Carré (diplomatic) de Dame (II)

Mihaela Cârlan

7 March 2013

Femei sensibile, educate, puternice, modeste și abile, diplomatele noastre au povești de viață palpitante. După Brândușa Predescu, iată, continuăm seria interviurilor cu prea puținele femei-diplomat și v-o prezentăm pe Excelența Sa, Doamna ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Cehă, Daniela Anda GRIGORE-GÎTMAN.

Când am întrebat, ca să îndulcim aerul dintre noi, abia cunoscute, dacă e posibil ca tortul Diplomat să aibă vreo legătură cu meseria, a zâmbit. “Nu este întâmplător faptul că tocmai un desert este asociat diplomației. Una dintre definiții spune că arta diplomatică stă în a tăia o prăjitură în așa fel încât fiecăruia să i se pară că a primit bucata cea mai mare”.

Mihaela Cârlan: Pentru că, atunci când nu este asociată cu un tort, diplomația este sinonimă cu seriozitatea rigidă și rigorile de protocol, v-aș întreba cât de des glumiți și ce este, de fapt, o glumă diplomatică?

Daniela Gîtman: Ca în orice meserie, umorul este o condiție esențială a succesului. Cele mai dure observații devin mai digerabile dacă sunt asociate cu note sprințare de umor spontan. Îmi amintesc de gafa unui coleg ambasador care îl găzduia pe Javier Solana la un dejun cu șefii de misiuni din capitala respectivă și fiindcă era emoționat, iar limba de lucru nu-i era confortabilă, l-a introdus cu sintagma „nu cred că merită nicio prezentare”, în loc de „nu are nevoie de vreo prezentare”. Replica fină a lui Solana nu a întârziat când a fost invitat să ia cuvântul: „Cei care nu merită să fie lăudați suportă mai greu critica, așa că, astăzi, domnule ambasador, am certitudinea că o să scap mai ușor din furcile caudine ale aceste întâlniri”. O dovadă de umor elegant, nu?

MC: Lumea diplomației are o aură seducătoare, imaginația te poate duce departe…  

Daniela Gîtman: Adevărat, și pe mine m-a sedus, într-un decembrie gri din anii `80, când priveam cu curiozitate de pe trotuarul de vis-a-vis de Palatul Regal, la o recepție oficială. Nu puteam zări mai nimic, dar îmi imaginam rochiile de seară, candelabrele de cristal, conversația elevată, tot ce definea un univers străin condiției mele de studentă…

MC: …dar se pare că e ultimul loc unde un diplomat se distrează…

Daniela Gîtman: Cel mai adesea se glumește pe seama reumatismului diplomaților, de la gheața din paharele de cocktail de la recepții. Discreția cu care acționăm pe teren diplomatic, departe de lumina reflectoarelor sau de ochiul public, poate induce această percepție. Când ești gazda unei recepţii, totul trebuie să fie perfect: de la organizare, ținute, decor, până la conversații și relaționări, trebuie să alegi un cuvânt bine plasat pentru fiecare oaspete, trebuie să găsești acel element de inedit care să facă diferența între sutele de evenimente similare pe care diplomații le frecventează în oraș. Când ești invitat la o recepție, ești în continuă mișcare: să-i saluți pe cei cunoscuți, să-i cunoști pe cei noi, să plasezi mesaje demnitarilor prezenți. Este un tur de forță la capătul căruia ți-ai dori să fi apucat măcar să mai afli câte ceva despre tradițiile culinare ale țării respective. Glumind, aș spune că mă bazez întotdeauna pe recepții când îmi propun să încep o nouă dietă pentru slăbit.

MC: Ce face totuși diplomația atât de specială? 

Daniela Gîtman: Este o lume politicoasă, dar dură, niciodată plicticoasă. Cred că cea mai grăitoare definiție a diplomației îi aparține președintelui american A. Lincoln: „arta de a-i lăsa pe alții să facă de bună voie… ceea ce le spui tu”. Las la rândul meu pe seama imaginației fiecărui cititor să identifice calitățile necesare pentru a obține această performanță. În controverse, competiții sau șarje diplomatice, ne măsurăm cuvintele și tonul, dar fermitatea mesajului transpare prin fiecare cuvânt pe care îl rostim. Ne respectăm ca profesioniști, ne confruntăm în jurul mesei, iar cel mai bun câștigă prin forța argumentelor și capacitatea sa de a forma alianțe. Putem fi foarte puternici atunci când ne leagă interese comune, uitați-vă numai la exemplul situațiilor de criză generate de calamitățile naturale, pe care diplomații de oriunde le-au gestionat admirabil. Acum pot spune în cunoștință de cauză că această lume nu m-a dezamagit și că atunci când îți dorești ceva cu adevărat universul chiar lucrează pentru tine.

MC: Prima plecare la post – amintiri, pățanii?

Daniela Gitman: Cea mai dragă amintire se leagă de un chelner dintr-un bar din Amsterdam. La numai câteva zile de la sosirea la post a trebuit să conduc, în coloană, o mașina pentru o delegație de oficiali români aflați în vizită. La un stop am pierdut coloana și m-am rătăcit prin Amsterdam, nu aveam mobile, GPS-uri. Am năvălit în barul cu pricina și l-am implorat pe chelner să vină cu mine ca să-mi arate drumul, evident contra cost. Situația era critică, oficialii erau deja neliniștiți, ca să nu spun nervoși, iar eu mă simțeam copleşită. Și-a scos tacticos șorțul și m-a ghidat prin tot labirintul centrului vechi până la destinație. La sfârșit, am vrut să-i plătesc taxiul de întoarcere, dar m-a refuzat zâmbind și mi-a spus că în viața lui n-a văzut o femeie mai disperată. „Așa sunteți toate în România?”, a glumit și s-a îndepărtat, nu înainte de a-mi ura un mandat de succes în țara lui.

MC: De la Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Ana de Noailles sau Regina Maria, și până astăzi, avem o istorie și scurtă, și cam săracă a diplomației feminine românești. Care ar fi însă modelul de femeie politician din viața internațională?

Daniela Gîtman: Toate aceste doamne ale istoriei române au influențat decisiv cursul istoriei în momente de cotitură. Prin exemplul lor, au deschis fereastra unui nou statut pentru locul femeii în societate. Cel mai încurajator mesaj pentru femeile din toate generațiile l-am regasit în cartea de memorii a secretarului de stat american Madeleine Albright. Dna Albright, de exemplu, respinge dilema carieră vs. căsnicie, considerând-o insultatoare, precum și chestiunea sentimentului de vinovație al femeii de carieră. Respinge, de asemenea, îngrijorarea femeilor cu responsabilitați, copleșite de ideea că nu își pot stabili corect ordinea prioritaților. Am și un citat favorit: “Sper că oamenii vor spune că am făcut tot posibilul cu ceea ce am avut la dispoziție, că am încercat să-mi fac părinții mândri și că mi-am servit țara cu toată energia pe care o aveam. Poate că unii vor spune și că le-am învățat pe tinerele femei să nu se teamă să întrerupă, la un moment dat, cariera profesională, doar pentru a reveni mai târziu, cu mai multa forță, atunci când viața privată s-a așezat pe cursul firesc”.

M.C.: Dar un model diplomatic masculin?

Daniela Gîtman: Sunt o admiratoare necondiționată a lui Nicolae Titulescu, pentru exemplu său extraordinar de claritate morală, onestitate și conştiință, puse în slujba interesului național.

MC: Fiindcă veni vorba de Titulescu, să fie patriotismul esența muncii unui diplomat?

Daniela Gitman: Nu demult îi spuneam unui coleg diplomat străin că mă emoționează de fiecare dată momentul intonării imnului național, în diverse prilejuri externe, deși, în 18 ani de carieră, probabil ca am asistat la sute de astfel de momente. Este o emoție reală și autentică spuneam eu, când te simţi puternic și vezi că devenirea ta are un sens. Și mi-a răspuns că și el simte la fel pentru țara lui și crede că în momentul în care pierzi această emoție și totul devine rutină e timpul să-ți alegi altă meserie. Consider că aceasta este esența muncii diplomatice. Vedeţi, noi vorbim arareori în public despre aceste lucruri, de teamă să nu stârnim neîncredere sau ilaritate. Nu-mi pot imagina actul diplomatic fără un angajament real și necondiționat față de țara pe care o reprezinți.

MC.: Modestia în diplomaţie versus aroganță. Ați întâlnit comportamente ofensatoare?

Daniela Gîtman: Am asociat întotdeauna modestia cu decența și simțul ridicolului și am mizat pe îndemnul lui Kipling de a rămâne cu mintea clară când ești în compania regilor. Votez însă pentru formula dlui. Liiceanu, aceea de „a ne juca cu modestia”. Din când în când este bine să ne revedem împlinirile, fiindca în ele ne-am pus câte o fărâmă de viață, alături de speranța că vor conta și vor face diferența. Cât despre aroganță, ea este, cel puțin în teorie, incompatibilă cu noțiunea de diplomație. Sigur că am întâlnit comportamente ofensatoare, ele nu sunt însă specifice lumii diplomatice. Din păcate, tind mai degrabă să devină regula în cotidian.

MC: O izbândă diplomatică și personală deopotrivă?

Daniela Gîtman: Cele mai mari împliniri sunt legate de cele două momente ale revenirii noastre în familia democrațiilor vest-europene. Un efort fantastic al românilor de a pune punct umilinței, non-sensului economic și confuziei premeditate a valorilor umane. Un angajament că niciodată nu vom mai permite schimonosirea Omului – atât de sugestiv prezentată la Praga de monumentul victimelor comunismului, construit de V. Havel. O certitudine pentru siguranța copiilor noștri și viitorul lor acasă și nu printre străini.

MC: La București, sediile ambasadelor țărilor „importante” sunt impozante, reședinţele, la fel. Cum este clădirea Ambasadei României la Praga? 

Daniela Gîtman: Ambasada României la Praga este unul dintre cele mai frumoase sedii diplomatice ale României din Europa. Este vorba de castelul conților Morzin din secolul al XVIII-lea, monument istoric protejat UNESCO, aflat pe cea mai faimoasă stradă turistică din capitala cehă. El i-a fost oferit spre vânzare ministrului Nicolae Titulescu, în semn de adâncă prețuire pentru cooperarea din cadrul Micii Antante. Sunt mândră că niciun coleg străin care vine să mă viziteze nu-și ascunde surprinderea față de frumusețile palatului, mai ales că am învățat toate legendele legate de palat, după o discuție cu descendetul conților Morzin. Este totodată reconfortant să știi că pașii turiștilor români trec cu siguranță prin fața ambasadei, în drumul lor către palatul praghez.

MC: Ce oaspeți români ați avut de-a lungul timpului? Până la urmă, cât din activitatea diplomatică este culturală prin excelență și cât este economică?

Daniela Gîtman: M-aș opri la ultima experiență de la Praga, când în Sala Tereziana a mânăstirii benedictine Brevnov au răsunat pe rând fragmente din Rapsodia Română a lui Enescu sau Balada lui Ciprian Porumbescu, interpretate magistral de violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Horia Mihail. Comentariul organizatorilor cehi a fost preluat de presa locală: „În seara aceasta, un strop de rai a coborât pe pământ”. Aceste succese culturale, alături de proiectele economice, dau măsura împlinirii în activitatea unei ambasade.

MC: Am înțeles ce faceți ca ambasador, e multă ne-odihnă, și mental și fizic, unde e familia în toată această agitație?

Daniela Gitman: Fiul meu, Ștefan, are 16 ani și este elev la Liceul German din Praga. Cu excepția clasei întâi pe care a făcut-o în România, restul anilor i-a pertrecut la școli din străinatate. Când l-am trimis prima oară la gradinița germană din Olanda, mă ruga „din tot sufletul lui” să-l las acasă. Nu înțelegea nimic din ce i se întâmpla, nu putea comunica cu nimeni, era îngrozit. De atunci, l-am tot plimbat prin lume cu noi și nu i-a fost întotdeauna ușor să se adapteze. Îmi amintesc cât de greu ne-a fost să înțelegem din necuvinte prin ce anume trece și cum putem să-i oferim siguranța de care fiecare copil are atâta nevoie! Acum, însă, încearcă să fie pregătit pentru orice schimbare, mai ales că are colegi care provin și ei din familii de diplomați, care se confruntă cu aceleași probleme. Cea mai mare problemă este că nu mă lasă să merg niciodată la ședințele cu părinții, „ca să nu-i fac pe profesori să se simtă inconfortabil”. A decis că numai tatăl său are acest privilegiu.

MC: Un scandal pe temă amoroasă poate ruina o carieră, dar cum este privit un divorț în lumea asta? 

Daniela Gîtman: În general, dacă meseria de diplomat este în afara reflectoarelor, viața privată ține cu atât mai mult de spațiul intim al fiecăruia. Un divorț poate trece ca o experiență regretabilă de parcurs, traumatizantă emoțional pentru fiecare. O aventură amoroasă însa, mediatizată de presă pe deasupra, îți poate aduce deservicii și îți poate afecta reputația. Să nu uitam ca aici operăm între conduite și rigori – dar oare nu toate carierele din domeniul public sunt expuse riscului uni atac permanent la intimitate?

MC: Ce credeți despre solidaritatea de gen, feminism, feminitate? Credeți în războiul dintre sexe? 

Daniela Gîtman: Cred că fiecare izbandă unei femei pe teritorii rezervate cutumiar bărbaților este o victorie a noastră, a tuturor. Avem un soi de ”altruism social” în gene, care ne ajută ”să dovedim”, să perseverăm, să ne obținem victoriile de zi cu zi, fără prea mare zgomot. De aici și forța solidarității feminine, pe care puțini bărbați își permit să o ironizeze sau să o ignore. De fapt, cei care contează aleg să o respecte.

MC: Last but not least, cum arată șifonierul unei ambasadoare?

Daniela Gîtman: Deviza mea este „nu lăsa hainele să te poarte pe tine, poartă-le tu pe ele. Am încercat întotdeauna să îmi personalizez ținutele, pentru a-mi da încredere, dar și pentru a-mi respecta personalitatea. Cred cu consecvență în îndemnul lui Sting: “be yourself no matter what they say” dar, în lumea diplomatică, trebuie să fii întotdeauna atent la dozaje. E un mediu conservator, eticheta ține mai mereu agenda zilei, dar folosim inteligența în materie de modă, în care combinam câteva talente: de a interpreta invitația, de a te asorta cu partenerul și de a-ți urma instinctul în ziua respectivă. În plus, un surâs este cel mai facil mod de a-ți îmbunătăți aspectul exterior, cu atât mai mult cu cât ești un reper pentru ceilalți, chiar dacă acest statut nu îți este întotdeauna confortabil.

INTERVIU-FULGER

Despre prietenie: Poetul meu favorit, Nichita, spunea că a avea un prieten este mai vital decât a avea un înger. Nu pot să-mi imaginez viața fără prietenii mei. Le sunt recunoscătoare că nu mă judecă pentru prea desele absențe impuse de împrejurări. Prietenii îmi definesc percepția de „acasă” și n-aș putea concepe un drum fără prezența lor necondiționată alături de mine (sper să citească interviul acesta… fiindcă nu apuc să le spun prea des ce gândesc).

Despre iertare: Cred că iertarea este în primul rând un armistițiu cu tine însăți. Și totuși, cum să înțelegi trădarea, duplicitatea, lașitatea și minciuna?

Despre credință: Credința este o duminică a timpului meu, un spațiu unde numai eu intru singură. Nu mă simt bine cu martori, dar îi prețuiesc pe mentori. Regretatul părinte Galeriu m-a rușinat odată: „mai lasă și lui Dumnezeu din grijile tale. Prea vrei sa le faci pe toate singură, cine te crezi?”

Despre știința de „a-ți juca bine cărțile”: “A-ți juca bine cărţile” înseamnă să investești cu înțelepciune în prieteniile care se leagă în lumea diplomatică și care pot face diferența atunci când ai nevoie de o victorie într-un moment delicat. Deși nu cred în superioritatea profesională care derivă din feminitate, nu pot să neg că avem câteva atuuri infailibile: intuiție, abilitatea de a crea mai ușor punți de dialog și, nu în ultimul rând, tenacitatea. Toate fac parte din natura noastră feminină.

Fără de ce n-ar putea supraviețui: Fără respectul față de mine însămi.

Despre „șefi”: Cred că exemplul este cea mai înaltă formă de autoritate și deci încep mereu cu mine. Diplomația este un efort de echipă, al unei echipe care nu se rezumă doar la colectivul diplomatic. Mă obligă întotdeauna efortul asistentei mele, al șoferului, al doamnelor îngrijitoare, ei dau ce este mai bun ca să-ți asigure ție condițiile să reprezinți România fără cusur. Și aceasta te obligă să fii perfect.

Despre refuz diplomatic: Refuz? Nici vorbă, desigur că înțeleg punctul dvs. de vedere și sunt convinsă că putem găsi împreună o soluție…

Despre minciună: Nu există minciuni, ci doar jumătați de adevăr, adevăruri nerostite, perspective diferite. Orice pledoarie poate fi arcuită în ambele sensuri, aceasta este frumusețea jocului.

Un motto: Eu revin mereu la poezia ”Dacă” a lui R. Kipling. Așa cum mă reîntorc periodic către Octavian Paler, Gabriel Liiceanu și Cella Serghi. De fiecare dată când le recitesc cărțile descopăr alte sensuri despre marea noastră trecere.

O amintire: Un steag și o dedicație pe care le-am primit atunci când mi-am încheiat una dintre misiunile diplomatice: “Acest steag a fluturat pe Capitoliu pentru Daniela Gîtman, adjunctul șefului de misiune la ambasada Romaniei, când parăsește SUA pentru a-și servi țara în alt post diplomatic din lume”.

Despre oameni: M-a fascinat întotdeauna succesul celor care cu bună știință îți transformă vorbele în capcane pentru naivi. Și nu funcționează doar la spectatorii de telenovele. Parcă există o voluptate a victimizării la români!

Motive de revoltă: Mă revoltă servilismul, impostura. Dictatura lui ”merge și așa”. Intelectualii României sunt reperele noastre, după o mare arsură care a permis pentru prea mult timp răsturnarea valorilor. Ei sunt speranța mea pentru lumea pe care încerc să o construiesc copilului meu.

Despre renunțare: Aș renunța la o provocare profesională numai dacă s-ar ivi o schimbare de prioritați pentru cei foarte dragi mie. Cât despre provocările familiale, nu mi-aș permite să ratez vreuna.

O femeie premier sau președinte în România? Speranța moare ultima.



Citiţi şi

Avem femei în politică. Avem și motive să ne mândrim cu ele?

De ce nu mai mint demult

Cum adică, suntem o nație care-și bate copiii?!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,212 views

Your tuppence

  1. Carré (diplomatic) de Dame (III) | Catchy / 26 April 2013 5:32

    […] și abile, diplomatele noastre au povești de viață palpitante. După Brândușa Predescu şi Daniela Gîtman, continuăm seria interviurilor cu prea puținele femei-diplomat și v-o prezentăm pe Excelenţa […]

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro