De la Forțele de Muncă m-au repartizat la un laborator angajat în polimeriadă. Pe diplomă scria electrician, dar profesoara îmi dăduse un 10 la chimie. Nu mă pricepeam la chimie, învățasem, dar nu cu intenția să rețin, poate cu speranța că aș putea să mă feresc. Să mă feresc de conspirația fier-carbon. Complicată existență.
Coleg de dosar era unul care trăia doar ca să-l găsească pe perpetuum mobile. Ideea i se păruse atât de interesantă încât nu vorbea despre nimic altceva. L-am întrebat cine îi băgase în cap subiectul și mi-a spus, simplu, că toată lumea îl știa, îi dedicaseră și o arie de operă. Nu m-am putut arăta ca trăsnită, pentru că tot laboratorul ar fi sărit în aer. I-am recomandat niște calmante pe care o vecină le folosea ca să-și țină câinele sub control, să n-o dea afară din bloc administratorul pentru lătrat și purici pe casa scării.
Cu sfaturi băbești mi-am asigurat liniștea pentru o perioadă, până m-a găsit unul Petrică, la cantină. Petrică era inginer zootehnist, dar îl prinseseră cu o remorcă de pepeni fără acte și stătuse șase luni la pușcărie, curățător de cartofi. Acolo, un primar prins în pat cu nevasta șefului de poliție îl învățase câte ceva despre șantaj. Întors acasă, Petrică se dedicase studiului psihologiei de camuflaj. Petrică cumpăra flori, cutii de bomboane de ciocolată, chiar și brățări, la zile de naștere. Nu exista persoană mai enervantă decât Petrică. Și-ar fi dat cravata, doar ca să se integreze în realitate! Singura care îl găsea frumos era agenta de securitate, aproape doi metri de slănină cu ceapă și voce răgușită, dreasă cu șodou – rețeta de familie a secretarei domnului director.
Într-o zi, chiar domnișoara secretară a venit, personal, să mă invite la domnul director. Sincer, am crezut că era vorba de o promovare, în ultimele douăsprezece luni nu ajunsesem la niciun rezultat.
– Luați loc, domnișoară. Marta, fă-ne câte o cafea!
– Mulțumesc, nu beau cafea, poate un suc de portocale …
– Ce suc de portocale, domnișorică?! Marta, adu-i un pahar cu apă fetei.
Secretara a adus o cafea turcească directorului și un pahar cu suc mie.
– Din concentrat, domnule director, rețeta soției dumneavoastră: sirop de codița șoricelului. E bun pentru stres la stomac.
– Mulțumesc, Marta, de când m-am însurat cu Elvira e ca și cum aș fi devenit acționar la Plafar. Domnișoară Cristina, inginerul Petrică Popescu v-a cerut de nevastă. De cincisprezece ori.
– Inginerul Popescu crede că repetiția l-a învățat minte. Domnule director, nu mă mărită pe mine Petrică Popescu și nici dumneata! Mai bine îmi caut refugiu în meditația probiotică a zahărului granulat.
– Tos!
– Granulat!
– Pudră, atunci!
– Granulat! Sfeclă.
– De ce nu trestie?
– Ca să-l protejez pe domnul Pascal. De gânduri negre.
– Petrică Popescu ne-a anunțat că se aruncă de pe acoperișul fabricii, dacă nu accepți.
– De ce nu de pe turnul Primăriei?
– Nu-i da idei!
– Să-l ia domnișoara Marta.
sursă foto: montecristoart.ro
Domnișoara Marta depășise vârsta optimă de măritiș, cu cinci ani. Petrică Popescu n-o ceruse de nevastă de frică să nu-și depășească atribuțiile. Domnișoara Marta intră ca un uragan, cu batista la gură și lacrimi picurând din ochelari. Deschise televizorul și ne privi dușmănește. De pe ecran ne privea Petrică, de pe acoperișul blocului turn cu magazin de electrice la parter. Pe fața albă ca varul își desenase niște ochelari, cu cărbune. În brațe ținea un buchet de trandafiri și un radio. Florin Bogardo ne spunea cât de tare iubise trandafirii. Pompierii și polițiștii confiscaseră, din trafic, o căruță cu fân, sperând că tâmpitul nu-și desenase ochelarii doar ca să impresioneze. Îndepărtaseră totuși calul, de parcă ar fi fost un bou. Petrică căzu cu nasul în coada furcii, de care uitaseră cu toții. De la operații estetice l-au transferat direct la o companie de aviație. Pe secetă se plânge de dureri de nas, deși i-au pus unul de plastic.
De cerut de nevastă m-a mai cerut și unul Manole, fost student la arhitectură, ajuns șef la Gostat. Pe ăla l-au legat de stâlpul infamiei și i-au pus dopuri de ceară în urechi, ca să nu mă audă cântând
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Camerele Imou și sistemele Paradox: cum îți protejezi inteligent locuința
Alice Munro – am început să scriu proză scurtă pentru că nu am avut timp să scriu altceva
„Femeia dintre lumi”. Dansul între realitate și iluzie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
