Cine spune că povestea Cenușăresei s-a demodat? Iată că recent premiata peliculă Anora reciclează basmul de odinioară, dar plătește și niscaiva tribut clasicului Fellini (cu a sa melodramă Le notti di Cabiria).
De la Tangerine la The Florida Project și la Red Rocket, regizorul Sean Baker a creat în mod constant lungmetraje independente care evidențiază viețile comunităților marginalizate și subreprezentate. În 2024, și-a pus amprenta din nou cu Anora, un film care explorează viața și relațiile unei lucrătoare sexuale din Brooklyn. Actuala producție se înscrie în linia celor precum ironica peliculă Triangle of Sadness.
Încă de la început, Anora se dezlănțuie din goana hormonală a aventurii tinereții. Și, pentru o bună parte din timpul de 139 de minute, Sean Baker se bucură de exaltarea eroilor de pe ecran. Filmul urmărește personajul său omonim (deși se numește „Ani”), o exotică dansatoare, dar și lucrătoare sexuală, în vârstă de 23 de ani, care trăiește în cartierul Brighton Beach din Brooklyn. Acest areal găzduiește o populație mare de imigranți ruși. Orașul New York poate fi un loc înghețat, chiar și fără temperaturile sale din timpul iernii. Devine rece, dacă nu ești binecuvântat cu privilegii, ci supraviețuiești la marginile sale.
La suprafață, Anora puternică, plină de energie și plină de viață, a lui Sean Baker, se desfășoară în mod sălbatic, cu un ton adesea comic. Totuși, sub aparenta strălucire, se ascunde acel frig din New York pe care nu te poți abține să nu-l simți în oase, chiar și atunci când acest film adesea sexy și vaporos îl ascunde. În ansamblu, ceea ce a creat Sean Baker aici nu este nimic altceva decât magia filmului – mașinațiunile sale urbane inteligent împletite te fac să chicotești și să lăcrimezi în mod inexplicabil (uneori, la aceeași secvență), în timp ce te convinge de tristețea care trebuie să iasă la iveală.
Există bucurie lângă tristețe. Există comedie în interiorul unei tragedii. Realizatorul încearcă să scoată de sub stigmat munca și lucrătoarele sexuale. Totuși, Anora – un film despre o escortă – funcționează într-un alt registru; identificăm înțelepciune și compasiune. Când o vedem pentru prima dată pe Ani, tânăra ruso-americană vivace, întrupată de Mikey Madison (Anora), știm că dansul exotic și munca sexuală reprezintă un mijloc de existență pentru ea. Trăind o viață modestă, ea nu așteaptă ca vreun cavaler în armură strălucitoare să o alunge din clubul în care lucrează. Ea își desfășoară activitățile pentru clienții ei și se ceartă cu celelalte fete din aceeași profesie – unele, prietenele ei adevărate, iar altele, rivalele sale. Într-o noapte, Ani, care poate vorbi ea însăși puțin rusă, îi este prezentată lui Ivan „Vanya” Zakharov (Mark Eydelshteyn) de către șeful ei. Fiul unui oligarh rus, Vanya este imatur, o „beizadea” ce pretindea că studiază în Statele Unite, dar – în fapt – toca averea părinților. Îi place Ani și începe să o plătească pentru sex, apoi să se afișeze împreună la petreceri și să o ducă cu el în excursii costisitoare. În cele din urmă, susține ideea ca ei să se căsătorească, observând că astfel poate obține «cartea verde» și, astfel, poate evita să se întoarcă acasă, să ajute afacerile tatălui său. Ani, sedusă de viața de huzur, este de acord și se mută în vila lui. Bunăoară, fata devine fantezia lui americană (God Bless America /„Dumnezeu binecuvântează America!” îl auzim gemând într-o scenă), iar fiul risipitor al unui oligarh rus devine generosul ei „sponsor”.
Mark (Ivan) și Yura (Igor)
Imaginea țopeniei estice este ilustrată de căsoiul (excelentă ideea designerului de producție Stephen Phelps) în care Ivan și juna își fac de cap. Da, există cumpărături haotice și zile fericite (cât de fericită poate fi o femeie cu Ivan?), dar această comedie plină de zvâc alunecă vertiginos către dramă. Odată ce „gorilele” părinților lui Ivan au dat vestea că acesta s-a căsătorit cu o escortă, lucrurile se precipită.
Pentru a anula căsătoria, părinții rusului apelează la Toros (Karren Karagulian), un preot armean, care supraveghează treburile/afacerile familiei din Statele Unite, dar și pe fiul lor, adesea tulburător, care doar cheltuiește, joacă jocuri video și provoacă dureri de cap. Ajutoarele lor sunt Garnick (Vache Tovmasyan) și Igor (Yura Borisov), doi hăndrălăi însărcinați să o scoată pe Anora din casa familiei. Nu știu ei că fătuca are dinți, un spirit de luptătoare și mai multă forță decât ar putea suporta oricare dintre ei. Fatalmente, ea refuză anularea mariajului, chiar și după ce i-au oferit 10.000 de dolari pentru a pune capăt căsătoriei, declarând că « ea și Vanya sunt îndrăgostiți ».
În rolul Anorei, actrița Mikey Madison este pur și simplu o forță a naturii, amintindu-ne de imaginea lui Quentin Tarantino: furios, înfocat, înverșunat și dur. Totuși, aici are și un strat de vulnerabilitate, ceva pe care reușește să-l ascundă de majoritatea oamenilor. Realizatorul se asigură că vedem cu toții ceea ce se ascunde sub pletele micuței escorte. În a doua jumătate a filmului, tonul se schimbă radical, iar narațiunea cinematografică devine un soi de road-movie. Pelicula se adâncește și se întunecă cu fiecare răsucire și întoarcere și oferă un corector violent atâtor basme de la Hollywood.Toate relațiile sunt, în parte, tranzacționale. Urmează o defilare de tipologii (mama lui Ivan seamănă izbitor de mult cu actuala soție a președintelui Trump): rusnaci nătângi, oligarhul iritat, soția parvenită și răutăcioasă, totul pe ruta Nevada-New York.
Adio, fericire conjugală! Totul se surpă, iar montajul amețitor relevă discrepanțele dintre clase. Identificăm un soi de solidaritate tăcută a celor exploatați, căci „bruta” slavă / Igor dărâmă barierele. Chiar și după un final care vine ca un pumn în stomac, lacrimile lui Ani evocă una dintre influențele filmului, Nopțile Cabiriei, a lui Frederico Fellini (care se termină cu o prostituată care vărsa o lacrimă după ce a fost atacată și exploatată de un bărbat despre care credea că o iubește cu adevărat). Anora rămâne atât palpitant, cât și sfâșietor, atât gălăgios, cât și zdrobitor de trist. După ce a umplut ecranul cu atâta tandrețe și detalii bine cercetate, lui Sean Baker îi pasă la fel de mult de eroii săi. În fapt, rămâne umanistul din el. Dacă basmele sunt pentru prințese și Julia Roberts, Anora este pentru Ani și Kit și pentru toți lucrătorii non-fictivi cărora Baker le-a dedicat premiile sale de la Cannes și de la Oscar, care trăiesc în lumea reală, în care nimeni nu salvează pe nimeni.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Sean Baker
Scenariul: Sean Baker
Montajul: Sean Baker
Imaginea: Drew Daniels
Muzica: Joseph Capalbo
Distribuția:
Mikey Madison – Ani
Mark Eydelshteyn – Ivan
Iura Borisov – Igor
Darja Nikolaevna Ekamasova – Galina Zakharov
Aleksey Valerevitsj Serebrjakov – Nikolai Zakharov
Ivy Wolk – Crystal
Luna Sofía Miranda – Lulu
Karen Karagulean – Toros
Vače T’ovmasyan – Garnik
Durata: 139 min.
Citiţi şi
Cher: “Dragostea nu știe matematică”
Neoficial, 20 mai e ziua Eliza Doolittle, florăreasa din My fair Lady
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
