Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Bărbat la cumpărături! Abort mission!

27 February 2019

Am răcit ceva mai grav zilele trecute. Nu mare lucru, atât că, în loc să merg ca orice biped, eu eram nevoită să-mi folosesc inclusiv membrele superioare. Dacă nu aș fi avut febră peste 39, treaba ar fi putut fi chiar sexy. Dar nu era. Eu, nici atât. Mă scurgeam, la propriu. Nici nu mi se mai vedea nasul de batiste și nici eu de pilotă, în secunda în care îmi era frig, căci în următoarea secundă, muream de cald și atunci săreau toate de pe mine ca broaștele în lac într-o zi caniculară. Și cred că inclusiv aveam impresia că le cam văd. Ce s-o mai lungesc, am răcit serios, treabă incompatibilă cu diferite activități cotidiene, cum ar fi mersul la serviciu sau la cumpărături. Dacă de prima am scăpat elegant cu un concediu medical, pentru a doua aveam nevoie de înlocuitor. Din păcate, cel mai la îndemână (și singurul candidat, de altfel) era bărbată-miu. Ei, dar cât de greu poate să fie să trimiți un bărbat la cumpărături cu o listă scrisă cu litere mari și cu explicații lizibile și inteligibile (a se înțelege „băbești”)? În fond, mai fusesem la cumpărături de atâtea ori împreună. Deci, experiență, berechet, puteam să stau fără griji. Mă rog, să bolesc fără griji. Așa că, fac un efort – și pentru asta merit bonus încă un paracetamol – îmi iau în brațe prietenul cel mai bun – ultimul meu laptop sh recent achiziționat de la prietenii mei atx computers – și-i scriu rapid lista, după care i-o printez și i-o înmânez ceremonios, nu înainte însă de a i-o trimite și pe email, așa, de back-up, ca în cazul în care o pierde, s-o poate accesa de pe telefon. Misiune încheiată. A mea! Că a lui de-abia începea.

După vreo zece minute de când plecase la cruciada cumpărăturilor, mă sună.

– Cum te simți?

– Aproape vie, mă tângui eu, în speranța că aici se va încheia și convorbirea noastră, că doar am un soț foarte iubitor și grijuliu și care voia să se asigure că sunt, să zicem, bine.

– Aha… Auzi, ce înseamnă „roșii”?

– Poftim?

– Adică, știu ce înseamnă, normal, dar de care?

– De care găsești!

– Aha… și… câte?

Nu-mi vine să cred… Simt nevoia să plâng. Îmi suflu nasul (pe jumătate demonstrativ, recunosc), îmi dreg îndelung și chinuitor glasul și-i spun:

– Scrie pe coloana din dreapta: două kilograme.

– A, mai e ceva și-n dreapta? Pe telefon nu-mi afișează totul… hai că am văzut. Ok, mersi.

– Și lista scoasă la imprimantă unde… încerc să-l întreb, dar mă îneacă tusea.

– Stai liniștită că mă descurc! Te pup!

Și-mi închide fără să-mi răspundă la întrebare.

Stau extrem de liniștită, e doar evident. Mă întreb – și sunt tentată să pun pariu cu mine însămi – dacă următorul apel o fie să peste încă zece minute sau… peste un sfert de oră.

Bine că nu l-am pus, că aș fi pierdut cu brio. Șapte! Ș-a-p-t-e! Atâtea au trecut, șapte minute și m-a sunat iar.

– Iartă-mă, dar nu ai fost explicită, începe direct. Aici scrie ardei. De care? Iuți sau grași? Roșii, verzi, galbeni sau portocalii… că sunt și din ăia, să știi…

– De care vrei să mănânci umpluți, îi șoptesc cu un ton agresiv și încep să regret că l-am trimis la cumpărături. Dar, înainte să-nchid, îmi vine o idee. Sper că salvatoare: De-abia vorbesc. Trimite-mi mesaje dacă mai ai dubii, te rog.

– Da, normal, stai liniștită, că nu mai am nevoie…

Închide și eu renunț la pariurile cu mine însămi, așteptând avalanșa de mesaje. Recunosc, cu mâna pe inimă că am răspuns la primele trei. Pe următoarele, le-am ignorat, pur și simplu, căci nu mai eram în stare nici să țin telefonul în mână, dar să mai citesc ceva…

Într-un târziu, mă sună. Nu aud ce-mi spune, că zbier ca scoasă din minți:

Abort mission! Abort mission! Ia pizza pentru tine și niște mere pentru mine! Atât!

Și înainte să închid, mai apuc să-l aud:

– Vrei să te răsfeți, nu-i așa? Foarte bine, că meriți! Pizza și bere să fie!



Citiţi şi

Trezește-te, bărbate!

Asta e treabă de BĂRBAT!

“Eu nu am viaţa ta roz!” Pe bune?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,029 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro