Aveam impresia că am evoluat de la „femeia se supune bărbatului”. Chiar și când m-am măritat și-mi sufla mama în ureche să-l calc discret pe amărât în biserică, să fiu sigură că eu voi fi cocoșul în casă, și atunci credeam că predica aia a popii e doar o anacronică replică a unei lumi dispărute. Nu știu dacă am fost cocoșul în casă (nu vă spun dacă l-am călcat până la urmă :P), dar sigur am fost aia cu inițiativa să stric casa, așa că multă vreme m-am gospodărit doar cum m-a tăiat capul propriu.
Apoi am devenit jumătatea roz a creierului cu care judecăm în casă lucrurile importante. Când trebuie să luăm o decizie, o cântărim împreună și o facem de comun acord. El e mai analitic, eu sunt sentimentală. Împreună formăm un cuplu, o gospodărie, o casă. Nu am mai fost pusă în situația de a face ceva „pentru că așa spun eu” de pe vremea când eram copilul mamei și-mi spunea: cât ești la mine în casă, trăiești după regulile mele!
Toamna asta, însă, va trebui să decidem care dintre noi e capul în mica noastră uniune consensuală. Și voi la fel, în caz că vă mirați. Între 20 și 30 octombrie o să vă bată recenzorul în ușă, ca să vă numere la Recensământ. Să-i deschideți, că dacă refuzați vă amendează cu 2000-5000 de lei. Una din numeroasele întrebări, pe cât de inutile pe atât de ciudate, în formularele concepute de cei de la INS, e aceasta: cine e capul familiei? Și nu, nu merge să vă eschivați, pentru că întreaga gospodărie va trebui aliniată apoi după x-ul cu care este însemnat capul. Adică fiecare membru al familiei va fi așezat în raportul statistic în relație de rudenie sau de altă natură cu capul gospodăriei. Până și bona trebuie trecută în graficul ăla, dar stați liniștiți, domnilor, nu trebuie explicată relația ei cu capul familiei… 🙂
Poate vă întrebați la ce-i trebuie statului să știe cine decide la mine în casă? Și eu am aceeași nedumerire. Duduia de la Institutul Național de Statistică (INS), care a făcut instructajul recenzorilor zilele trecute, spunea cum se decide capul într-o familie: „nu e neapărat să fie bărbatul, chiar dacă să zicem că el aduce bani mai mulți în casă. Dar dacă soția este cea care decide cum se cheltuiesc, atunci ea e capul familiei”. N-aș prea crede că un mascul Alfa din România profundă o să accepte să fie considerat el a doua roată la căruță, după nevastă. Dar e cert că recensământul ăsta va da câteva subiecte de conversație în casele unora. Deja îmi imaginez, când o să merg cu sondajul prin casele oamenilor, cum o să li se lungească fețele la întrebarea asta. Sau la cealaltă, în care nu sunt întrebate de căsătoriile anterioare decât femeile. Bărbații sunt scutiți de amintiri neplăcute.
Știu, sociologii vor spune că asta e în legătură directă cu fertilitatea, care încă se leagă în România de nupțialitate. De parcă mame singure cu copii sau familii neconstituite legal, dar cu copii fericiți există doar în telenovele. Cum spuneam, credeam că am evoluat de la sintagma aia religioasă „femeia se va supune bărbatului”. Dar văd că în anul de grație 2011, statul român încă își mai numără supușii după precepte arhaice. Nu văd de ce nu au prevăzut în formularul de recensământ și o rubrică pentru gâtul familiei, dacă tot sunt interesați de cap. Că doar se știe, tot din străbuni, că dacă bărbatul e capul familiei, femeia e gâtul care îl întoarce cum vrea mușchiul ei. 😉
Mai multe despre subiect găsiți aici.
Citiţi şi
6 lucruri care te fac un bun părinte
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
