Charlotte Gainsbourg, starul din Nymphomaniac, într-un dialog pentru Madame Figaro
La New York, Charlotte Gainsbourg își inventează o nouă viață. După lansarea celui de-al cincilea album, actrița și cântăreața interpretează, pe ecran, rolul unei mame devoratoare în Promesse de l’aube. Excepțional prilej pentru minunata actriță de a rezona cu rădăcinile sale rusești.
„La 44 de ani, iubesc din toată inima Franța, pentru că Franța e tot ceea ce mi-a mai rămas de la mama, și, dacă nu ne e permis să iubim decât o ființă, aceea nu poate fi decât mama.” Această frază rostită de scriitorul-cineast-aviator Romain Gary comprimă esența cărții La Promesse de l’aube, volum cu caracter autobiografic, transmis de la o generația la alta, de mai bine de cincizeci de ani.
La Promesse de l’aube capătă o dimensiune populară, în sensul nobil al cuvântului, în cel mai recent film realizat de Éric Barbier – cu Pierre Niney în rolul lui Romain Gary (premiera va avea loc în Franța la 20 decembrie 2017) – și conferă o nouă imagine chipului mamei autorului (Mina Kacew), rol interpretat de Charlotte Gainsbourg. Această carte nu are vârstă, fiindcă le promite mamelor că vor fi iertate pentru dragostea excesivă manifestată față de fiii lor. Chiar dacă nu toți vor deveni scriitori, precum Gary – de două ori laureat al premiului Goncourt – și ambasador al Franței, ca să împlinească visul unei mame, acela de a-și vedea fiul celebru în timpul vieții sale.
Întâlnirea cu Charlotte Gainsbourg s-a derulat într-o dimineață newyorkeză rece, la un hotel cu mobilier întunecat, lângă un șemineu în care trosneau discret lemnele, într-un fotoliu din piele roșie și fără muzică în fundal. Artista a sosit – plină de hotărâre, cu o privire vioaie și surâzătoare, cu o voce sigură – pentru a-și apăra primul ei rol de doamnă în vârstă dintr-un film pentru marele ecran.
Madame Figaro – Vă mai amintiți ce efect a avut asupra dumneavoastră cartea când ați citit-o întâia oară?
Charlotte Gainsbourg – Uimitoare, mai ales că nu o citisem nici ca adolescentă, nici ca elevă, așadar, a fost de neocolit. Probabil a fost considerată mult prea reacționară în perioada lui Mitterrand și n-a fost introdusă în programa școlară. Așadar, am citit-o la recomandarea lui Éric Barbier când mi-a propus colaborarea pentru viitorul său film, practic, l-am parcurs în paralel cu scenariul care e fidel romanului. Ceea ce m-a uimit a fost să aflu că inclusiv copiii mei, chiar și fiul meu, îl citiseră deja.
Madame Figaro – Ați regăsit în dumneavoastră ceva din legătura acelei mame cu fiul său?
Charlotte Gainsbourg – Mai întâi, am regăsit ceva din bunica mea și din dragostea sa necondiționată pentru fiul ei – tatăl meu. Apoi, ceva din soacra mea și Ivan (Ivan Attal, soțul actriței – n.n.). Pe mine m-am recunoscut doar în câteva clișee ale mamei evreice, mai puțin în exuberanța care devine, în dragostea necondiționată, mereu prea mult/„trop, trop”! În timpul turnării, Éric mă aducea mereu spre ceva monstruos. El trăia mereu precum un fiu, dar eu simțeam ca o mamă. Am remarcat că Nina (prenumele mamei din cartea Romain Gary) avea ceva excesiv, dar pelicula depășește aspectul de vampirism abuziv al acelei mame.
Madame Figaro – Cu toate astea, ea e zdrobitoare, invazivă, iar dragostea ei maternă e fără limite…
Charlotte Gainsbourg – Da, dar, ceea ce este atât de impresionat în roman și în film este că ea nu-și ascunde sentimentele. Ea formează un cuplu cu fiul său, dar dragostea pasională nu e deloc una de natură incestuoasă, dar e trăită plenar. Nina nu e nici pe departe o mamă care să-și sufoce fiul, deși manifestă brutalitate și violență aproape masculină. E doar o mamă care-i conferă, în viață, fiului ei rolul unui bărbat și-l presează, încă din copilărie, să devină, neapărat, un om celebru.
Madame Figaro – A fost dificil să jucați alături de Pavel, băiețelul polonez, care-l interpretează, la Vilnius, pe Gary în copilărie?
Charlotte Gainsbourg – Uneori, am fost nevoită să fiu brutală cu scopul de a-l provoca, iar el a făcut tot ce se poate ca lucrurile să iasă foarte bine. A fost de-a dreptul magic pentru mine să fiu martoră, fiindcă îmi amintea de Paroles et musique. A fost incredibil, deoarece am văzut ceea ce poate cinema-ul să provoace în ochii unui copil.
Madame Figaro – Dar cum ați putut deveni mamă pentru tânărul Romain Gary, interpretat de Pierre Niney?
Charlotte Gainsbourg – La început, am fost intimidată pentru că nu îndrăzneam să-l ating fizic, ca o mamă, pe Pierre Niney. Nu puteam să identific gesturile potrivite pentru o astfel de legătură, dar Pierre m-a ajutat să le găsesc.
Madame Figaro – Ați fost nevoită să învățați dialogurile în poloneză, dar vorbiți și puțin în rusă?
Charlotte Gainsbourg – Nu, deloc, fiindcă eu am în minte muzica rusească, îndrăznesc să spun, chiar dacă mătușile mele se vor supăra citind asta. Chiar dacă nu a fost atât de familiară precum era limba engleză în copilăria mea, totuși îmi pare o limbă melodioasă, care-mi răsună în urechi. E vorba despre accentul puternic al bunicii mele, o femeie extrem de important în viața mea, care-a murit când eu aveam treisprezece ani. Ea a reprezentat o figură majoră a familiei mele, emblema culturii rusești și evreiești, chiar dacă ea nu a fost niciodată prea religioasă. Tatăl meu înțelegea jignirile rusești fiindcă și părinții lui se insultau în rusește.
Madame Figaro – Bunica dumneavoastră semăna cu Nina?
Charlotte Gainsbourg – Da, prin originile de rusoaică care-a emigrat, și prin dragostea pentru Franța. Bunicii mei, care au fost muzicieni, au părăsit Rusia în 1917, când s-a declanșat Revoluția și nu-și doreau decât să ajungă în Franța. De altfel, voiau să-și șteargă cât mai repede urmele rusești, de aceea și-au botezat copiii cu nume superfranțuzești – Serge, Liliane și Jacqueline. Bunica mea n-a dorit niciodată să revină în Rusia, dar când am citit jurnalele personale ale bunicului, am simțit suflul nostalgiei slave din copilăria sa. Ei proveneau din Tbilissi și Odessa. Am avut mereu o pasiune pentru bunica mea, pentru că, pur și simplu, mă adora. Am fost fiica tatălui meu! Kate și cu mine eram micuțele sale adorate pe care ea le răsfăța.
Madame Figaro – Așadar, Nina Kacew din film așa s-a născut?
Charlotte Gainsbourg – Am făcut o „salată rusească” din tot ceea ce aveam mai important: bunica, partea rusească a tatălui meu, de asemenea, țigara sa, fiindcă Nina fumează ca un turc în roman, dar și-n film, dar și partea galeză.
Madame Figaro – Nu v-ați gândit și la mama dumneavoastră?
Charlotte Gainsbourg – Deloc, chiar dacă și galii fumează. Pentru mine, mama reprezintă imaginea absolută a clasei, a frumuseții, a purității și-a inteligenței. Nina reacționează, prin curajul ei, în mod visceral. Apoi, chiar nu pot avea mii de imagini feminine în minte. Prin urmare, am avut-o doar pe bunica mea/„mamie”, imaginea ei din bucătărie, când gătea, duminica, borșul și „les pirojki” (pateuri cu carne și cartofi – n.n).
Madame Figaro – E prima dată când interpretați o femeie mai în vârstă decât dumneavoastră?
Charlotte Gainsbourg – Ador asta! De fapt, chiar mă întrebam când voi fi eu însămi în cinema, mai ales în Franța. Aici, între modificările fizice și poloneză, o limbă pe care am prins-o din zbor, aveam o carapace în care nu puteam decât să intru. A fost genial, nu mai existam eu, ci Charlotte. Nu am devenit un clovn, dar m-am deghizat total. În felul acesta, nu-mi mai făceam nici griji dacă sunt sau nu drăguță, iar pentru mine a devenit o formă de eliberare. Chiar dacă niciodată nu m-am declarat vreo frumusețe în cinema, am fost mereu conștientă că, din punct de vedere fizic, păstrez aerul.
Madame Figaro – Ce vreți să spuneți?
Charlotte Gainsbourg – Aș putea zice că frumusețea nu a fost principala mea calitate, dar important este că am știut cum să fiu filmată. În film, sunt bătrână și urâtă, dar excelent filmată.
Deși e dificil pentru o actriță să fie dezinteresată de aspectul ăsta, am reușit. Am revăzut, alături de fiicele mele, pelicula Roman Holiday/Vacances romaines de William Wyler și aș putea conchide că cel mai mult contează charisma și frumusețea actorilor. Face parte din regulile jocului!
Madame Figaro – Prin urmare, cum ați abordat îmbătrânirea?
Charlotte Gainsbourg – Am primit unele adaosuri, ajutorul machiajului, al ridurilor false, a fost evident că eram prea slabă și că nu aveam nici umerii, nici greutatea personajului. Mereu aveam în minte imaginea bunicii mele, cărnoasă și plinuță. S-a decis să primesc unele „adăugiri” pentru șolduri, fese și sâni. Totul era fals! Cel mai răuvoitor compliment l-am primit din partea lui Ivan, care, după ce mi-a spus tot ce credea despre jocul meu actoricesc, mi-a lansat asta: „Chiar e de apreciat ce gambe false ți-au făcut”. Erau singurele părți care-mi aparțineau în realitate!
Traducere și adapatare după interviul realizat de Elisa Lacoume (15 dec. 2017)
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bucurii mici pentru mama, în fiecare zi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
