Femeile ca şi gările/
ca şi peroanele gărilor pustii
la sfârşit de sezon estival/
ca şi fumul locomotivelor
din anii 50 –
încercând să se-ntrupeze
în cu totul altceva
decât în trecutul de tristă memorie/
femeile traversând liniile albastre/
tot făcând cu mâna cuiva/
Femeile ca şi trenurile pierdute –
plecări amânate către infern
dulci suiciduri cu ochii larg deschişi
acuplări cu o moarte neanunţată –
femeile – lăsându-se călcate de trenuri
de personale verzui ca tunica soldatului
neîntors de pe front/
abandonându-se roţilor/
dăruindu-se necunoscuţilor cu disperare
prin câmpuri de floarea-soarelui/
înroşind tot asfinţitul
cu sângele lor de răsură
Sunt întrebat: – Numai dus?
-Doar dus, numai dus
Citiţi şi
Unde sunt plăcerile de altădată?
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
A fost o vreme când era invitată peste tot
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
