Atâtea cărți, atâția oameni, atâtea exemple în jur, atâtea experiențe trăite şi articole citite, iar în urma tuturor, l-am construit pe bărbatul perfect pentru mine.
După zeci de întâlniri stupide, pretențiile mele creşteau, iar, la un moment dat, descurajată fiind de cei din jur că nu există „prințul”, chiar am crezut. Ştiam cum trebuie să fie, dar mai ştiam că nu va fi.
Toate astea până într-o zi când… a fost! L-am văzut şi am simțit că „m-a lovit”, am simțit că vreau să-mi împart viața cu el, să-l am, dar nu să-l posed. Am vrut să văd zâmbetul acela care provoacă dependență, în fiecare zi. Am vrut să-l iubesc şi să-i ofer tot, fără să aştept ceva în schimb, dar el mi-a dat: inima lui şi biscuiți – ador biscuiții.
Am avut emoții, am fost sensibilă, am tremurat, am plâns, m-am simțit femeie şi copil, adorată, cercetată şi perfectă, am simțit cum mă topesc din interior. Simțeam că mă sufoc, dacă nu-mi explică cineva ce simt. A plecat pentru că a ştiut că am nevoie să mă adun. În seara aceea am cugetat, am încercat să dorm, m-am răsucit până dimineață, apoi am plecat la serviciu, dar nici acolo nu mă lăsau gândurile, aşa că m-am dus fix în oraşul lui.
Am găsit un restaurant drăguț în care am intrat cu un prieten căruia îi povestisem pe drum cât de îndrăgostită sunt. I-am scris iubitului meu să meargă la restaurantul X, pentru că i-am trimis ceva prin nişte prieteni care îl aşteaptă acolo.
Prietenul meu a plecat, iar eu am rămas acolo, sufocată de emoții, dar aparent stăpână pe situație pentru că erau câteva priviri îndreptate spre pantofii mei roşii sau rochia galbenă? Hmm… nu sunt sigură.
A ajuns în final, s-a aşezat lângă mine, uimit că sunt acolo. I-am spus că mi-am pus gândurile în ordine, iar acum îi pot spune în mod sigur ce simt. S-a bucurat mult, i-am citit asta în ochii aceia tulburători.
M-a dus acasă şi am dormit în brațele lui, iar dimineață am împărțit un ceai şi ne-am citit dragostea din priviri. Am plecat la serviciu, iar el la aeroport.
Acum nu mai am gând pentru mine, nu mai am şi nici nu mai vreau să am situația sub control. Îmi clocoteşte sângele în vene, îmi vine greu să respir din cauza unei apăsări în piept – acolo-i sufletul, nu? Mă trezesc noaptea, simțind cum respiră lângă mine, dar e doar un vis, aparent real.
Abia acum l-am cunoscut pe „Străinul era aproape perfect” şi vă spun cu certitudine că „aproape” n-are loc în titlu.
Guest post by H. R.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Unei femei imaginare și dorite
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
