Aveau cuvintele un ticăit ademenitor, când le rosteam se jucau întrânsele de-a seducția. Nu le miroseam rostul decât în intenția de a edulcora realitatea apăsătoare, distrusă emoțional de cohortele de idealiști ai neantului. Sună complicat, cam în acest spirit și manieră aleg unii și alții să utilizeze vocabularul, neștiind să iubească mai mult cuvântul ca expresia a unei sincerități față de propria persoană.
Continuăm!
Printre banale cuvinte se întrezărea și rostul nostru, care nu mai trebuia rostit la foc, la lună în nu știu ce solstițiu special, ci doar privindu-ne ochi în ochi. Pătrundeam infailibilul, împrumutând aripile celuilalt spre căutarea unui zbor comun de împlinire romantică.
Ne jucam ocular pendulând franjurii sufletului în toate direcțiile. Jocul ochilor era doar un pretext să ne jucăm împreună cu totul. Un tot ce este rezervat celor ce aspiră cu sufletul spre un ansamblu lăcuit, un întreg închegat, solidificat, nu încleiat de două entități solitare ce visează întregul trecând pe lângă el. De multe ori visele se nasc din solitudinea întregului, nu invers. Prin această practică, amorul are sens dincolo de cuvinte, dincolo de ce spunem când am vrea și știm dinainte că nu găsim cuvinte, acele cuvinte nobile ce zidesc întregul, așa că ne mulțumim cu ce ne vine pe gură. Cred că de aici vin toate alinturile demențiale și bogate în sensuri. Cu cât mai multe alinturi cu atât mai mult partenerul este dedicat întregului. Un întreg ce ne unește buzele într-un contur cosmic de visează spațialitate din pântecele astrale. În astral se duc cuvintele după ce buzele îți jură încheierea pe o scenă comună visurilor noastre.
Încheiem în ambiguitate selectivă pe un ton de continuitate în infinit sub lupa misterului tâmp ce aureolează existența noastră de primate în căutare de romantism fițos, un romantism de ronțăit seara la televizor.
Încheiem sigur!
Dacă cuvintele s-ar pricopsi cu o viață proprie ar fugi de pe buzele noastre și și-ar inventa alte cuvinte, căci fără cuvinte –alintul- ar trebui să se reinventeze în piele și buzele noastre n-ar mai cunoaște singurătate.
„- Sunt multe crăpături pe aici. Piciorușul se prinde mereu în ele și zic mereu pe gură numai ce vor alții.
– Buzele sunt aici dintotdeauna.
– Mama mi-a spus că ea avea altă pereche de buze.
– Ea cunoscuse pe cineva.
– Și a schimbat buza pentru alte cuvinte.
– Nu, a cunoscut întregul. A fost martoră când s-au unit buzele între ele?
– Și!
– Cum și! De atunci alege pe ce buze cade, doarme și vorbește.
– Și eu. Eu ce fac acum?
– Aștepți și tu o buză.
– N-aș putea să te aștept pe tine? Am cele mai alese cuvinte și sunt foarte multe.
– N-ai nici un alint pe buze. Se simte o răceală în ele.
– Alint! Am toată gama de cuvinte prin tărtăcuța ăstuia. La câtă energie produce zilnic, nu e rece nimic.
– Le ai, dar buzele nu se unesc din cuvinte.
– Pai, eu ce fac acum că am toate cuvintele? Când vine și la mine o buză ”, cam așa ar vorbi cuvintele, neștiind că oamenii le folosesc să falsifice realitatea, chiar și un alint. Cu timpul, uită că un alint îți dezmorțește buza, așa că stau și astăzi cu piciorușul printre crăpături.
O altă buză nu mai vine, dar, mamă, câte cuvinte avem.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sfaturile unei mame pentru fiul ei căsătorit
Cum să îți îngrijești corect buzele în timpul verii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
