Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Când primăvara vine iarna

17 January 2019

Bucuria vieții nu vine din posesia banilor, din hainele pe care le ai sau din slujba minunată. Desigur, vine și din acestea, dar nu e bucurie, e mulțumire, sau satisfacție…

Bucuria vine din culoarea ierbii și din frăgezimea ei, din înălțimea cerului și din formele bizare ale norilor, din încremenirea caselor la căderea serii și din copacul acela din depărtare, pe care îl știi de când erai de-o șchioapă și în care ți-ai proiectat și câteva idealuri…

Ileana se gândea la toate acestea, în timp ce zăpada de pe dealurile din jur se topea. Petice albe se întindeau la orizont ca pe o pătură pe care ai vărsat zahăr, din întâmplare. Venise acasă pentru a sărbători Crăciunul cu ai ei, lăsând în urmă străzile pavate ale orașului universitar. Își dorise mult să plece din sat. Toată adolescența visase să meargă departe, într-un oraș mare, în care să uite de micile complexe ale adolescenței. Era studentă și nu își mai găsea locul acasă. Când pășea în casa copilăriei, totul părea mai mic și mai ponosit. Fețele pereților se decoloraseră, iar casa mare, părea mică și obosită. Înăuntru, toate erau mai mici, mai strâmte, mai vechi. Când pleca spre casă, abia aștepta să ajungă, iar când ajungea acasă, voia să se întoarcă de unde a venit.

două prietene bucuria

La câteva case de ea, locuia Măriuca, prietena ei, care nu intrase încă la facultate. Se pregătea pentru următorul an. Ileana își dorea să o vadă, dar se simțea parcă vinovată, că, iată, ea e studentă, iar Măriuca a rămas acasă, deși toate îi erau favorabile: familia care o sprijinea, pregătirea suplimentară, posibilitățile financiare. Și, totuși, Măriuca rămăsese în urmă.

În ziua de Crăciun, și-a luat inima în dinți și a plecat spre ea. A întâmpinat-o fratele acesteia și, fără prea multe cuvinte, i-a spus că Măriuca se mărită. Șocată de această veste, Ileana se întoarce din drum. Știa că prietena ei nu vrea să se căsătorească. În multele discuții pe care le avuseseră, Măriuca definea căsătoria ca pe o citadelă, la care e mai bine să privești din exterior. Și acum asta… povestea asta cu nunta. Își frământa mintea să găsească răspunsul. În care dintre conversațiile lor se strecurase ideea măritișului? De ce Măriuca nu îi spusese nimic? Dar, dacă voia doar să i-o ia înainte? Ciudată competiție…

A doua zi o caută iar, apoi a treia, a patra… Măriuca nu era de găsit, plecată cu logodnicul.

În vacanța acasă, Ileana nu a reușit să înțeleagă. De ce Măriuca nu vine să o caute, de ce s-au înstrăinat atât de tare, de ce refuză să o vadă?!

Toată lumea știa că Măriuca era cea care avea mai multe șanse să reușească în viață.

Ileana și-a petrecut zilele acasă, citind sau spunând povești în jurul mesei, fratelui și surorii. Povești magice cu lumini și umbre, cu fețe care cresc în întuneric și care dispar la lumina zilei.

În ultima zi de vacanță, Măriuca vine la Ileana. Bucuroasă să o revadă, aceasta o invită înăuntru. Conversația lâncezește. Parcă s-au destrămat toate legăturile care le țineau împreună.

– Ileana, tu știi cum e când primăvara vine iarna? o întreabă brusc Măriuca.

Să fie o întrebare metaforică sau una retorică?! Ileana tace. Nu prea știe dacă răspunsul ei ar avea valoare.

– Când primăvara vine iarna, nu mai contează nimic în jur. Înveți să trăiești mai mult pentru celălalt și mai puțin pentru tine. E ca și cum fulgii de zăpadă ar cădea pe un strat de iarbă proaspătă și nu s-ar topi, iar afară ar fi cald și frumos…

Ileana nu înțelege ce s-a întâmplat cu fata aceea hotărâtă să fie independentă, să intre la facultate și să aibă cele mai frumoase visuri, însă prietenia îi șoptește să o îmbrățișeze, să se bucure pentru ea. Bucuria este deplină, mai ales când e altruistă și nu are nimic de a face cu vreo dobândă personală, cu orgoliul și cu infatuarea, ci cu bunătatea și cu înțelegerea vieții.

Cele două prietene se iau de mână și râd, sar în sus, povestesc, apoi plâng. Nimic nu s-a pierdut. Lumea e același loc grozav, în care uneori, primăvara vine iarna…

În final, umbrele se transformă în amintiri, soarele strălucește cu aceeași intensitate, peste vii și peste morți, iar mâine e o alta zi, care se va naște cu bucurie din cenușa celei de astăzi.

Guest post by Lucia Moisă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



views




Citiţi şi

Omul nu este niciodată prea bătrân, prea căsătorit, prea sărac, prea bogat, prea urât sau prea frumos să își dea voie să iubească

Ai pierdut atât de multe, tată, în paharele și sticlele tale

Cum s-o face un cont de Insta?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro