinurile fostei iubite şi soţii care nu-şi poate controla pasiunea morbidă pentru unul de nu-i ajunge nici până la glezne: însurat, cu copii, care-i spune fără menajamente că n-are ce-i oferi mai mult, care-o cheamă şi o trimite după cum are timp şi dispoziţie şi ea nu crâcneşte, pentru că atunci când se întâmplă să mai mârâie, are nevoie cam o săptămână de un strat gros de fard.
De unde apetenţa asta pentru suferinţă şi de ce preferă masochist să se tăvălească în sângele propriu e greu de zis. Şi nu v-am spus tot. În urmă cu un an, rămăsese însărcinată cu personajul de coşmar şi era gata să lase copilul. Şi ipochimenul, cum credeţi că a reacţionat la dovada supremă de dragoste sau de nebunie, fiindcă la ea e limpede că-i totuna? „Faci cum vrei, dar dacă seamănă cu tine?”. Strigător la cer, mai ales că el nu era nici pe departe George Bernard Shaw care, atacat odată de o blondă cu propunerea de a-i face un copil, frumos ca ea şi deştept ca el, a răspuns cu binecunoscutu-i umor „şi dacă se întâmplă pe dos?”. Greu a renunţat la ideea complet trăsnită, dar simt că e tot acolo, adormită, gata să facă iar ravagii la o adică.
Nici nu ştiu de ce am mai întrebat-o, a mia oară, de ce suportă toate măgăriile, cum o pot atrage primitivismul în gândire şi purtare, ce farmec poate avea grosolănia, cum de s-a lăsat sedusă de un bărbat chestionabil din toate punctele de vedere, de ce-şi răsuceşte singură cuţitul în rană după ce-l mai şi înroşeşte în foc. Mi-a închis gura cu propria-mi teorie. „Nu tu spuneai că premiantelor le fug ochii după repetenţi şi că golănaşii câştigă în faţa bine-crescuţilor?” Mda, eu spuneam asta, dar numai aşa, ca observator. M-am ales cu alintul „ipocrito” şi ne-am despărţit concluzionând a pagubă că bărbaţii provoacă pandemii suine şi femeile bune „n-are” noroc…
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
