2023 a fost un an al finalurilor
În primul rând am încheiat patru proiecte care m-au purtat, în ultimii 3 ani, în Italia (de cele mai multe ori), Franța, Malta, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia și UK. Împreună cu vreo 20 de colegi traineri și cam tot atâția învățăcei (mi se pare cel mai potrivit cuvânt românesc pentru „learners”, că “elevi” nu merge, iar ”cursanți” mă enervează rău).
Cei 10 tineri (alături de alții aproape 200 implicați în activitățile locale) au învățat să utilizeze metode moderne pentru a-și crește participarea civică și au creat povești despre visul lor european. Cei nouă seniori au învățat să se joace cu amintirile pentru a-și redescoperi bucuria de a trăi (la vârste la care asta pare din ce în ce mai greu) și au creat alte povești despre arte și meșteșuguri cărora li s-au dăruit aproape toată viața (și lor li sau alăturat peste 100 seniori implicați în activitățile locale).
Nu a fost ușor și, cine a stat mai mult prin preajma mea, mai ales în ultima parte a anului, m-a auzit foarte des (aproape zilnic în decembrie) că gata, am obosit, nu mai vreau proiecte, implicare (civică și politică, despre a doua detaliez mai încolo), am o vârstă, las pe alții mai tineri, vreau la pensie și de-astea. Adevărul e că am cam intrat în 2024 cu astfel de gânduri, dar am primit multe mesaje cu urări de la foști parteneri, m-am întors acasă după o scurtă vacanță și am început să fac ordine în documente, descoperind diplome, bilete de avion, fotografii cu oameni și locuri și întâmplări care mi-au amintit câtă bucurie am simțit în acele momente. Și, de fapt, de ce m-am apucat de activități multiculturale de învățare de-a lungul întregii vieți și cât de mult s-a schimbat (în bine) viața mea în ultimii 15 ani, de când fac asta.
Și-am început să scriu aceste rânduri și, pentru documentare, să număr oameni și evenimente, să fac așa… un fel de inventar, și mi-am dat seama că nu pot renunța.
Și când eram fix în acest punct al micii mele povestiri, primesc un mesaj cum că singurul proiect pe care am reușit să îl depun anul trecut în toamnă (cu ajutorul susținut al unor parteneri de mare nădejde) a fost aprobat. Așa că 2024 va fi începutul a cel puțin un proiect de parteneriat strategic Erasmus +, prin care vom crea (printre altele) un ”escape room” bazat pe întâmplări reale trăite de tineri imigranți și refugiați din țări europene România, Italia și Cipru. Și încă mai așteptăm niște rezultate și m-am răzgândit: chiar o să mai aplic!
În al doilea rând, am încheiat, de data asta pentru totdeauna, relația mea cu politica.
Am avut trei astfel de relații în ultimii, deja 32 de ani, ceea ce, sper, nu mă încadrează la categoria ”femei de moravuri politice ușoare”. Prima a început prin 1991, într-o inițiativă civică amplă, dar cumva haotică (zic asta cu mintea mea de 32 de ani mai târziu), oamenii compensând prin entuziasm lipsa aproape completă de experiență și chiar informații… că abia scăpasem de un regim totalitar.
Când din comunitatea asta entuziastă și visătoare numită atunci ”Alianța Civică” s-a desprins un grup mai pragmatic, care a hotărât să devină partid politic, am mers cumva inerțial, pentru că eram într-o echipă frumoasă care îmi explicase că politica adevărată e diferită de ceea ce am învățat eu la școală despre partidul comunist român și mărețele lui realizări (nu că asta ar fi o scuză, dar precizez că aveam 26 de ani din care primii 23 trăiți în ”epoca de aur”).
În 1996, câțiva prieteni din echipa aia frumoasă de care ziceam au ajuns în funcții de conducere, dar pentru mine tot băieții ăia mișto (cu care mă întâlneam în weekenduri și discutam de toate, de la literatură la macro/microeconomie) rămăseseră, așa că i-am urmat în PNL. Înțelegeam, însă, tot mai bine că am destul de multe calități, aproape niciuna neajutându-mă în lumea politică. Plus că descoperisem că societatea civilă (care evoluase mult față de 1991) mi se potrivește mult mai bine.
Și chiar credeam că ”aventura politică” va fi trecută la capitolul ”ale tinereții valuri” (în romanul autobiografic pe care o să-l scriu la un moment dat, că întâi trebuie să devin celebră, ca să existe mulți cititori interesați de viața mea, și încă nu m-am prins cum să fac asta cu celebritatea, clar nu prin politică).
Dar a venit anul 2018 și m-a fascinat tot o inițiativă civică albastru-marin care în 2019 s-a transformat într-un partid portocaliu (da, eu și încă vreo câțiva colegi de generație am recunoscut că avem un ”déjà vu”… dar am zis că acuma o să fie altfel, că am mai crescut, și ca oameni și ca societate…) Apoi partidul ăsta s-a lipit cu altul, bleu-ciel, s-au învârtit vreo trei ani de-au amețit nu doar membrii, ci cam toți care îi cunoșteau și au ieșit din amestecul ăsta mai așa… magenta. Nu zic nici că e bine nici că e rău… știu ce înseamnă să muncești 24/7 la un proiect care nu are cum să iasă perfect sau chiar dacă e perfect nu are cum să mulțumească pe toată lumea (că, repet, am trăit 23 de ani de ”unanimitate”) și apoi să se arunce cu ouă în tine (metaforic vorbind) că nu ai făcut aia sau ailaltă. Știu că oamenii cer foarte mult de la aleșii lor, dar oferă foarte puțin. Și am acordat toate circumstanțele atenuante, toată înțelegerea și tot sprijinul de care am fost în stare. Iar acum nu mai sunt în stare.
Fără falsă modestie, pot afirma că acum am chiar mai multe calități ca în 1996, sau sunt mai conștientă de ele (în fine, tinerețea și sex appeal-ul au dispărut, dar au apărut altele…) Totuși nici acum, niciuna nu mă ajută în lumea politică. Așa că în viitorul meu roman autobiografic politica o să facă parte din câteva capitole de sfârșit de tinerețe și câteva capitole de criză de premenopauză… Dar asta a fost tot.*
”Last but not least”, în 2023 am încheiat aproape toate relațiile cu oameni care nu împart aceleași valori cu mine. Am înțeles târziu, dar mă bucur că totuși am înțeles, că am risipit mult timp, energie și chiar resurse materiale încercând să obțin aprobarea, aprecierea și simpatia unor persoane care nu dau o ceapă degerată pe ceea ce fac, ceea ce sunt și ceea ce e important pentru mine. Și nu e vina lor că sunt… vorba aia… din alt film. Așa cum ascultătorii de heavy metal nu trebuie să se simtă vinovați față de ascultătorii de hip-hop și nici invers (am vrut să scriu ”manele” dar asta a devenit, de când cu ultimul ”Untold”, o chestie mai sensibilă ca politica) nu e nimeni vinovat că nu-mi împărtășește valorile (atâta timp cât nu mă minte că o face, dar asta e altă poveste). Unii sunt vulturi, unii găini și fiecare poate străluci în lumea lui – da, eu prefer varianta asta a poveștii cu vulturul și găinile. Bine, nu am blocat pe nimeni, nu am șters numerele de telefon din agendă și nu voi trece pe trotuarul celălalt, dacă mă intersectez cu vreuna din persoanele astea pe care le-am scos din aria de interese. Mesajul e așa: dacă nu împărtășești cel puțin 10 valori cu mine și nu înțelegi ce fac nu-mi pasă ce părere ai despre mine (era să scriu ”mi se rupe de părerea ta” dar am zis că să fiu decentă).
Și de aia vreau ca 2024 să fie anul începuturilor.
De proiecte noi, de relații cu oameni care înțeleg că timpul meu e unul din cele mai prețioase daruri pe care le pot oferi și îi apreciază valoarea. Partea cu echilibrul și echidistanța politică va fi cea mai grea, având în vedere că 2024 are cea mai puternică încărcătură politică de când e România modernă… dar acum vreo 25 de ani un om extraordinar (care nu mai e, din păcate, printre noi) mi-a replicat, când mă plângeam că mi-a trasat o sarcină foarte grea: ”Sigur că e greu, că dacă era ușor o făcea orice prost!”
*P.S. Trebuie totuși să mărturisesc că aș fi dispusă să mă înscriu într-un partid pe nume Partidul Unității, Libertății și Acțiunii (ba chiar să îl fondez, am vorbit deja cu două prietene care au apreciat inițiativa). Avem și machete pentru campania electorală, deși la cum ar arăta ”votați… acronimul” pe buletinele de vot nici nu cred că ne mai trebuie campanie!
Toate articolele Silviei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
