Ce să fac?

10 January 2015

“Sunt o femeie inteligentă și frumoasă la cei 44 de ani ai mei (așa spun cei ce mă cunosc). Sunt căsătorită de când mă știu, adică de la 20 de ani. Așa era moda atunci, de parcă bărbații ar fi fost pe cale de dispariție. Prost gândită treabă… Am iubit atunci. Am iubit cu naivitatea copilului care eram, dar, spre neșansa mea, am nimerit prost – soțului meu i-au plăcut băutura și scandalurile. Acea alegere m-a făcut să fiu azi ceea ce sunt și nu îmi place în totalitate ceea ce sunt. Pentru că am deranjat cu personalitatea mea, am fost îngrădită, am adunat frustrări și nu știu nici azi să fiu eu însămi… Dumnezeu mi-a dat, compensator cred, un copil deștept, frumos, un copil perfect, cel mai bun “lucru” din viața mea, cum îmi place să spun, și care acum și-o construiește pe-a lui într-o altă țară.

În tot acest periplu prin viață n-am încetat să-mi doresc cu ardoare un bărbat care să mă accepte și să mă iubească așa cum sunt, fără să vrea să mă schimbe în vreun fel. O dorință deja banală azi, când aproape toate femeile vor asta, dar pentru mine asta a fost mereu o dorință specială… Și, după atâția ani, Dumnezeu mi-a dat exact ce mi-am dorit: un bărbat care mă vrea așa cum sunt. Care mă adoră și face toate eforturile pentru a fi împreună cu el pentru restul vieții mele și a lui. Care vrea să plec din această căsătorie ce a devenit separație de ceva timp sau singurătate în doi – fiecare cu singurătatea lui în camera lui. Acest bărbat locuiește în altă țară și vrea să-și împartă viața și puținul lui cu mine, o oarecare femeie din altă parte a lumii…

ce să fac

Soțul meu știa că vreau de mult timp să plec din țară, că vreau să fac ceva cu viața mea chiar dacă aici am de toate… Mai puțin împlinire sufletească. Poate părea un moft, când alții poate n-au chiar nimic, dar eu am nevoie de această schimbare ca de aer. La aflarea veștii că am hotărât să plec el reacționează exact așa cum poate vă așteptați: își dă seama de pierdere, se împotrivește și luptă cu toate mijloacele.

Acum stau și mă întreb: să rămân – făcându-i fericiți pe alții, dar suferind eu – sau să plec cum îmi spune sufletul și să-i rănesc astfel pe cei din jurul meu? Întrebarea asta este nouă pentru mine care, până acum, nu am ținut cont niciodată de nevoile mele, ci doar ale celorlalți. Ce ciudat mi se pare ca tocmai când Dumnezeu mi-a dat ce mi-am dorit o viață întreagă, eu să descopăr întrebări existențiale și, cel mai greu, să trebuiască să găsesc și răspunsurile…”

Acesta este comentariul unei cititoare care sigur are nevoie de validarea alegerii pe care se simte că e gata să o facă. Voi ce-ați face?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm

Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne

Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Eu / 10 January 2015 15:46

    La 34 de ani, doi copii, unul de 13 ani si unul de 4 ani, o relatie de 17 ani din care o căsnicie de 14 ani , am dat divorț și am descoperit ca liniștea sufleteasca e tot ce e mai frumos în viața. Îmi cresc copii liniștită și sunt fericita. Mai bine singura decât într-o relație nepotrivita care îți macină sufletul.

    Reply
  2. marcela / 10 January 2015 15:30

    Nu cred ca e bine sa iei o hotarare asa de importanta pentru viata ta! Ai mai facut pasul atunci cand te-ai casatorit prima oara si ai dat gres pentru ca nu a fost omul mult visat… Crezi oare ca la varsta asta cineva te va diviniza, te va lua cu tot cu copil si ca va uita trecutul? Niciodata! Poti sa incerci , de proba, si te vei convinge ca am dreptate…Omul acesta are si el un trecut… e greu sa te modelezi si sa te adaptezi…

    Reply
  3. Mirela / 10 January 2015 14:32

    Pleaca. Cauta-te. Da-ti sanse si timp. Si, parerea mea este sa pleci nu pentru un alt barbat. Pleaca ,doar atit.
    Am divortat de 16 ani. Mi-am crescut singura baiatul care acuma este student in Anglia. Am trait asa cum zici tu, o viata pentru altii. Noroc cu baiatul meu care m-a inteles si m-a incurajat mai mult decit oricine. Anul trecut mi-am urmat instictul si lucrurile s-au potrivit in asa fel incit acuma sunt in Paris. Si sunt asa de implinita. Fiindca am avut curajul si puterea de incerca macar sa fac ceva pentru MINE. Pentru inima si sufletul meu. Da-ti o sansa. Si pleaca fara asteptari. Fara proiecte mari. Dute si cauta-te. Si nu te opri decit atunci cind te vei simti fericita. Tu. Indiferent daca vei avea sau nu pe cineva linga tine. Crede-ma, merita. Am 45 ani, si stiu ce vorbesc. Viata poate fi frumoasa, de noi depinde s-o facem astfel. Curaj!

    Reply
  4. elebele / 10 January 2015 13:39

    inima stie raspunsul deja – mintea vine doar sa tricoteze motive – sa aduca argumente pro si contra – poti face din inima suveran si din minte slujitor credincios si intelept

    Reply
  5. Rada / 10 January 2015 13:15

    Evident ca pleaca ! e sansa vietii tale , sa te intorci mereu vei putea , mai greu cu plecatul 🙂 pe nimeni nu vei rani , asta e iluzie si prostia din capul nostru ! doar nu pleci pe alta planeta si nu te vor vedea deloc ! este skype si tot felul de metode virtuale , avioane , transport , oricand , oriunde , va veti putea vedea, doar dorinta sa fie ,asa ca nu mai gasi motive si nu mai da intrebari , pleaca la acea persoana si vei vedea ce va fi 😉 traieste-ti viata 😉

    Reply
  6. Alina / 10 January 2015 11:46

    Ramanand acasa, nu vei face decat sa acumulezi si mai multe regrete si sa vezi constant in sotul tau acea persoana care nu ti-a dat dreptul la fericire, ”obiectul” frustrarilor tale, oglindirea unei fericiri care ar fi putut exista, tot ceea ce ai fi putut fi si nu esti. Împlinirea de sine nu este un moft, este scopul fiecarei fiinte umane.
    Nu-ti refuza dreptul la fericire pentru ce ”ar putea spune lumea”, lumea oricum va spune multe mereu. Fii tu insati, risca, iubeste,cunoaste! Pleaca!

    Reply
  7. Larisa / 10 January 2015 11:16

    eu cred ca ai raspunsul deja. Trebuie sa faci ceea ce iti doresti si ce te implineste cu adevarat. Daca tu ti-ai gasit fericirea in alta parte, du-te. Tu nu traiesti pentru altii si nici altii pentru tine.

    Reply
  8. Dana / 10 January 2015 10:41

    Povestea ta este oarecum asemanatoare cu a mea, desi sotul meu nu ma bate, nu bea, in schimb nu a evoluat absolut deloc. Nu mai avem planuri de viitor, nu stiu ce vrea sa (se) faca in viata, nu cunosc aproape nimic despre el. Stiu doar ca ma iubeste, insa nu ii inteleg iubirea. In adanc de suflet de cele mai multe ori gasesc neimplinire, desi nu pot spune ca o duc chiar atat de rau aici. Aceeasi dorinta o am si eu, de a pleca din tara, in timp ce el este un conservator traditionalist incapatanat de prima clasa. Multi ani am ramas cu el gandindu-ma la copii. Copiii cresc, ai mei isi fac vietile lor. Si ma trezesc pe zi ce trece tot mai singura, mai neimplinita si, oricat as incerca sa ma agat de pasiunile mele, de succesul lor, nimic nu ma poate scoate din aceasta stare. Am devenit doi straini, uniti de un trecut. Nu am descoperit niciun alt barbat, fiindca nu am avut ochi pentru altcineva. Dar stiu ca, la un moment dat, voi avea curajul sa dispar din viata sotului meu. Si nu e departe acel moment. Am si eu peste 40 de ani. Dar nu varsta mea conteaza, ci puterea de a-mi acorda mie credit, dupa peste 20 de ani de casnicie in care doar ceilalti au contat. Astfel ca… te sfatuiesc sa te gandesti ca primul si cel mai important om din viata ta esti TU! Nu copiii (isi fac vietile lor), nu sotul (un strain in cele din urma, fara vreun ADN comun), nu altcineva. Ci tu! ia-ti hotararea gandindu-te la tine. Doar la tine! Poti!

    Reply
  9. picatura / 10 January 2015 10:28

    raspunsurile nu ti le putem da noi. ti le dai SINGURA! daca inca mai speri ca-ti poti recapata viata, daca ai curaj sa infrunti viitorul SINGURA (viitor care poate fi si roz , dar si gri), daca vrei sa abandonezi pozitia familiara de martira/victima …. TU ai raspunsul. si daca vrei si daca poti!
    aici, orice individ senin la cap (dezbarat de dogme, norme si “sistem de valori” ) are sa-ti recomande calduros sa-ti iei viata in mani. intrebarea ramane: VREI? POTI?

    Reply
  10. adina / 10 January 2015 9:52

    Pleaca. Regrete vor fi oricum dar macar sa nu regreti ca nu ai facut-o si ca nefacand-o ai ratat poate,sansa sa fii fericita. Daca tu simti, in adancul sufletului tau, ca e bine, fa-o! Mergi, doar inainte!

    Reply
  11. Diana / 10 January 2015 9:06

    Viata este atat de scurta si de curva dupa cum ar spune unele persoane,incat nu merita sa va faceti griji ce zic si/sau fac cei din jur,mai ales ca ati daruit cei mai frumosi ani unei persoane pe care acum nu o mai iubiti iar copilul este mare. Poate este timpul sa faceti ceva si pentru dumnevoastra. Nu?

    Reply
  12. Ligia / 10 January 2015 9:00

    Niciodata, dar niciodata, sa nu te opresti in a-ti cauta fericirea. Daca in adancul sufletului tau nu ai fi avut credinta clara ca trebuie sa il urmezi pe barabatul acela care te asteapta in alt capat de lume nu ti-ai fi pus aceste intrebari. Aveai doar nevoie de validare sociala. Din punctul meu de vedere o ai pentru ca stiu clar ca nu este niciodata prea tarziu sa traim o viata frumoasa si implinita.
    Jump and don’t look back! 🙂

    Reply
  13. julie / 10 January 2015 8:53

    Pleaca. Urmeaza-ti inima. Traieste si pentru tine. Nu vei sti niciodata cum ar fi fost. Aaaa, nu-i corect fata de familie ?? Dar frustrarile tale au fost corecte ? Cat a stiut familia despre ele si cate lacrimi ti-a sters de pe obraz ?? Viata e scurta. Ca maine ai 50 de ani si apoi 60….. Langa cine vei dori sa imbatranesti ??
    Copilul tau e mare si are viata lui. Va intelege. Iar sotul va intelege ce-a pierdut si ca a pierdut. Sau isi va ineca amarul in bautura si va spune tuturor ce nefericit e si cum s-a insurat el cu o c…a care l-a lasat. Ei, si ????? Unii il vor compatimi si te vor acuza. Altii doar te vor acuza. Pentru ca daca un barbat isi urmeaza inima este un tip cool dar daca o femeie face la fel , e o femeie “usoara”. Da, si ???
    Daca vei ramane, euforia momentului va trece iar cand sotul tau se va simti in siguranta va redeveni ce-a fost ba poate si mai rau . Iti va face reprosuri pana la sfarsitul vietii lui. Sau al tau. Iar tu nu vei mai avea de ales, ca acum.

    Reply
  14. Camelia / 10 January 2015 8:50

    Pleaca, fii fericita. Pe cine ranesti plecand? Familia extinsa, un sot care nu te iubeste? Te-ai gandit destul la altii. E timpul sa te gandesti la tine. Mult noroc!

    Reply
  15. Ingrid / 10 January 2015 8:21

    Draga mea,

    Eu am ales sa plec la 38 de ani. Mi-am luat doar copilul si atat. Tot ceea ce am construit impreuna (si am construit mult )pret de 18 ani i-am lasat lui cu o singura semnatura. De la 38 ani pana astazi 43 ani, am luat viata de la zero si am implinit-o in toate sferele ei cu o singura exceptie. NU am gasit (recunosc nici nu am cautat) acel suflet pereche, acel barbat care sa merga alaturi de mine prin viata. Nu disper si cred ca acum cand toate celelalte s-au aranjat , voi avea timp si pentru mine . Asa ca lasa totul si pleaca. Nu cu acel barbat! Pleaca tu si copilul tau si apoi vei vedea daca vrei sa te alaturi celuilalt sau sa iti iei viata in propriile maini. Sunt plusuri si minusuri dar iti vei salva sufletul ranit! Am trecut si inca mai trec prin asta si stiu.

    Reply

My two pennies for Camelia Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro