Câteva minute prestate gratis = libertate

Corina Ozon

25 April 2014

Corina OzonCentrul de reeducare era împărţit în pavilioane. Semăna cu un sanatoriu, dar unul mai animat. Pe jos, fetele puseseră nişte covoare olteneşti colorate, predominau verdele si albastru, ca-n picturile lui Kandinsky. Şi cuverturile aveau aceeaşi combinaţie, chiar şi pereţii erau zugrăviţi în verde. Ca la unităţile militare, „doar asta suntem şi noi şi respectăm regulamentul” se justifica singur comadantul centrului, deşi nu-l întrebasem despre culori.

Filmasem destule imagini exterioare şi aveam nevoie de câteva persoane care „locuiau” acolo.

– Vă duc la camera fetelor, ne zisese comandantul. Minorele prostituate, completă când îmi văzu privirea întrebătoare.

– Cât stau aici?

– Depinde. 6 luni, 1 an. Unele sunt aici pentru a treia oară.

Încă eram încărcată de poveştile băieţilor închişi aici pentru tâlhărie şi omor. Proveneau mai toţi din familii de hoţi şi viciaţi sau de la case de copii, suflete fără speranţă. Psihologul vorbea cu ei destul de apropiat. Îl căutau ei când erau frământaţi. Dincolo de garduri nu mai aveau pe cine să întrebe şi făceau iar ce ştiau.

În cameră se afla o singură fată cu părul lung şaten şi o bentiţă pe cap, desigur, albastră. Blugii mulaţi îi desenau forma armonioasă a picioarelor lungi. Dealtfel părea matură. Era îmbrăcată într-o helancă neagră şi o vestă. Îşi făcea de lucru cu cuvertura verde-albastră de la pat.

– Lasă treaba, Flori, că au venit să te filmeze. Eşti singură? Unde e Marinela?

– Ajută la bucătărie, răspunse fata încet şi stând cu capul în jos şi palmele împreunate în faţă.

– Hai, nu mai sta cu capul în jos, să-ţi filmeze ochii ăia frumoşi! Aşa, bravo!

Flori ridică privirea. Avea ochi mari, limpezi ca cerul senin de vară, dar trişti. Pielea îi era albă ca laptele, iar faţa i se îmbujorase. Îşi dădea tot timpul la o parte bretonul care-i venea în ochi.

Casă cu maci, Anca Mitea

Nu-mi imaginasem că o persoană care practică prostituţia, fie ea şi minoră, poate să roşească. Apoi imediat îmi fu ruşine de gândul meu. Cât aveam să mă mai mir în meseria asta, chiar şi de reacţiile mele?

Operatorul îşi puse camera de filmat pe trepied, iar la vederea pregătirilor, faţa lui Flori se mai însenină.

– Pot să mă machiez un pic? Îl întrebă însufleţită pe comandant.

– Poţi, poţi.

– Să trăiţi, spuse ea şoptit şi se duse să cotrobăie într-o geantă. Îşi făcu ochii cu rimel şi se rujă.

Ne povesti că fuseseră mai multe în grup, ea fiind cea mai mică. Agăţau şoferi de TIR în parcări. La raziile poliţiei, mai mereu era prinsă. Uneori au mai iertat-o. Aici, la Centrul de Reeducare, da, era bine. Mâncare bună, diverse activităţi, oameni buni. Îi place să coasă şi face croitorie.

– Pot să mai spun ceva? mă întrebă Flori cu privirea rugătoare.

– Da, spune.

– Vă rog să mă întrebaţi ce aş vrea.

– Ce ţi-ai dori în momentul ăsta? Şi am întins microfonul către ea în aşteptarea răspunsului.

– Să stau într-o casă mică într-o pădure împreună cu Tibi şi să alergăm într-un câmp cu maci, îmi răspunse ea privindu-mă cu ochii înlăcrimaţi şi atât de senini încât vedeam cerul de deasupra pădurii cu casuţa încojurată de câmpul cu maci.

În timp ce ieşeam din camera kandinskiană am întrebat-o cine e Tibi. Mi-a spus că e un băiat de la ea din sat, pe care îl iubeşte demult, dar nu a vrut să stea cu ea pentru că era săracă. Comandantul ne-a condus până aproape de poartă, de unde ne-a preluat un tânar gardian cu privire iscoditoare:

– Aţi vorbit cu Flori?

– Da.

– Ştiţi că a împlinit 18 ani? Dar o place un poliţai şi o aduce aici când calcă pe bec.

– Şi celelalte?

– Gata. Eu nu v-am spus nimic, deveni dintr-o dată serios.

Poarta de fier pe roţi se deschidea încet şi am ieşit cu maşina dincolo de gardurile cu sârmă ghimpată. Operatorul îmi spuse peste umăr:

– Tu ştii ce înseamnă să ierte un poliţai o curvă prinsă în flagrant, nu?

Auzisem. Iar pentru ele, câteva minute prestate gratis însemnau libertatea.

Pe geamul maşinii se întindea un cer senin pe care se profila un câmp cu maci unduit de vânt.



Citiţi şi

Fane

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Povestea unui refugiat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,610 views

Your tuppence

  1. MIHAI MAXIM (ROMASCANUL) / 13 May 2014 23:18

    Ce mîndre-s fetele cu CNAM!
    Nu „știe” ele că eu n-am.
    Că și de-ar ști de el, bădie,
    Și l-ai purta la pălărie,
    Îmi cântă-n minte un cimpoi:
    Nu-s fete bune ca la noi!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro