De câte ori citesc un articol despre “parenting” nu mă pot stăpâni să mă gândesc cât de bine se potrivește absolut tuturor bărbaților pe care-i cunosc, indiferent de religie, political view, rasă și… era să zic și sex.
Înainte de a fi mame am fost soții (sau iubite). Cât de îndrăgostite om fi fost, cât de oarbe, imposibil să nu ne fi trecut pe dinaintea ochilor și câteva mici, neînsemnate (hai, să nu le zicem “defecte”) nepotriviri. Și sunt sigură că toate ne-am spus același lucru: că se vor rezolva, că se va da pe brazdă, că nimeni nu e perfect, că vom ajunge să ne obișnuim sau că vom reuși chiar să schimbăm (cu răbdare și multă dragoste) la el ceea ce nu e chiar pe gustul nostru.
Noi avem instinctul matern, ei îl au pe cel de autoconservare. Metodele clasice nu funcționează, în sensul că la recompense reacționează, la pedepse nu prea. Dacă îi dai, îți dă, ca să mai primească. Dacă îi tai din porție, dă fuga acolo unde e promoția mai grasă.
Despre violență fizică nici nu poate fi vorba. Cu vorba bună și clară e mult mai indicat. Asta înseamnă că nu trebuie apelat la “bate șeaua să priceapă armasarul”: proverbul se aplică numai la iapă. Trebuie să-i spui ce vrei de la el, în cuvinte puține și al căror sens nu se îndepărtează un țenti de cel propriu. Bărbații nu înțeleg nuanțele, apropourile, sau le interpretează greșit.
Ce ne învață parentigul necondiționat? Să construim cu copilul o relație bazată pe comunicare, să îi explicăm pas cu pas ce ne dorim de la el și să nu așteptăm mai întâi să greșească.
Mai departe, controlul nu trebuie să fie unul polițienesc. Mergem pe încredere, până la proba contrarie. Altfel, bănuit în permanență de ceva ce n-a făcut, nici n-ar fi avut de gând să facă, posibil să-i dai idei. Ori să se simtă obligat să calce pe-alături, ca să nu te tot contrazică (disculpe).
Șantajul sentimental, iar nu funcționează prea bine, oricum, nu pe termen lung. Mai ales dacă pretențiile noastre vor crește exponențial, dacă ne vom forța norocul de a fi primit un feed-back pozitiv la primele încercări. Ridicarea ștachetei mai sus de recordul mondial în materie va face ca stima de sine să se micșoreze direct proporțional. Cei mai motivați se vor strădui o vreme să te mulțumească. Marea majoritate va renunța. Totdeauna se vor găsi femei care să-i considere simpatici datorită și nu din cauza acelor defecte pe care tu nu i le mai poți tolera. Cei mai milităroși vor face un salt înainte. Ceilalți vor deveni din ce în ce mai dependenți de validările noastre, din ce în ce mai nesiguri pe ei, din ce în ce mai apatici și mai lipsiți de inițiativă. Niște plicticoși.
Evident, ne dorim o relație bazată pe adevăr, pe onestitate. Ai greșit, recunoaște, suportă consecințele. Bun, dar consecințele ar trebui să decurgă firesc din boacănă, total greșit să-l izolezi pe canapea fiindcă n-a dus gunoiul sau să-i pui embargo pe sex fiindcă a fost nepoliticos cu tanti Aglaia. Ca și în cazul copiilor, logica trebuie să primeze.
“Să-l iubești pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce (nu) face”.
Aici e cam greu, dar nu imposibil. Știți de ce cărțile de parenting sunt atât de bine vândute? Fiindcă nu se referă doar la copiii pe care îi ai sau îi vei avea, se referă și la copilul din tine. Citești și înțelegi de ce ești un adult fricos, frustrat, de ce ai uitat să te bucuri ori poate n-ai știut niciodată, de ce îți este atât de greu să ai încredere în oameni, să-ți faci prieteni, să comunici ceea ce simți.
Fii sinceră, ție nu ți-ar plăcea ca el să te iubească doar pentru că ești? Așa, pur și simplu. N-ar fi frumos să nu conteze nici cât de grasă e supa, nici cât de apretată cămașa, nici cât de ordonată casa? N-ar fi ideal să nu te simți într-o permanentă competiție cu toate femeile lumii: și cele mai tinere, și cele mai voluptoase, și cele mai talentate, mai, și mai, și mai?
N-ar fi grozav să scapi de temerea că într-o zi nu-ți vei mai putea masca nici ridurile, nici firele albe, nici nu vei mai putea mima perfecțiunea, iar ziua aceea va însemna sfârșitul?
Exact asta își dorește și el: să-l lași să fie.
Cât de mult din copilul de ieri a rămas în bărbatul de astăzi? Totul! Că și-a desenat mustăți, că și-a brăzdat un pic fruntea ori că se bărbierește cu sârg în fiecare dimineață, doar ca să aibă motiv să se parfumeze cu colognie? Dar tu ar trebui să vezi deghizarea, dacă-l cunoști!
Sincer, ai vrea să-l vezi plecând la birou în pantaloni scurți și cu genunchii zdreliți?
Până la urmă, parentingul acesta, atât de discutat și de disputat de părinți, împărțiți în tabere, în “școli”, nu se referă doar la părinți și copii, ci la relații. Acele relații care se construiesc în timp, bazate pe dragoste necondiționată, pe încredere, pe respect, care ne formează ca oameni și care ne schimbă oricum, fie că ne dorim, ne propunem asta sau nu. Care ne maturizează.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Despre respect, responsabilitate și sprijin reciproc dincolo de tastatură și celebritate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.