Văd că multă lume a fost interesată de primul articol despre „Cum e la liceu în Franța”. După mai bine de un an de la publicarea lui, consider că ar trebui să fac câteva precizări și să dau mai multe detalii despre învățământul francez.
Liceul de la La Rochelle, în care am lucrat în calitate de asistent în echipa de la Vie Scolaire (trad. „Viața școlii”) nu este un liceu oarecare. Pe lângă faptul că este un liceu profesional și tehnologic, el se impune ca un liceu de elită în categoria lui. Nu este de mirare că impune restricțiile pe care le-am enumerat în primul meu articol. Nu pot să spun că aceleași restricții sunt valabile în toate liceele, dar m-aș încumeta să spun că școlile de excelență nu se joacă cu disciplina.
Pot, în schimb, să dau un alt exemplu: școlile reunite sub titulatula “Les maisons d’éducation de la Légion d’honneur” (Școli create de Napoleon I pentru educația fetelor ai căror părinți au luptat în război și sunt decorați cu medalia Legiunea de Onoare). Aceste școli, nu numai că sunt foarte selective prin condiția de a deține o medalie în familie, dar impun un regim foarte strict și se pot lăuda cu rată de succes de 100% la examenul de Brevet (examenul de final de colegiu, echivalentul gimnaziului din România), 100% admiși la Bac valabil și pentru absolvenții de clase préparatoires (clase speciale după liceu pentru admiterea la Grandes écoles) sau BTS comerț (Brevet de technicien supérieur – un tip de formare de doi ani după liceu).
Lycée Hôtelier de La Rochelle
Argumentul lor este următorul: pe o piață invadată de diplome (de Bacalaureat, diplome de licență, de master sau de doctorat) unele sunt mai importante decât altele, prin originea lor. O diplomă de Brevet de la „Maison d’éducation de la Légion d’honneur” are o valoare mult mai mare față de o diplomă de colegiu oarecare. Instituția știe acest lucru și exploatează prestigiul de care se bucură, pentru a impune propriile sale reguli. Dacă îți dorești diploma, te supui. Diploma este atestarea de către instituție a competențelor pe care le-a format. Nu este o hârtie care se dă tuturor doar pentru frecvență sau pentru simplul fapt că au participat la cursuri. Nu o merită toată lumea fără efort. De fapt, nici nu-i interesează cât efort faci. Ideea e să ai competențele în sine, fie că muncești pentru ele două ore sau două zile.
Observați că vorbesc de competențe. Da, și aici este o altă greșeală în faptul că în România se vorbește excesiv de mult de cunoștințe. Școala românească a uitat că aceste cunoștințe se găsesc peste tot și sunt la fel de accesibile cu un click pe google. Competențele însă sunt altă poveste. Ce știi să faci când ai terminat liceul, câte limbi străine vorbești fluent, câte programe de calculator cunoști perfect, știi să-ți scrii CV-un și scrisoarea de intenție? Știi să te prezinți la un interviu, știi cine ești?
Nu contest că curriculum nu are avea valoarea lui, dar rezultatele dezastruase la testările internaționale (PIRLS – Progress in International Reading Literacy Study – și TIMSS – Trends in Mathematics and Science Study – ne arată că suntem printre ultimii în ceea ce privește performanțele la lectură, la științe și la matematică. De ce? Simplu: pentru că ei testează competențe, nu cunoștințe și pentru că elevii români, puși să rezolve o situație practică cu ajutorul cunoștințelor pe care le-au învațat de multe ori pe de rost, sunt în încurcatură. Cunosc bine situația. În anii cât am fost profesor le dădeam deseori teme elevilor în care le ceream să argumenteze diferite opinii. Ar fi trebuit atunci să caute referințe mai complexe decât lecția de zi, să vadă legături și influențele fenomenelor în alte sfere de activitate sau în alte perioade istorice. Ei bine, temele și discuțiile acestea erau cele mai detestate, pentru simplul fapt că le cereau elevilor să gândească. Cum ar veni, orice, dar numai asta, nu!
Pe mulți i-a șocat felul în care se menține disciplina la Liceul de la La Rochelle. Nu profesorii sunt cei care se ocupă de acest lucru, ci departamentul numit „Vie scolaire”. Spuneam că este un departament al școlii condus de Consilierul principal educativ care, prin asistenții lui, impune regulile școlii. Acest departament se ocupă cu reglementarea absențelor, cu impunerea sancțiunilor, supravegherea culoarelor, a internatului. Elevii pedepsiți vin la Vie scolaire pentru a-și face pedeapsa, fie că este vorba de realizarea unui eseu, transcrierea lecțiilor sau tema cerută de către profesorul care a impuns reținerea.
Cadrele didactice nu se implică în niciunul din aceste aspecte și mi se pare oarecum mai corect decât în România, unde profesorii sunt puși să facă de serviciu, să păzească intrările în școală, curtea școlii sau numeroase alte sarcini, un pic cam pe lângă funcția de predare. Nu mai vorbim că toate activitățile în plus îi determină pe profesori să stea la școală mult peste timpul reglementar de lucru, fără nici o îmbunătățire a salariului. Din păcate, faptul că fac o profesie nobilă nu le plătește nici facturile, nici sănătatea, nici timpul sacrificat pe altarul educației.
În schimb, în Franța, orele suplimentare pe care ți le impune funcția sunt ore care se pot recupera. Unul din Consilierii de orientare pe care l-am intervievat în cadrul cercetării mi-a spus așa: „Politica ministerului este să nu facem ore suplimentare. Dar cu toate astea, săptămânal explodăm la capitolul ăsta. Nu putem să facem altfel, fie că avem ședințe cu părinții (puse în program pe seară ca să fie toată lumea prezentă) sau consilii de clasă sau mai știu și eu ce reuniune, nu putem decât să fim acolo… Dar orele respective sunt ore care se pot recupera spre finalul anului școlar, când programul nu mai e atât de încărcat, ca ore libere”. Așa mai zic și eu! Nu mă încumet să-i întreb pe profesorii români câte ore fac în plus și ce primesc pentru ele. Deși ei știu că n-o să le facă nimeni statuie, ei stau pentu că nu au de ales. Și vor păzi intrările, vor face parte din comisii și comisiuțe, vor dezvolta proiecte și programe în plus faţă de programul lor de predare, doar-doar o să fie toată lumea fericită!
Nu spun că profesorii francezi sunt fericiți. Nici salariile lor nu cresc (ba, dimpotrivă, inflația nu se face simțită în creșterile salariale), sarcinile se multiplică, responsabilitățile sunt din ce în ce mai mari. Nici sistemul de învățământ francez nu e perfect și poate că într-un articol viitor o să fac o listă cu numeroasele probleme cu care se confruntă. Abandonul școlar, ieșirile din sistem fără nicio diplomă, discriminarea și inegalitatea de șanse, ar fi doar câteva din marile teme de discuție pe care învățământul „à la française” le suscită.
Citiţi şi
Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
