Mă aflam la o festivitate de premiere a unor activități culturale din diasporă. În ani, am luat interviuri și am scris povești de emigrare și speram să fiu băgată în seamă. Publicasem chiar o carte cu destine de români plecați, mă simțeam importantă și, după părerea mea, meritam un premiu.
Sala era plină, iar eu stăteam în picioare, dar tot ieșeam și apoi schimbam locul. Odată m-am nimerit lângă un bărbat cu ochi negri și păr negru. Care m-a întrebat cum e divorțul în România și i-am spus. Apoi, m-am nimerit lângă o tânără care mă știa de pe facebook și m-a recunoscut. Iar la un alt moment dat, o aveam lângă mine pe ea. O femeie blondă și frumoasă, cum de multe ori m-am visat, cu ochi vii și inteligenți.
– Eu sunt Laura.
– Iar eu sunt GM.
Se anunța marele premiu de 20. 000 euro, câștigat de o trupă de actori cu spectacolul „Evanghelia după mine”. Actori tineri și talentați într-o piesă provocatoare… un premiu meritat din plin.
– Hai să ieșim acum, că se aglomerează după! Vreau să-ți dau numărul meu și să ținem legătura.
Eu am o teamă de legături și mai mereu o mică teroare de apropieri omenești, dar m-am auzit spunând „hai”. Interesant a fost că am găsit pe jos un cercel în formă de inimă cât scria Laura numărul. Și, mai interesant, a fost numărul, cifre și ridicările lor la pătrat. Și m-am trezit.
Mă trezesc amuzată de ceea ce poate visa o ființă umană, îmi fac o cafea ca să mă trezesc mai bine. Și-mi trece prin capul meu cel ciudat și plin de idei să sun la numărul ăla. De curiozitate. Prea îmi apărea clar în minte jocul de cifre și de pătratele lor. Ce mi se poate întâmpla altceva decât să fie o greșeală?
– Alo, bună ziua! Laura?
– GM, bună, iubita! Ce faci?
– Nu se poate. Cum să fie o ființă reală care să-mi răspundă la un vis? Eu am sunat așa, din curiozitate, și că sunt mai ciudată de felul meu. Trăiesc în lumi paralele împletite și despletite…
– Stai așa, că eu sunt și mai și. Știi ce căutam eu la premierea aia în diasporă? Stai jos să nu cazi! Pe tine. Adică am avut un vis și mi te-ai arătat în visul ăsta la o festivitate, am căutat pe google, da, se anunța așa ceva și, curioasă, fiind m-am pornit la drum. Eu locuiesc în România, mă rog, locuiam… că, ajunsă aici, parcă mă gândesc să emigrez. Îmi place. Simt familiar locul, parcă am mai trăit și în altă viață. Și simt că și pe tine te cunosc dintotdeauna. Tu crezi în reîncarnări?
– O, nu, nu. Dar cred în altele. Știi cine a scris piesa de teatru „Evanghelia după mine”? Ai dreptul la o singură încercare…
– Tu, cine?
– Exact. Culmea culmilor, a fost premiată în vis o scriere reală de-a mea. Îmi rămâne să scriu interviuri și carte cu povești de emigrare. Laura, păi încep cu tine! Ne întâlnim și vorbim…
– …și ne împrietenim.
Am simțit așa, ca un junghi, împrietenirea asta, dar ea mi-a luat vorba din gură.
– Am glumit. Sunt ca tine. Sunt tu.
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unei femei imaginare și dorite
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
