Amor pe vapor: prietenului prietenei mele îi plac telenovelele

Liana Oprea

20 February 2012

Eram în Santa Clotilde de câteva zile, așteptând vaporul pe care îl cheamă Andy. Santa Clotilde e o așezare în junglă, pe firul râului Napo, afluent al Amazonului venit dinspre Ecuador. Spre Ecuador mă îndreptam și eu, tot pe apă, de la Iquitos din Peru. Începuseră deja ploile, și, în seara dinainte, echipajul transmisese în sfârșit prin radio că lancha (cum numesc localnicii vapoarele fluviale) ajunge în aceeași noapte la Santa și ridică acora a doua zi. Pe Rio Napo circulau cu totul doar trei vapoare, la intervale neregulate, și unuia îi lua cel puțin 10 zile să facă drumul Iquitos-Cabo Pantoja (granița cu Ecuadorul și următoarea mea destinație), așa că m-am trezit puțin înainte de răsăritul soarelui, ca să fiu sigură că nu rămân pe mal. Pe Amazon și în jurul lui, timpul își desfășoară curbele după altă fizică, încremenește, se dilată sau se contractă după poftă, în cel mai concret sens.

La o jumătate de bere și vreo zece ore mai târziu, undeva pe la 3 după prânz, se aude sirena lui Andy, semn că vrea să plece. Îmi iau rămas bun de la Santa și de la Humberto, care îmi flutură o batistă și strigă cuvinte, pe care nu le deslușesc în fojgăiala plecării. Andy e și mai hodorogit decât Camila (vaporul care ne-a purtat de la Santa Rosa la Iquitos), dar nu la fel de plin. Pe drumul către Pantoja, avea să se golească încă, la sfârșitul călătoriei sale rămânându-i doar trei patru călători, în afara patronului și băieților din echipaj (hamali, bucătar și oameni buni la toate).

Totuși, puntea de mijloc și cala sunt aporape pline de hamace, bagaje și animale, ce-i drept așezate mai aerisit, însă renunț la ea pentru că din construcție vaporul e mai mult închis pe margini, și simt că am nevoie și de aer proaspăt pe lângă spatiu. Urc pe punea de sus – care pe vapoarele braziliene era off limits pentru pasageri. Pe Andy însă e voie, și găsesc deja aici instalate vreo trei hamace, lângă care, sub o copertină improvizată din folii de plastic, la o înălțime cât să încapi stând pe vine, îl agăț și eu pe al meu.

Vecinii mei sunt cîțiva tineri localnici, fete și băieți, sus în vârful vaporului nu ajung gălăgia de pe punte și  mirosurile de la bucătărie, atâta că, pentru a accesa mâncarea, băutura sau buda, trebuie să urci și să cobori o scăriță verticală din fier. Când văd cât de bine m-am așezat, dau un rând de bere la toată lumea din jur. La fel și zilele următoare, până când terminăm proviziile, destul de sărace, ale popotei.

Vanessa, pe care prietenul ei ce lucrează pe vapor a luat-o într-o plimbare până la Pantoja și înapoi, îmi împrumută o pătură cu care mă acopăr peste sacul de dormit când, seara, se pornește o ploaie care ține până a doua zi la prânz, și scade temperatura aerului undeva pe la 17 grade. Umiditatea din aer face să pară mai frig de atât, iar rafalele pornite pe toate direcțiile aduc ploaia până sub copertina noastră fâlfâitoare.

Într-o dimineață mă trezesc în plânsetele înăbușite ale cuiva din hamacul alăturat. Mă uit – prietenul Vanessei, cu lacrimi șiroaie pe obraz, se zguduia de plâns, rivalizând ca debit cu ploaia de afară. Încetișor, mă dau jos din hamac și mă furișez pe punte, să nu-l deranjez. În timp ce beau un suc (berea se terminase) apare și Vanesa, îmbufnată, și, fără să vreau, mă alege drept confidentă pentru telenovela de pe vapor. Iubitul ei, se zvonește, a dormit în alt hamac azi noapte, unul ocupat deja de o altă domniță pasageră. Gurile rele spun povestea așa, și Vanessa le crede, jurând că totul s-a terminat, că băiatul tocmai și-a pulverizat ultima șansă. Ca să nu tac, încerc să aplanez pornirile războinice ale noii mele prietene, îi caut circumstanțe atenuante trădătorului prezumtiv și în final ea se mai înmoaie.

 

Peste douăzeci de minute, schimbau primele cuvinte de după conflictul recent, iar el, privindu-mă direct, cu obrajii încă umezi, mă întreabă dacă am fost vreodată îndrăgostită. Bolborosesc ceva ce aduce a afirmație, și atunci el îmi spune, mândru, arătând spre Vanessa de alături: „O vezi? O iubesc”. Folosește verbul „amar” în loc de „querer” – „Yo la amo” – care adaugă greutate tonului solemn, parcă decupat din orice telenovelă vreți dumneavoastră. Îmi trece prin cap că telenovelele (specie pur sânge latino-americană), ca și poveștile, au un sâmbure de adevăr, și că după ce am văzut până acum în America de Sud, îmi par nimic altceva decât niște caricaturi nereușite ale anumitor felii de viață reală de aici.

Vorba lui Gabriel Garcia Marquez, n-ai cum să înțelegi o ploaie pe Amazon dacă cel mai mare fluviu pe care te-a plouat vreodată e Dunărea.



Citiţi şi

Vai, dar nu trebuia!

”Splendidul loc al fericirii supreme…”

Cinci secrete esenţiale pentru a fi feminină în 2016

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,501 views

Your tuppence

  1. veone / 20 February 2012 14:09

    (Emoticonul ala n-a iesit deloc asa cum voiam.. In fine)

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. veone / 20 February 2012 14:08

    “Bolborosesc ceva ce aduce a afirmație” – foarte frumos! 🙂
    Misto povestea…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Amazonia în sol minor | Catchy / 20 February 2012 10:49

    […] a patra sau a cincea seară de când mă aflu în Santa Clotilde, am vești despre Andy, vaporul. Se zvonește că ajunge aici în noaptea asta pe la două, și că cel mai probabil va staționa […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro