Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cât ne putem supraevalua

Infinit de mult, ar fi simplu, spontan fără prea mare bătaie de cap. Toată lumea și tot omul de rând se supraevaluează în absența oricărei critici de bun simț. E totul post-modern, deci se poate. Frâna a dispărut din mental și din vocabular. Cât ne putem supraevalua? Ca unitate de timp aș spune că infinit.

Ca proces în sine, aș spune că depinde de imaginația fiecăruia. Ce anume face omul să se trezească din starea de roată de rezervă și, în loc să se pună în mișcare regulamentar, începe să se umfle ca să întreacă în lățime celelalte roți. Vrem să fim roata mai lătuță, cireașa din farfurie, unicul sex-appeal de la masă când suntem doar inventivi în a nu ne plânge de milă, când zilnic în oglindă ne continuăm procesul de a fi altceva decât suntem în realitate.

Cuvintele sunt inutile, dacă nu ne ascund adevăratele intenții, deseori meschine și favorizante eului nostru prea încăpător. În plus, fiecare cuvânt devine puhav. Cuvintele se împuținează și se umflă, iar oamenii se simt lejer în această anomie. De ce să mai folosești cuvinte ca pululație, enumerație când poți spune mai simplu ”mai mult”? De ce să mai stăm la masă să mâncăm cu cuțitul și cu furculița, când putem să mâncam oriunde cu mâna. E mai natural în fond, nu? Niște onomatopee de preîntâmpinare culinară, urmate de grohăituri înăbușite, întăresc mai apăsat tabloul ce vreau să-l descriu. Chiar și olfactiv. Mai iubim, când ne supraevaluăm așa de mult?

Cineva a spus “fericire”?

De ce mai spunem ”te iubesc” când ne supraevaluăm așa de mult?

  1. Pentru că merităm să fim iubiți.
  2. Pentru că merităm să fim înțeleși.
  3. Pentru că merităm pur și simplu.
  4. Pentru că ne ascunde bine egoismul înfofolit în cuvinte.
  5. Suntem în rândul lumii cu sentimentele.
  6. Ne exonerează de o egolatrie fără margini, dar mai ales de judecata oamenilor care văd asta.
  7. Din milă față de noi.
  8. Dintr-o inferioritate pe care nu o recunoaștem.
  9. Din neputința de a fi ceea ce visăm, așa că vrem să o dobândim ca bandiții.
  10. Ne-am dori să simțim ceva, ce nu ne mai este dat să simțim după anumite compromisuri cu viața.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iubirea se face cu capul și mai apoi cu inima

“Dumnezeul fotografilor a văzut ce fac, a râs și m-a iertat”

Iartă-mă… să nu mă cerți!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
413 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro