Cei de 30 și ceva de ani – generația cochiliilor goale

Catchy

19 January 2017

Niște cochilii goale. Asta suntem. Asta am ajuns, noi, ăștia tinerii de 30 și ceva de ani. Mai bătrâni și mai epuizați fizic și psihic decât părinții și bunicii noștri. Disperați și plini de frici, de îndoieli, dar goi de speranțe și de sentimente. Plecam, rând pe rând, din orașele în care ne-am născut, din țara în care am crescut și pe care, în definitiv, o iubim cu toții așa cum este. Încercăm să ne rupem de realitatea de aici în orice mod cu putință, evităm responsabilitatea și implicarea emoțională de orice fel, nu mai dăruim, nu mai respectăm, nu mai suntem capabili să recunoaștem adevăratele valori ale vieții, nu mai avem răbdare să îi descoperim cu adevărat pe oamenii de lângă noi. Credem că știm destul unii despre alții doar analizându-ne profilele de Facebook, această realitate complet distorsionată, acest instrument perfect de manipulare. Cădem atât de ușor în propria capcană, în așa zisa realitate pe care o construim pe nisipurile mișcătoare ale internetului…

melcul Ruxandra Georgescu

foto: Ruxandra Georgescu

Dramele personale ale tinerilor de 30 și ceva de ani din România reprezintă un subiect mult discutat, chiar dacă puțini vor recunoaște că există. Sunt convinsă că nu exagerez cu absolut nimic. Și nu, nu o spun ca să mă plâng, ci e o constatare amară a ceea ce trăiesc atât eu, cât și mult prea mulți tineri de vârsta mea. Știu, nu m-au desemnat ei să vorbesc în numele lor, dar foarte mulți o gândim și am observat ce se întâmplă. În afară de faptul ca o trăiesc pe pielea mea, aud tot mai des povești care mă lasă mută de uimire. Tot mai mulți tineri de vârsta mea  aleg să plece, să lase în urmă familii la început de drum, oamenii iubiți, casa părintească, pentru a încerca să „își refacă viața”, până nu e prea târziu. Și aici mă refer la tinerii din familii normale, nu la cei de bani gata, care au de unde să primească sprijin.

Părinții noștri, cei mai mulți dintre ei, asistă îndurerați și neputincioși la ce se petrece cu noi. E groaznic să nu poți avea posibilitatea, la 30 și ceva de ani, să te întreții singur. Să locuiești în aceeași casă cu părinții, să nu ai intimitate, să nu ai un cuvânt de spus în anumite situații pentru că, efectiv, nu ai unde să te duci. E groaznic să ajungi să suferi de oboseală cronică, fiind sclavul unei corporații sau instituții care te plătește mult sub valoarea reală a muncii pe care o depui, să fii un soi de robot în carne și oase, programat pe ore, lipsit de inițiativă, de curaj, de judecată proprie. Să nu cumva să ieși din mulțime. Să nu cumva să te exprimi, să arați că ai vulnerabilități sau sentimente. Ah, să nu uit: dacă pleci, să nu cumva să ai curajul de a propune cuiva să vină cu tine. Bătăliile trebuie să ni le ducem singuri, împotriva tuturor, nu-i așa?

Generația noastră este o generație ținută la respect în mod intenționat, prin înfometare, și la propriu și la figurat. Ne înfometam trupurile și sufletele deopotrivă, cu o resemnare greu de înțeles pentru tinerețea din noi. Oare chiar nu mai avem resurse? Suntem atât de înfrânți de sistem?? Cine are dreptul să ne impună cum să ne trăim viețile?

Guest post by Ruxandra Georgescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Jeg, glumițe, dictatură

Am știut că ești tu

Neprețuitele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
15,799 views

Your tuppence

  1. Unfortunate reader of this article / 6 July 2017 18:07

    Wtf did I just read?? Cred ca se cheama depresie… Du-te la un psiholog.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro