Ea s-a născut în 1891, la München, într-o familie evreiască de clasă mijlocie. Tatăl – comerciant de textile, mama – casnică. Cele trei surori ale ei au murit în copilărie; Martha a fost singurul copil supraviețuitor. Crescută cu dragoste, dar și cu o supraprotecție apăsătoare, Marta a devenit o adolescentă activă, curioasă și independentă. Învăța limbi străine singură, făcea gimnastică și schia, în ciuda temerilor mamei.
El s-a născut tot la München, în 1884, primul din cei nouă copii ai unei familii evreiești bogate, proprietarii unei fabrici de margarină. Tatăl – un cărturar cu suflet de rabin, mama – distantă, severă. Crescut în spiritul unei ortodoxii rigide, Lion dezvoltă o inteligență strălucită, dar rămâne retras, timid și fragil fizic. Studiile de literatură, filosofie și istorie le urmează la München și Berlin, rupând treptat legătura cu tradiția religioasă. Începe să scrie, să traducă, să predea. Își închiriază o mansardă și devine figura boemă a vieții intelectuale din München.
Lion și Marta, cca 1910, Munchen
Se cunosc în 1910, la o petrecere organizată de sora lui. Marta, în vârstă de 18 ani, e intrigată de reputația tânărului rebel – dezmoștenit de părinți, critic teatral, dandy al subteranei artistice. Relația lor devine rapid una pasională, dar secretă – se întâlnesc în podul închiriat de el, ascunși de convenții și de așteptările părinților. După doi ani, Marta rămâne însărcinată. Nunta are loc discret, într-un castel de pe malul lacului Bodensee. Ea poartă negru, pentru că era însărcinată și, după cum avea să spună mai târziu cu ironie elegantă, „nu prea puteam purta alb în starea în care eram” – un gest de sinceritate și de sfidare a convențiilor.
În Lausanne, Marta naște prematur o fetiță. Amândouă contractează febră puerperală. Fetița moare după două luni. Medicii îi spun lui Lion că Marta nu va supraviețui. Într-o noapte, în comă, aude o infirmieră spunând: „E ultima noapte în care mai trebuie să fim aici.” În mintea ei, Marta răspunde: „Nu cred că o să fac asta.” Și trăiește. Nu vor mai avea copii. Dar iubirea lor avea să dureze 48 de ani.
Urmează o călătorie de aproape doi ani prin sudul Europei și nordul Africii – o lună de miere nomadă. Trăiesc din puțin, merg pe jos, dorm în poduri, beau lapte de capră, scriu, iubesc. Sunt prinși în Tunisia, la izbucnirea Primului Război Mondial. Lion e închis, Marta luptă pentru eliberarea lui. Revin la München, unde el e trimis în armată. Devine rapid un autor politic: în 1915 publică una dintre primele poezii anti-război scrise de un german. Cei doi susțin regimul socialist bavarez de după 1918. Trăiesc o efervescență culturală remarcabilă, în orașul unde Brecht își încredințează primul manuscris lui Lion, iar Kandinsky și alți artiști din grupul Der Blaue Reiter deschid drumul artei abstracte.
În 1923, după puciul eșuat al lui Hitler, se mută la Berlin. Lion devine o celebritate: romanele Evreul Süß și Familia Oppermann se vând în zeci de mii de exemplare. Scriitorii, muzicienii și cineaștii lumii le trec pragul: Sinclair Lewis, Eisenstein, Frații Mann, Stravinsky. Marta gestionează biblioteca lui Lion, una dintre cele mai impresionante colecții private din Germania.
În ianuarie 1933, Hitler ajunge la putere. Lion e în SUA, Marta la schi în Austria. Nu se mai întorc niciodată în casa lor. Se refugiază în sudul Franței, la Sanary-sur-Mer, alături de Huxley, Brecht, Benjamin, Alma Mahler, Thomas Mann. Lion scrie, construiește a doua bibliotecă, redactează trilogia dedicată lui Iosifus.
Sanary-sur-Mer
În 1940, sunt arestați de autoritățile franceze ca „cetățeni germani”. Marta – internată la Gurs; Lion – în lagărele de la Les Milles și apoi lângă Nîmes.
Ea evadează din lagăr, se deghizează în contrabandistă, îl localizează pe Lion, pătrunde în lagăr, stabilește contactul, iese. Cu ajutorul unor funcționari americani de la Marsilia, îl răpește literalmente pe Lion din lagăr și îl ascunde într-o mansardă. Cu ajutorul lui Varian Fry și Hastings Sharp, traversează Pirineii pe jos, trec prin Spania și Portugalia, apoi pleacă pe două vapoare diferite spre SUA.
Pe 5 octombrie 1940 ajung la New York. Se stabilesc în Pacific Palisades, Los Angeles, într-o vilă cu vedere spre ocean, rebotezată Villa Aurora. Lion scrie, înființează o nouă bibliotecă – cea mai mare de până atunci, cu peste 35.000 de volume. Marta plantează o livadă în terase, întreține casa, primește oaspeți.
Lion și Brecht la Villa în prima zi a celui din urmă în America
Îl ajută pe Brecht, pe care îl aduc personal din portul Los Angeles după o călătorie periculoasă prin Rusia și Japonia, și sprijină alți exilați germani să fugă din Europa sau să se stabilească în California. Villa devine sanctuarul cultural al exilului german. În 1961, când incendiul Bel Air se apropie de casă, Marta, rămasă singură, udă personal grădina și supraveghează evacuarea. Casa e salvată.
Villa Aurora, casa din Pacific Palisades unde Lion și Marta Feuchtwanger au trăit anii exilului american, este astăzi unul dintre cele mai importante locuri de memorie ale emigrației germane. După moartea Martei, statul german a cumpărat vila și a transformat-o în rezidență pentru scriitori și artiști. Mii de volume din biblioteca lui Lion au rămas la locul lor, alături de mobilierul original, de biroul lui Franz Werfel și de o canapea ce a aparținut compozitorului Hanns Eisler.
În ianuarie 2025, când incendiile au cuprins din nou dealurile din Los Angeles, casa a fost la un pas de distrugere – dar a fost salvată, așa cum fusese și în 1961, când Marta o apărase singură de flăcările incendiului Bel-Air. Un vecin a surprins în imagini clădirea intactă, într-un peisaj devastat. Într-un oraș unde totul pare provizoriu, supraviețuirea miraculoasă a acestei case – „un luminiș în noapte”, cum ar fi spus vecinul lor Thomas Mann – este o formă de rezistență culturală. Și o amintire vie a celor care au ales să nu tacă. (Relatat de Alex Ross în The New Yorker, 11 ianuarie 2025.)
Vila Aurora, pe deal, cu vedere spre ocean a fost paradisul unde Lion va scrie cele mai importante opere ale sale. Au parte de stabilitate financiară. Romanele se vând în tiraje impresionante, sunt traduse, ecranizate, comentate. Devine o figură recunoscută pe scena literară internațională. Cu banii obținuți, își clădește o nouă bibliotecă – vastă, rafinată, poate cea mai importantă dintre cele trei adunate în viața sa.
Războiul se încheie. Dar liniștea nu durează mult. În anii ’50, în plină isterie McCarthy, Lion este anchetat de FBI, suspectat de simpatii comuniste. În 1937 vizitase URSS, se întâlnise cu Stalin și publicase un volum favorabil regimului sovietic – un gest politic naiv, dar cu efecte grave. Deși neagă orice implicare, suspiciunile persistă. Cererile sale pentru a obține cetățenia americană sunt respinse sistematic. Nu îndrăznește să părăsească țara, temându-se că nu va mai fi lăsat să revină. Vila luxoasă devine o închisoare din care privește tânjind în direcția unei Europe pierdute. Va depune ultima cerere de naturalizare în decembrie 1958, cu o săptămână înainte să moară. Cetățenia i se acordă două zile după deces. Marta va primi scrisoarea oficială și întrebarea: “Nu vreți să o primiți dvs. în numele lui?”
1960, Marta și ministrul de externe la acea vreme, Golda Meier
Marta rămâne la Villa Aurora. Nu a fost doar o gazdă elegantă, ci amfitrioana unuia dintre cele mai influente saloane culturale ale emigrației germane din Los Angeles. Conform comunității de exilați, Villa Aurora era supranumită „Weimar on the Sea” – locul unde scriitori și muzicieni ca Thomas și Heinrich Mann, Arnold Schoenberg, Franz Werfel, Bertolt Brecht, Charlie Chaplin, Igor Stravinsky sau Alma Mahler se adunau în discuții luminoase, într-un amestec de familiaritate și cultură vie, așezând pe harta exilului un spațiu memorabil al Europei pierdute.
Marta
Thomas Mann o descria drept „o prezență egipteană”, o figură cu o frumusețe statuară, în timp ce Heinrich Mann remarca eleganța ei desăvârșită. Organizează tururi de bibliotecă pentru diplomați, miniștri, artiști. Îți arăta cronica de la Nürnberg din 1493, prima ediție florentină a lui Sofocle cu semnătura lui Michelangelo, tratatul lui Rousseau cu adnotările lui Franklin sau un fotoliu întors cu un gest teatral, dezvăluind autograful în creion al lui Rostropovici, lăsat după un recital intim în salonul casei.
Avea 96 de ani când a murit, în 1987. Mergea încă la concerte, conferințe, vernisaje, mereu în rochii negre chinezești, cu părul alb strâns la spate. „Nimic din ce e omenesc nu mi-e străin”, a spus în ultimul interviu. Și așa a fost.
A rămas până la capăt în Villa Aurora, fără să devină cetățean american, dar profund ancorată în viața culturală a Californiei. După moartea ei, statul german a cumpărat casa și a transformat-o în rezidență pentru artiști – un omagiu adus vieții și operei lor.
Ați citit povestea scriitorul german Lion Feuchtwanger și a soției sale, Marta Feuchtwanger.
***
Lion Feuchtwanger (1884-1958)
Opere literare importante:
-
Evreul Süß (Jud Süß, 1925)
-
Succes (Erfolg, 1930)
-
Familia Oppermann (Die Geschwister Oppermann, 1933)
-
Exil (Exil, 1940)
-
Vulpea în vie (Die Füchse im Weinberg, 1947)
-
Goya sau cumplita cale a cunoașterii (Goya oder der arge Weg der Erkenntnis, 1951)
-
Înțelepciunea nebunului sau Moartea și glorificarea lui Jean-Jacques Rousseau (Narrenweisheit oder Tod und Verklärung des Jean-Jacques Rousseau, 1952)
-
Balada spaniolă (Die Jüdin von Toledo, 1955)
-
Jephta și fiica sa (Jefta und seine Tochter, 1957)
Premii și distincții:
-
Premiul Național al Republicii Democrate Germane (clasa I pentru artă și literatură) – 1953
-
Nominalizare la Premiul Nobel pentru Literatură – 1955
-
Lion Feuchtwanger Prize – premiu postum instituit în 1971 de Akademie der Künste, Berlin, pentru proză istorică.
Citiţi şi
Salma Hayek, 58, arată incredibil!
Toscana și Cinque Terre. Pe urmele lui Montaigne și mai departe
Brigitte Bardot și cei patru soți ai săi: o viață în patru acte
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
