Încă de când eram mică, mi s-au părut tare curajoși ghioceii. Cu firea lor plăpândă, cu discreția albului imaculat al petalelor, ei nu se feresc, totuși, să înfrunte iarna încă geroasă. Își ițesc, semeți, capul, din pătura de zăpadă, să ne anunțe victorios că primăvara urmează să sosească.
Acum nu mai am ocazia să-i observ cum răsar în grădina bunicii. Și, totuși, mă bucur să-i văd sau să-i primesc în dar, la fiecare început de primăvară. Căci adună amintiri la fel de frumoase ca ei, pe care le păstrează, tăcuți, în frunzele lor verzi. Și nu vor ști că există pe lume și alte flori, decât cele de gheață…
Ghioceii au fost și ei prieteni ai copilăriei mele. Câteodată mă mai supăram când bunica mă dojenea dacă mă jucam cu mingea chiar în gradină, vara. Îmi spunea că, atunci când alerg, bătătoresc pământul și nu vor mai răsări acolo ghioceii. Nu înțelegeam cum putea ea să se gândească, în tot restul anului, că acolo e locul lor și să-i aștepte, cu răbdare, în fiecare primăvară. Eu, una, nu-i așteptam. Așa cum copiii lipsiți de răbdare nu sunt obișnuiți să aștepte nimic. Uitam cu desăvârșire de ei până aproape de primăvară, când tot ea, bunica, mă chema cu drag în câte o zi să mi-i arate, înfloriți, prin zăpadă. Știa mereu că o să mă bucur de revedere. Iar eu eram, la rândul meu, ușurată că nu i-am chinuit prea tare cu jocul meu din vară, cât timp ei se deciseseră să tot răsară, nestingheriți și mulți.
M-am obișnuit cu prezența lor firavă din fiecare primăvară și, cu timpul, am început să îi aștept și eu. An de an, știam că se vor întoarce în grădinița lor, să ne încânte privirile și să ne dea speranța renașterii.
Timpul a trecut însă, iar acum câțiva ani am ajuns la casa bunicilor, chiar într-un început de primăvară. Am mers la locul știut și mare mi-a fost surpriza să-mi reîntâlnesc vechii prieteni. Nu-i văzusem de peste zece ani. Totul se schimbase în acest răstimp, doar ei fuseseră de neclintit…
Luptând cu vremea și cu vremurile, subțiri și albi, le învinseseră toate. Și, cred eu, s-au întrebat mult timp de ce bunica nu îi mai așteaptă…
Guest post by Ramona Dogaru
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Liniștea părinților tăi este responsabilitatea noastră
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
N-am primit niciodată flori de la un băiat…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
