Am avut recent o conversație cu un necunoscut, aparent perfect: un bărbat înalt, cu un corp atletic, frumos sculptat, brunet și cu ochii de un albastru ca inima mării. Atât de frumos, un zâmbet atât de cuceritor, o dantură perfectă, pasionat de motoare și îmbrăcat bine. Are o vârstă de 30+, dar farmecul este acolo și e la fel de viu. Se simte că-i un burlac râvnit, dar s-a săturat de asta. Are regrete și-mi spune toate astea pentru că mă vede atât de tânără și „perfectă”, de o frumusețe orbitoare, la fel cum era și el când avea vârsta mea și n-ar vrea să fac aceleași greșeli. Am mai spus eu în „Am învățat…” că frumusețea este un handicap, iar el a citit și mi-a dat dreptate. Am ajuns atât eu, cât și el la concluzia că nu suntem chiar atât de frumoși cum spun cei din jur, însă avem acel ceva care captează, atrage… o sclipire sau o energie. Îmi spune așa: „Eram și eu foarte pretențios, dar cu timpul am învățat să mă uit doar la partea frumoasă, nu la defecte. Un om perfect nu găsești și dacă e aproape perfect, ai probleme în viață, ceea ce înseamnă că apare lupta pentru locul fruntaș și toată viața devine o competiție plină de contradicții. Mai bine lași de la tine și cu timpul ajungi la o cale de mijloc. Ești foarte frumoasă, ai o vârstă fragedă, dar timpul trece foarte repede și tot dând la o parte, îndepărtezi persoane care sunt pentru tine și te trezești mai singură și cu mai multe pretenții. Dar îți spun, simt pe pielea mea: trece timpul și e tot mai greu să ai persoana potrivită lângă tine. Ai să vrei mereu vreo frumusețe, iar acea frumusețe se va crede mai ceva… și vei avea doar dezamăgiri. Niciodată nu am vrut să mă căsătoresc, aproape că am fost cerut și am fugit. Acum cel mai mare regret al meu este că nu am un copil.”
Pretențiile mele sunt de domeniul extraterestru, după cum spuneam în: „Nu, honey, f…-o pe mă-ta…”, dar după discuția asta, mă voi gândi mai bine. Primesc des complimente, dar, din nou, ceva m-a marcat: „Unde lucrezi? Într-un restaurant, zic. OMG!!! Tu trebuie să fii fotomodel la Victoria’s Secret, uită de restaurant!” Dar eu iubesc munca, iubesc bucătăria, restaurantele și gastronomia… cum m-aș putea îndepărta?! Nu, nu pot! Ultima perioadă a fost plină de oferte de muncă, dar după vreo două interviuri la renumite firme, m-au sunat administratorii pentru următorul interviu care ar trebui să nu se desfășoare în cadru oficial, ci altfel. Și-am zis din nou: nu, honey, f…-o pe mă-ta sau pe nevastă-ta – după caz. Apoi, o ofertă mai… cum să-i spun?! Un doctor arab, cu domiciliul în Dubai, vrea să vină aici, în România mea, să mă ceară în căsătorie. I-am zis să vină, că-mi fac timp de o cafea… Alt doctor: estetician, român de data asta și la fel de amorezat, mă întreabă ce modificări mi-aș dori la corpul meu și-i răspund sincer „sânii”, iar el spune că-mi programează o intervenție, așa… cadou de ziua mea. No, thx! Răspunsul abordărilor mi-a intrat deja în reflex este un vehement și asurzitor „nu”. Aici întervine ceea ce mi-a spus omul acela: nici nu-i las să mă cunoască, nici nu vreau să-i cunosc, nici nu-mi pasă de funcții și statut social, m-am transformat într-o luptătoare împotriva bărbaților și așa poate chiar pierd acele persoane care sunt pentru mine. Le pierd fără a le fi oferit vreo șansă. Toți pierd fără să lupte. De ce? Mă voi gândi la ce mi-ai spus, omule! Mulțumesc!
Guest posy by R.H.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cea mai fabuloasă perioadă a anului — Venus a ajuns în Taur
Șarmul, charisma și flerul – între lumină autentică și umbre relaționale
Le pasă bărbaților dacă ești epilată?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
