Am crezut că putem fi doar prieteni. Ne-am înșelat, e o tortură pentru amândoi

23 July 2019

21 decembrie – solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an, cea mai lungă noapte; ziua în care a luat ființă “Medici fără frontiere”, în care s-a realizat prima operație chirurgicală sub anestezie; începutul revoluției la București. Nu m-aș apuca să fac o lista cu semnificațiile astronomice, demografice sau politice ale acestei zile; nu acesta e point-ul.

De trei ani încoace, pe 21 decembrie, celebrez diferența dintre iubirea imensă și iubirea potrivită. Tu ai plecat “după două minute”, eu te-am așteptat toată noaptea. Am decis să dau o șansă iubirii imense și să aștept întreaga noapte materializarea jurământului, așa cum o făcusem în ultimele luni. Tu te-ai răzgândit în două minute, alegând iubirea potrivită, nu pe cea imensă.

Am constatat că oamenii nu scriu romane despre compatibilități și conversații inteligente. Marile iubiri sunt cele exuberante. Nebunești.

Am înțeles că tu, “răzgândindu-te”, asumându-ți consecințele unui jurământ încălcat, mi-ai oferit șansa unei iubiri potrivite. Șansa unei fericiri fără complicații și balast. Acum înțeleg. Ce a fost imens este și va fi în continuare iubirea noastră, însă nu e cea potrivită pentru noi. Altele sunt.

Am crezut că putem fi doar prieteni. Ne-am înșelat constatând că este o adevărată tortură pentru amândoi. Cum puteam să ne salutăm și să facem conversație când ochii devorau fiecare părticică a ființei celuilalt, iar cuvintele erau de fiecare dată încărcate de alte semnificații decât cele din dicționar. Fiecare sărut al mâinii mele drepte era o declarație de dragoste pecetluită cu un sărut pe frunte. Fiecare ieșire din birou era, pentru fiecare din noi, un motiv, o scuză pentru a spera la o întâlnire “întâmplătoare”.

Apoi, ne-am împărțit tacit străzile pe care mergem acasă sau la birou, cafenelele unde mergem la o cafea cu prietenii, restaurantele unde luam cina, evenimentele sociale sau locurile în care mergem în vacanță. Am învățat amândoi să evităm întâlnirile în care ne-am putea privi în ochi și locurile în care chiar am putea accidental să o facem. Știm amândoi cum să confirmăm prezența la evenimente abia după ce verificăm că celălalt nu va veni.

Citiţi şi Există prietenie între un bărbat și o femeie?

Nu ne învață nimeni că trebuie să ne iubim pe noi înșine. Nu aș fi învățat nici eu poate vreodată, dacă nu m-ai fi iubit tu.

Pentru că iubirea imensă există în pofida a tot, chiar și a morții, cel care iubește mai mult alege iubirea potrivită pentru celălalt, pentru că în viața asta iubirea imensă și cea potrivită nu pot fi una și aceeași. Doar cei ca noi au norocul de a le trăi pe ambele.

Guest post by Roxana Georgescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții

Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile

Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Lara / 22 December 2023 12:54

    Rămâneți prieteni! Sexul complică /strică lucrurile, dar prietenia e pt. totdeauna.

    Reply

My two pennies for Lara Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro