Bunicii noștri nu aruncau nimic. S-ar fi chemat reciclare, dacă ar fi știut, dar pentru ei era nevoie, bun sens și obișnuință. Bunicile mele puneau în oalele cu smalțul sărit mușcate, ciorapii rupți îi tăiau fâșii și legau cu ele lăstarii de vie, gutuile pe pervaz, izma și florile de tei întinse pe ziare, deasupra gardilopului ca să parfumeze odaia. Resturile de mâncare se transformau în alte gustoase mâncăruri, iar atunci când nu se putea, deveneau mâncare pentru porcii, găinile, câinii și pisicile de lângă casă.
Primăvara scoteau lâna din perne, din plăpumi, o spălau, o scărmănau și o băgau la loc aerisită și parfumată de săpunul făcut în casă. La sfârșitul zilei de muncă în ogradă, pe câmp, ieșeau pe băncuța din fața porții cu furca în brâu și torceau fire moi de lână albă, neagră sau gri, ca să tricoteze iarna pulovere, ciorapi, căciuli. Hainele treceau de la cel mai mare la cel mai mic, la fel și încălțămintea, iar când se rupeau, ciorapii se cârpeau, cămășile se brodau, pantofii se reparau.
Așa știau bunicii noștri, să repare tot. Reparau hainele, căruța, cocioaba, reparau lacrimile nepoților printr-o îmbrățișare și o bucată de pâine caldă ruptă cu mâinile crăpate de frigul aspru al iernii și înnegrite de soarele și vântul verii, certurile cu o cană de vin, o ceapă și o varză călită cu ciolan afumat, durerea o trăiau până la capăt, o conservau și o transformau în amintiri.
Noi ne debarasăm rapid de tot și de toate. Haine, încălțăminte, cărți, mașini, oameni, sentimente, iubiri…
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
