Dragă Moş Crăciun,
Numele meu este Brams şi sunt un băiat foarte cuminte. Îţi scriu pentru că ştiu că nu ai să primeşti niciodată această scrisoare. Eu, prin natura mea, sunt un explorator al durerii, un nebun incurabil: trimit scrisori către destinaţii inexistente şi aştept înfrigurat răspunsuri care nu vor veni niciodată. Despre tine, dragă Moşule, ştiu multe. Mi-au fost explicat diverse istorii ale existenţei tale, inclusiv fatală ipoteză cum că nu ai exista. S-au făcut filme despre tine, ţi-au pus barbă şi te-au îmbrăcat în roşu, după cum bine cunoşti, doar datorită firmei Coca-Cola. Şi, din păcate, puţini sunt cei care te văd departe de acest clişeu. Şi tot din păcate te anunţ că şi eu mă număr printre cei care te văd cu barbă şi îmbrăcat în roşu.
Totuşi îţi scriu pentru că, dincolo de existenţa ta ca instrument mercantil, ştiu că exişti într-o altă formă. Poate eşti un bătrân bonom sau unul pervers, obsedat sexual sau pasionat de Renaştere, sau amândouă la un loc. Poate trăieşti într-o colibă călduroasă din Laponia (încă nu ştiu dacă din partea suedeză, norvegiană, finlandeză sau rusă – aici, istoricii nu au dat explicaţii foarte clare) sau într-un bloc de sticlă din vreun centru de business scandinav. Sunt atâtea posibile variante ale existenţei tale încât, dragă Moşule, ai devenit pur şi simplu kitchos. Oh, da, iartă-mă că îţi spun asemenea cuvinte, ştiu că eşti şi tu doar o victimă, dar nu mă pot abţine. Mai ştiu şi că nu prea ai ce face: ai pornit de la esenţa biblică, trans- sau des-figurată? de meandrele păgâne şi ai ajuns un biet angajat Coca-Cola care cutreieră pământul de la A la Z.
Noi, dragă Moşule, cei mai în vârstă, te ştim rupt dintr-o frumoasă poveste copilărească, atunci când aduceai portocale şi ciocolată ca pe cele mai scumpe daruri. Când te aşteptam tremurând şi când credeam că, poate, ajungi pe horn. Dar cei care sunt tineri acum? Ei ce vor face? Îţi vor da Add pe facebook? Cum să între Moşu’ pe horn? Vor întreba: Mami, dar dacă Moşul intră pe horn, nu ne strică centrala? Vor vedea reclame cu tine la tot pasul. Pe net, pe stradă, pe telefon, la televizor. Cum să mai creadă în ceva care apare cu o frecvenţă de mahala, pe toate gardurile? În ce vor mai crede copiii de astăzi? Şi ce fel de adulţi vor ajunge cei care-l văd pe Moş Crăciun ca pe o simplă promoteriţă care împarte flyiere în Carrefour? Şi oare până la ce vârstă vor mai crede că exişti pe bune? Vor da search pe wikipedia şi vor vedea că eşti un mit, vor citi pe google despre cum te-a inventat Coca-Cola şi tot aşa. Tu nu îţi dai seamă ce dramă aduci odată cu demitificarea ta? Din păcate nu tu eşti cel care poate face ceva legat de asta.
Noi, consumatorii. Noi, nebunii. Ţi-am scris numele pe toate gardurile şi mai avem pretenţia ca cineva să te ia în serios. Eşti un simbol al marketingului făcut eficient, eşti o imagine a propriilor noastre speranţe irosite, eşti fantoma unei copilării duse pentru totdeauna. Şi, în condiţiile astea, cred că nimeni n-ar trebui să se mai îndoiască de existenţa ta. Da, Moşule, exişti. Eşti uman, eşti viu, respiri pe rafturi, prin oferte, în decoraţiuni, pe tarabe, în cozonaci, în tot ceea ce poate aduce bani, în tot ceea ce străluceşte şi face gălăgie. Poate că, mai mult ca niciodată, de data asta ştim că Moş Crăciun există. Şi că este marketing manager în vreun bloc de sticlă.
Totuşi… poate scopul scrisorii mele nu îţi este foarte clar. Aş vrea de fapt, ca tu, Moşule, să dispari din viaţa publică, să-i dai în judecată pe toţi cei care ţi-au folosit numele şi imaginea. Rade-ţi barba aia, nu îţi vine bine. Renunţă la hainele roşu-aprins şi treci la jeanşi. Sau la ce vrei tu. Aruncă mizeria aia de căciulă. Fă o conferinţă de presă şi spune-ne că nu mergi cu sania trasă de reni şi nici n-ai bujori în obrăjori. Spune-ne că de fapt ai un Volvo XC 90 şi nu ai bujori pentru că ai climatronic şi îţi faci câtă căldură vrea renul tău. Distruge mitul care te-a făcut să ajungi o pânză fără valoare şi reinventează-te dintr-un kitsch într-un veritabil Rembrandt.
Mulţumesc Moşule!
Brams
P.S. Cei care citesc scrisoarea mea către Moş Crăciun, prieteni sau necunoscuţi, încercaţi să-l ignoraţi pe moşul roşu cu barba albă. E un impostor. Adevăratul Moş Crăciun este altundeva. Dacă vrem ca, pe viitor, copiii noştri să creadă în ceva frumos, atunci este vremea şi cazul să demonetizăm această fantomă roşie şi să-l căutăm mult mai aproape: în noi înşine.
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Spiridușul din bradul de Crăciun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
