Cine citeşte acest articol…

Mihnea Rudoiu

21 May 2014

Mihnea RudoiuNu, liniştiţi-vă, nu i se întâmplă nimic. Nu devine mai înţelept, nu câştigă niciun voucher, nu primeşte nicio invitaţie, nu îşi va visa ursitul şi nu va câştiga nici la loto. Sau, dacă se va petrece una din astea, garantat nu va fi datorită articolului.

De fapt, eram curios să descopăr ce se întâmplă dacă aleg un asemenea titlu.

Doar ştiţi trucurile din tabloide, pline de “Şoc!”, “Nu ai să crezi ce i s-a întâmplat lui X”, “O să rămâi interzis dacă…” şamd şi ştiţi şi că, în 80% din cazuri, ele ascund o non-ştire şi că nu aflaţi nimic interesant. Mai ştiţi şi că, în ciuda acestui fapt, nu vă învăţaţi minte niciodată şi continuaţi să daţi click să vedeţi despre ce este vorba. Poate, vă ziceţi de fiecare dată, acum nu o să-mi iau ţeapă. Vax ! Vă luaţi. Mereu intraţi pe site-ul unde sunteţi ademenite cu titluri senzaţionale şi aproape mereu plecaţi cu buza umflată. După care iar o comiteţi !

Ca-n relaţii, nu? Cunoaşteţi pe cineva, intuiţi dintr-o străfulgerare că e genul de persoană cu care v-aţi mai fript, dar o voce insidioasă vă şopteşte: Eeee, poate de data asta n-o să fie aşa !

Şi, când colo, lucrurile se petrec identic ! Ca scoase la indigo !

Aşa că mi-am zis: ia să vă păcălesc şi eu la fel !

șoc

Observaţi, aţi ajuns deja până aici cu cititul şi nu aţi aflat nimic. Iar eu am scris deja peste 1.000 de caractere. Cam cât o ştire din “Cancan”. Mai bine v-aţi fi demachiat în timpul acesta, nu-i aşa? Sau aţi fi vorbit cu o prietenă la telefon ! Sau… stai puţin! Dacă v-aţi apucat să citiţi acest articol, e clar că aţi vorbit deja cu prietena şi că, oricum, nu aveaţi chef de altceva.

E şi asta o problemă câteodată, cum să ne omorâm timpul. O mare problemă. D-aia suntem atât de uşor fraieriţi pe net cu titlurile alea tâmpite: mereu sperăm să dăm peste ceva suficient de interesant cât să dăm secundele pe forward într-un mod agreabil. Şi, şoc ! Nu se întâmplă mai deloc.

Ia uitaţi ! Am mai adăugat câteva rânduri şi în continuare citiţi. Cu toate că eu nu am zis nimic care să merite a fi citit. Poate nu mă credeţi, dar nici nu ştiu ce să scriu. Chiar, acum mulţi ani, prin 1935, Francis Scott Fitzgerald, autorul “Marelui Gatsby”, s-a plâns directorului de la “Esquire”, care îi ceruse să-i trimită un articol pentru revistă, că nu ştia ce să mai scrie, iar acesta i-a cerut să scrie tot ce poate despre faptul că nu poate să mai scrie. El i-a dat ascultare şi, astfel, a rezultat “Fisura”, unul dintre cele mai bune eseuri ale sale.

Nu e cazul aici, fireşte.

Dar, dacă tot am adus vorba de Fitzgerald, vreţi să aflaţi părerea lui despre Hemingway?

Spunea aşa:

“Aud, când mă gândesc la el, vuietul unui tunet îndepărtat.”

Frumos, este? Este.

Doamnelor, oare cum ar fi să descoperiţi, peste ani, în memoriile bărbatului pe care l-aţi iubit cel mai mult în această viaţă, următoarea confesiune care să vă fie dedicată:

“Aud, când mă gândesc la ea, sunetul mângâietor al unei ploi de primăvară” ?

Ha?

Ia să facem un exerciţiu de imaginaţie !

În primul rând, să presupunem că bărbatul în cauză nu este soţul. Cunosc, femeile se mărită numai şi numai cu alesul inimii lor, numai şi numai cu bărbatul pe care îl iubesc cel mai mult pe lume, e lege asta, dar să presupunem că, de această dată, nu e vorba despre adulatul dvs. soţ.

Ci despre un tânăr gentleman din aristocraţia britanică cu care, în tinereţe, aţi avut un coup de foudre, dar familia, nemulţumită că tânărul nu era de prin partea locului (din zona Paşcaniului, să zicem, unde domiciliaţi la vremea respectivă), s-a împotrivit acestei iubiri cu o violenţă pe care doar Capuleţii au asmuţit-o, la vremea ei, împotriva Julietei. Ba, să mai presupunem că, deşi tânărul nobil a fost dispus să renunţe la cetăţenia britanică, la castelul din Irlanda şi la titlul de conte şi a dorit chiar să-şi cumpere o garsonieră în Paşcani pentru a-şi dovedi bunele intenţii, familia dvs. tot neînduplecată a rămas. Prin urmare, el a fost obligat să plece peste mări şi oceane ca să-şi înghită nefericirea.

În acelaşi timp, dvs., fiind o fiică ascultătoare, v-aţi resemnat că între voi nu va exista decât cenuşa unei iubiri prea repede stinse şi, trei ani mai târziu, v-aţi măritat cu Petrică, un băiat liniştit, serios, muncitor, sensibil, absolvent de ASE, tandru, cuminte, fidel, inteligent, ambiţios, dansator de salsa, vorbitor de engleză, care în acelaşi timp mergea şi la demonstraţii pentru salvarea Roşiei Montane, era şi împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi, făcea şi sport, citea şi pe Coelho şi, săptămânal, făcea voluntariat şi la o casă de bătrâni. Aaa, şi vă aducea şi un buchet de zambile o dată pe lună.

Dar, cumva, să zicem – prin absurd, evident – că, în nopţile târzii când somnul se încăpăţâna să nu apară, dvs. tot la nobilul englez vă zbura mintea.

And, 45 years later…

…aflaţi cu stupoare că acesta a fost ambasador în Japonia şi Uruguay, că, explorând pădurile tropicale din Anzii Cordilieri, a descoperit şapte noi specii de fluturi şi scheletul unui animal preistoric care a dat peste cap lumea ştiinţifică, dar, mai ales, aflaţi din memoriile lui, publicate după ce a primit premiul Nobel pentru Pace, că, deşi căsătorit cu o ducesă olandeză, care-i dăruise trei copii, el tot pe dvs. v-a iubit cel mai mult. Şi mai descoperiţi că, oricâte locuri exotice şi nemaivăzute a cunoscut, lui tot la Paşcani i-a fugit mereu gândul şi, alături de această mărturisire, următoarea declaraţie :

“Aud, când mă gândesc la ea, sunetul mângâietor al unei ploi de primăvară”

Ha? Ce reacţie aţi avea?

Eeee, dar parcă mai contează !

Treaba e că v-am făcut să citiţi articolul, este?

Yeap!



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,701 views

Your tuppence

  1. Maria / 22 May 2015 17:25

    intotdeauna alergi dupa caruta care nu te-asteapta! Mirajul Meccai…spune-i cum vrei…
    Indiferent…”Aud, când mă gândesc la ea, sunetul mângâietor al unei ploi de primăvară” sa-ti fie atribuit tie, muritor de rand o astfel de metafora…merita tot dorul… sau poate ca nu, depinde! Putini canta fericirea, e greu sa povestesti cand esti fericit, nu prea ai ce spune, plutesti in norisori si ai lumea la picioare…, ah, dar cata sensibilitate intalnesti in suferinta…si-atunci…
    Am citit articolul…asa de bine scris! Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristi R. / 21 May 2015 22:50

    Covalact!

    PS. Esti meserias! 😉

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Una de peste 40 de ani dintr-o multinationala / 21 May 2015 17:30

    Faină descoperire ! În general e dificil s-o spui şi cu stil şi cu subiect care “să prindă” şi cu un final care să pună pe gânduri şi care să nu dezamăgească aşteptările legate de … titlu. Cei ce reuşesc asta sunt …rari.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. Kaa / 21 May 2015 14:27

    🙂
    N-a fost chiar țeapă… Unde mai pui că m-ai făcut să-ți rețin numele, astfel încât sunt o viitoare prezumtivă victimă a eventualelor viitoare tale țepe…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Antigones / 26 May 2014 21:06

    Misiunea indeplinita , de ambele parti .Ti-am citit articolul , si nici nu mi-am pierdut timpul , am fost entertained .
    Din doua motive , descrierea lui Petrica si faptul ca e de asteptat ca fiecare femeie sa viseze la un conte .Aproape am ras , si e de bine .Keep going .

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro