Când a fost ultima dată când ți s-a mulțumit doar pentru că exiști? Când a fost ultima dată când cineva nu voia nimic de la tine, ci doar să-ți vadă zâmbetul? Când a fost ultimă dată când ai făcut ceva doar pentru tine, fără să te simți vinovată că nu te gândești și la ceilalți?
Trăim un fenomen foarte interesant în zilele noastre. Pe de o parte, căutam să ne emancipăm ca femei și luptăm pentru egalitatea între sexe, personificând bărbații (masculinizarea femeii: își folosește excesiv mintea, creierul sau voința și ambiția pentru a face față vieții, este tot timpul stresată, pe fugă, cu multe responsabilități).
Pe de altă parte, condiționările tradiționaliste ne fac să ne simțim „vinovate” dacă ne ocupăm de cariera noastră, dacă nu am întemeiat încă o familie, dacă facem alte alegeri de viață sau de meniu în farfurie decât au făcut mamele noastre. Cu alte cuvinte, femeia ajunge să fie și bărbat și femeie în același timp. Dacă o să fii atentă la programul tău zilnic pe o săptămână, o să înțelegi ce zic. Pe cât de ocupate suntem în activități exterioare, pe atât de multă confuzie este în sufletul nostru. Ajungem, de fapt, să nu mai știm cine suntem cu adevărat.
Lupta între sexe este din start o luptă pierdută. De două ori pierdută. Pierdem atât puterea noastră ca femei, prin negarea calităților feminine naturale: intuiția, puterea de creație, receptivitate, energie atotcuprinzătoare, emoțională, cât și conexiunea adevărată cu masculinul, cel care ar trebui să ne susțină, nu să ne conțină sau să ne supună, și să vină în ajutorul nostru prin ceea ce masculinului îi este natural: ghidare, planificare, acțiune, energie mentală.
Conflictul ăsta interior, între ceea ce simțim că am putea să fim și ceea ce ni se îngăduie să fim, la nivel de societate, sau chiar în relație, aruncă pe multe femei într-o devitalizare, neînțelegere a propriei naturi feminine. Atâta timp cât vom încerca să împăcăm și capra și varza, și șeful și societatea, și bărbatul și copiii, nu ne va mai rămâne timp și energie să ne răspundem la întrebarea: cine sunt eu cu adevărat, ca femeie? atunci când nu sunt mamă, soție, iubita, angajată, femeie de afaceri, femeie de carieră.
Sigur că noi, ca femei, avem impresia că a avea grijă de ceilalți este datoria noastră principală. Și așa și este, într-o anumită măsură. Însă, sursa iubirii, în general, este în noi înșine. Iar dacă în noi este multă confuzie, durere, neînțelegere, oboseală, stres, cam ce fel de iubire putem oferi celorlalți?
Aici ne lovim iarăși de o condiționare mentală: Iubirea de sine înțeleasă greșit ca egoism, egoismul fiind considerat un păcat. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”, spune Iisus în Biblie. Părinții noștri, Biserica, școala ne-au învățat doar prima parte a acestei porunci: „Iubește-ți aproapele”, „să întoarcem și celălalt obraz”, atunci când cineva ne face rău. Cu alte cuvinte, sacrificiul de sine este considerat chiar o virtute. Facem astfel o confuzie, mai ales în relațiile de iubire toxice, din care nu putem ieși pentru că avem impresia că nu am luptat destul, că e păcat să rupi legământul în fața lui Dumnezeu, în Biserică. Uităm, în toată ecuația asta, de relația cu noi înșine, dacă suntem sănătoși și bucuroși în relația de iubire, sau păstrăm doar aparențele de gura târgului (a se citi, Facebook).
Pentru a putea a spune că îți iubești aproapele ar trebui, mai întâi, să știi să te iubești pe tine însuți: să ai grija de corpul tău, ce mănânci, cum gândești, cum te comporți cu ceilalți, cu natura, ce relație ai cu Dumnezeu. Apoi poți oferi și celorlalți din preaplinul tău. Când ești un om echilibrat, ai și intenții bune către ceilalți. Altfel, vei căuta să-i folosești pe ceilalți pentru a-ți umple acele goluri și neliniști interioare.
Deci cine sunt eu cu adevărat, ca femeie, atunci când nu sunt mamă, soție, iubită, angajată, femeie de afaceri, femeie de carieră…
Pe Cristina o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
