În marginea filmului Rusalka, regizat de Claudiu Mitcu.
Li se întâmplă tuturor în fiecare zi și nimeni nu pare vreodată pregătit: îmbătrânim.
Câte opere de artă nu s-au făcut în trena acestui detaliu deloc banal din viețile noastre?
Viața e ca un cântec de Aznavour, sfâșietorul domn Aznavour: ne mor iubirile și ne pleacă prietenii și nu ni se mai întorc niciodată și parcă ieri aveam douăzeci de ani și când a trecut tot timpul acesta și unde s-a dus și noi cine mai suntem?
Rusalka e un film despre un loc, despre un timp și despre un sentiment.
Locul se află în Bulgaria. E atins de magia care însoțește spațiile binecuvântate să cunoască venirea toamnei.
Există locuri unde deodată se termină definitiv vara, spații cuprinse de rugina de diamant a splendorii care cunoaște amurgul.
Timpul este acea intersecție nefericită a pandemiei cu războiul.
Au trecut doar câțiva ani din acest deceniu și deja am îmbătrânit cu toții un secol, ni s-a încheiat interbelicul și ni s-au spulberat atâtea speranțe.
Pandemia a trecut, războiul rușilor cu lumea și al nostru cu noi continuă.
Sentimentul este acesta: că a trecut viața. Rusalka este, chiar și fără să vrea, un film despre oameni care îmbătrânesc.
Actorii, ca personajele lor, se îndreaptă spre vârsta de aur. Sunt seniori (aveți nevoie de o garderobă cu multe pălării și toate trebuie scoase în fața lor, o necesară reverență față de talentul și munca și grația lor). Trecutul e deja mai vast decât viitorul, chiar dacă, totodată, rămâi pentru totdeauna copil și vrei să îți îngropi prietenii în nisipul de aur sau rămâi pentru totdeauna adolescent și noaptea vrei să te arunci gol în mare.
Și, iată, până și gloriosul anotimp al prieteniei trece. Toate trec. Rusalka e opera unor oameni care știu Ecleziastul. Filmul acesta e un eseu despre trecerea timpului.
Filmul acesta atinge delicat paleta de nuanțe a nostalgiei. Există un singur moment de speranță sălbatică în toată această cădere a nisipului în clepsidră. Când în lumea prietenilor care îmbătrânesc apare un copil, o fetiță, o refugiată de război. Dar fetița pleacă mai departe pe drumul vieții sale și pe cer rămân doar umbrele zmeielor de altădată.
Rusalka are o coloană sonoră superbă, sunt zmeie pe cer, sunt răni pe pământ, sunt amintiri, sunt multe tăceri, sunt oameni care caută ceva ce nu mai poate fi găsit. E un film pe care îl vezi astăzi, dar la care te vei gândi mai ales mâine, când timpul va fi trecut.
Puteți să mergeți la cinematograf și nu e nicio tragedie dacă uneori, în întunericul de sfârșit de lume al sălii, va străluci o lacrimă, iar ea se va întâmpla să fie chiar pe obrazul dumneavoastră, doamnelor.
Regia: Claudiu Mitcu
Scenariul: Claudiu Mitcu, Mihai Mincan
Imagine: Luchian Ciobanu
Montaj: Ioachim Stroe
Distribuția: Maia Morgenstern, Rodica Lazăr, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Claudiu Istodor, Nelu Serghei, Pia Brătianu, Silvana Mihai
Durată: 86 minute
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ceaușescu n-a murit, e Georgescu travestit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
