Când monotonia și banalitatea răului fac legea – The Assistant

6 November 2020

Au trecut doi ani și #metoo a lăsat urme: The Assistant luminează o malefică „umbră”.    Numele acestei întunecate persoane este Harvey Weinstein, producătorul de la Hollywood aflat în proces pentru mai multe acuzații de agresiune sexuală și, deși numele său nu este rostit niciodată în filmul lui Kitty Green, deducția este clară. În recenta peliculă (lansată pe 31.01. 2020 de compania Bleecker Street) asistăm la o zi din viața unei tinere absolvente, care dorește să devină producător de film.

Așadar, Jane (Julia Garner) s-a angajat de curând și este asistenta unui puternic mogul din showbiz din New York. Activitățile acestei tinere se încadrează în fișa postului (neoficială) a oricărui „ucenic”: pregătește cafeaua, schimbă hârtia din copiator, fotocopierea, despachetarea consumabilelor, ordonarea sălilor de conferințe, apoi comandă mâncare, rezervă bilete de avion, răspunde la telefon. În alte activități, curăță o pată de pe canapeaua din biroul privat al șefului sau o însoțește, de la aeroport către un elegant hotel, pe o naivă, dar seducătoare jună aspirantă în ale actoriei. Colegii mai vechi din branșă o analizează  și apreciază eforturile, dar nu-i dau șanse mari de izbândă. Orele lungi de muncă și sarcinile solicitante o țin ocupată și incredibil de stresată. În timpul unei conversații telefonice cu mama ei, Jane realizează că a uitat să-l sune și să-l felicite pe tatăl ei, de ziua lui. Kitty Green scoate la iveală o serie de sisteme complexe de gen, sex și putere care stau la baza oricărui comportament la locul de muncă, dar rămân nespuse. Trebuie doar să fii atent și le observi pe ecran. Rutina și banalitatea răului – ca „sarcină de serviciu” – dictează experineța în această peliculă cu iz claustrofobiant. Cineasta a reunit, sub cupola unei zile, machismul, nepotismul și nepăsarea.

Pe măsură orele de muncă se scurg, devine clar că șeful ei a întreținut relații sexuale în biroul său cu multe femei mai tinere și menține o cultură a hărțuirii sexuale la companie. Mulți dintre directorii de sex masculin fac comentarii „subțiri” despre «afacerile» șefului, în timp ce femeile de la conducere își gestionează propriile sarcini de lucru și discută despre posibilitatea transferului către alte departamente. Ori de câte ori Jane face ceva pe care șeful ei îl consideră o greșeală, el o abuzează verbal (la telefon), în vreme ce alți doi colegi de serviciu ai ei, bărbați, o privesc în tăcere. Pe tot parcursul zilei, o varietate de oameni din viața șefului interacționează cu Jane, inclusiv soția acestuia, bona copiilor săi, un actor celebru și un grup de producători chinezi de film.

Construit în manieră clasică (unitate de timp, de loc și de acțiune), filmul se desfășoară pe parcursul unei singure zile din viața lui Jane. Bunăoară, camera de filmare o urmărește îndeaproape pe Jane, iar chipul lui Jane reflectă maniera ei liniștită, dar îndârjită de lucru. Tânăra știe exact ce se întâmplă în acel birou, dar – la fel de bine – știe și că, dacă vrea să-și urmeze visul de a ajunge producător de film, trebuie să-și țină capul în jos și „să-și facă treaba”. Pe măsură ce ziua lui Jane se desfășoară, ea devine conștientă de abuzul care se găsește în fiecare aspect al muncii sale, o acumulare de elemente negative pe care Jane decide să le confrunte doar ca să descopere adevărata forță a sistemului în care a intrat. Astfel, în această zi, între spălatul veselelor și răspunsul la telefoane, printre glumele nătânge ale asistenților mai în vârstă (Noah Robbins and Jon Orsini), ceva se schimbă în interiorul ei. Jane, pur și simplu, își îmbracă haina și merge, în tăcere, către ușă la departamentul de Resurse Umane. Ceea ce se întâmplă dincolo de ușa biroului de la R.U. este la fel de înjositor ca orice altceva pe care am văzut-o îndurând. Devine evident faptul că toată lumea, de la cel mai înalt nivel de conducere până la Jane, se complace să admită tacit toate faptele șefului lor fără nume. Oarecum  îngrijorată pentru situația Siennei (noua asistentă jr.), merge la departamentul de Resurse Umane pentru a depune un raport după ce a lăsat-o pe Sienna la un hotel de cinci stele plătit de companie. Wilcock, șeful de la R.U., o încurajează pe Jane să-și împărtășească îngrijorările, dar – mai târziu – arată clar că el închide ochii la acuzațiile ei de hărțuire, înainte de a o desconsidera și de-a o acuza că este geloasă. El dezvăluie, de asemenea, că depunerea unei plângeri oficiale i-ar distruge cariera lui Jane. Când pleacă, el îi amintește că nu are de ce să-și facă griji, deoarece – oricum, «ea nu este „tipul” șefului». Vizibil afectată, Jane părăsește sala. Când revine la birou, primește un apel  telefonic de la șeful ei. Mogulul fusese deja informat cu privire la raportul nescris și îi cerea lui Jane să-i ceară scuze (printr-un e-mail).

Către finalul zilei, Sienna ajunge la birou, astfel încât Jane să o poată învăța cum să folosească sistemele telefonice. Odată cu căderea nopții, Jane își pregătește o cină cu microunde în timp ce alți angajați pleacă; șeful ei rămâne târziu în biroul său cu o tânără actriță. Acesta o sună pe Jane la interfon și îi spune să plece acasă. Jane merge la o cafenea de peste drum și își felicită telefonic tatăl, în timp ce se căznește să mănânce o brioșă. După ce închide și iese din local, observă o siluetă în fereastra șefului ei, care pare… să facă sex.

Filmul lui Kitty Green, ca și Jane, este încordat și perfect controlat. Chiar de la titlul, expus în deschidere, ascuns în colțul ecranului în care s-ar putea să nu-l observați, pare a fi un asistent care pândește liniștit în fundal. Totul se derulează în zona realului: zgomotul becurilor fluorescente, podeaua, iluminatul gri, modul în care Jane trece neobservată de toți ceilalți în timp ce spală vasele și le lasă să se scurgă în tăcere. Sunetul devine para-comentariu: lumină zumzăitoare, aer condiționat zgomotos, oala de cafea, blenderul – totul exprimă tensiunea acumulată în acel spațiu.

Exact ca în viața reală, unii dintre semenii noștri sunt «invizibili», iar  unii dintre noi chiar nu vor să-i observe. În egală măsură, The Assistant vorbește și despre cât de rău se trăiește în locurile din care privim în altă parte. Chiar dacă magnatul din film este în umbră, paralela este clară, totuși, cineasta nu se limitează la The Weinstein Company sau orice alta, ci relevă o problemă existentă peste tot în industria cinematografică și nu numai. Kitty Green demonstrează, cu acest proiect că – cel mai adesea – dinamica puterii este preluată, dar e momentul să se exprime și cele care nu au fost invitate în exclusivistul „club al băieților”.

Pe Mădălina o puteți găsi și aici

Regia: Kitty Green

Scenariul: Kitty Green

Imaginea: Michael Latham

Montajul: Kitty Green și Blair McClendon

Muzica:Tamar-kali

Distribuția:

Julia Garner – Jane,asistent jr. într-o firmă producătoare de film

Matthew Macfadyen – Wilcock, șeful de la Resurse Uman din

Makenzie Leigh – Ruby, o actriță aspirantă

Kristine Froseth – Sienna, noua asistentă jr.

Alexander Chaplin – Max

Juliana Canfield – Sasha

Durata: 87 min



Citiţi şi

Sex, droguri și capitalism în Londra – Industry

Selecția cadrelor la români

Bărbați care bat femei și cred că nu e greșit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro