Călin Popescu-Tăriceanu s-a-nsurat, azi, pentru a cincea oară. Cumva, aş fi vrut să-i fiu alături. În 1998, tot în vară, eram la Radio Contact, să fac un interviu cu el. Şi ne-am cam lungit la vorbă. La ora 13.00, trebuia să mă mărit. Şi-ncepusem să mă cam foiesc fiindcă se-apropia de 12.00.
El m-a-ntrebat dacă mâncăm croissante şi bem cafea sau suc. I-am zis că nu-mi trebuie nimic, mai bine să ne continuăm discuţia, că plec să mă mărit. „Vai, domnişoară, vă rog să mă iertaţi, dacă mi-aţi fi spus…“ Domnule ministru, am vreme, starea civilă-i pe Banu Manta. Cât despre „domnişoară“, e drept că am 25 de ani, dar sunt o femeie de nădejde, implicată şi responsabilă: mă mărit a doua oară azi.
Tăriceanu a râs connaisseureşte, m-a întrebat când am vreme să mă-mbrac, i-am tăiat-o scurt, dar nemitocăneşte – „Vi se pare că-s goală? Am luat în calcul o eventuală criză de timp, aşa că m-am îmbrăcat pentru ambele momente. Nu vă place rochia mea albastră?“ –, l-am asigurat că mă descurc fără şofer şi-am încheiat interviul fix când a fost gata, fără grabă.
Era 12.40. Am întârziat, evident, lăsându-i pe alţii, mult mai serioşi, să-şi respecte programarea. Azi mă bucur pentru el. Şi pentru ea. Pentru ei. Şi asta-nseamnă să crezi în tine şi-n ăla de lângă tine. Să respecţi. Şi, mai ales, să nu muţi resturile de la masa durerilor anterioare la masa ta cea nouă. Dar, dacă vreţi, mai am o grilă de lectură: şi eu, şi Tăriceanu suntem nişte căsătoribili nelecuibili. Romantici, ce mama dracului…
Citiţi şi
De la agitație la prezență: ghid interior pentru începutul de toamnă
Cu verighete sau fără verighete?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
