Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Da, se vor întâlni

28 October 2019

Continuarea poveștii începută aici. 🙂

Ajuns acasă, Rareș rememorează tot ce s-a întâmplat la policlinică. Mda, dacă am început-o cu doctorii, cred că e cazul să mă trag către casă, să-mi fac și eu familia mea, oricum ce-a fost până acum n-a mers de nicio culoare.

Se duse în balcon și-și aprinse o țigară. “Cred c-a venit și timpul să mă las de fumat”, gândi el, cu ochii în zare, strivind țigara la jumătate.

Intră în casă. Imaginea puștoaicei de la policlinică, dar și a maică-sii nu-i dădeau pace. Se gândea dacă ar fi în stare să se bage la responsabilități pe care nu le-a mai avut până acum: și mamă, și fiică. Dar simțea că, dacă n-o face acum, n-o mai face niciodată. Ce-a zis cea mică, că să-și facă cont de Insta? Ok, își făcu și cont. Nu știe ce naiba o să pună în el, că doar nici în cel de FB nu punea prea multe, dar și-l făcu și gata.

Dacă e să iasă, va ieși, își spuse.

***

N-apucă bine să intre în casă, că sună mobilul Carminei.

– Da, fată, Irinuca e bine, dar să vezi fază, ăsteia mici i s-a pus pata pe unul din sala de așteptare, mai mult cu el a stat, nu cu mine, ce o să mă fac cu ea când o fi mare, dacă de mică e așa de lipicioasă? Poftim? Auzi, tu ești atentă la ce spun? Nu de un băiețel e vorba, ci de ditai bărbatul! Da, exact, mă mărită!

Carmina se foi până își găsi o poziție mai comodă în fotoliu și continuă:

– Deci cum îți spuneam, numai o văd că se duce rachetă la unul și… Păi, cum să fie, înăltuț, destul de zvelt, privire inteligentă și nesimțit, fată, nesimțit rău, numai că nu m-a făcut proastă de-a dreptul, dar nu-l uit eu!

În camera ei, Irinuca căuta de zor pe Insta: “ăsta nu e, nici ăsta, aici e un nene cu copii și mai in vârstă”, după care se lumină:

– Mami, l-am găsit pe Rareș, știi tu, domnul de la policlinică, pot să vorbesc cu el? Nu? Prea târziu, suntem prieteni deja!

Cea mică se duse rachetă catre maică-sa, cu mobilul în mână:

– Uite, el e! Vezi că m-a rugat să-i dau numărul tău de telefon, că vrea să te sune. Cum adică sa nu-l dau la străini, păi nu e străin, e Rareș, rimembăr iang leidi? Nu, nu sunt obraznică. Ok, nu i-l dau și-a doua oară, stai liniștită! chicoti Irinuca.

Rareș se uită la numărul de telefon trimis de puștoaică. Trase aer adânc în piept, zâmbi și formă numărul. Telefonul sună în gol. Își aduse aminte de Murphy: “Ce începe bine se termină prost. Ce începe prost se termină catastrofal.” Iar aici pare că începe prost, poate e cazul să uite de ce s-a întâmplat la policlinică, vorba aia, ce mi-e în clinică, ce mi-e în policlinică.

Luă telefonul de la ureche și când să anuleze, se aude un glăscior cristalin:

– Alo, Carmina sunt, cu cine vorbesc?

-Bună seara, Rareș sunt, cel de la policlinică. Scuzați-mă dacă am fost cumva cam prea direct si abrupt de expansiv azi, mitralie el.

-Bună seara! Da, da, știu cine sunteți… Pauză. M-ați cam prins azi pe picior greșit, că eram atentă mai mult la Irinuca. Ce face? Da, e ok, trece, nimic grav. Scuzați-mă, ce-ați spus, să ne întâlnim? Acum chiar că e abrupt, ca să fiu politicoasă. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit, dar tocmai am trecut printr-un divorț devastator, da, emoțional vorbind, altminteri extrem de civilizat și numai să sar dintr-o fostă familie în altă relație nu am dispoziția necesară acum, zise Carmina, destul de crispată, dar fermă.

În partea cealaltă se lăsă tăcere. Una destul de apăsătoare. Parcă speriată să nu fi fost prea dură, în definitiv omul parea super ok, iar ce simte copilul e lege, continuă:

-Mâine ieșim după amiaza în parc, dacă aveți timp și vă face plăcere, putem vorbi, atât cât ne lasă Irinuca… Dar mi-aș dori tare mult să vă puneți în situația mea, înainte de a face orice proiecție de viitor doriți… Chiar nu-s pregătită nici să mă întâlnesc cu alți oameni și nu știu ce m-a apucat să vă zic de mâine… În fine, cam pe la 18 cred, da, în Herăstrău, la intrarea de lângă rond. Mulțumesc, bună seara!

Închise telefonul, trase îndelung aer în piept, când se auzi un tropăit vesel pe hol:

-Mamiiiii, ne-a invitat mâine tati in Herăstrău, pe la șase seara, a zis să ne întâlnim toți la intrarea de lângă rond, e suuuper, nu? Zice că vrea să fim din nou o familie, nu te bucuri?

Super, pe dracu, gândi Carmina. Na, c-am dat-o și-n telenovele, oftă ea.

După care zâmbi sardonic, aducându-și aminte de tot ce-a însemnat divorțul, cu care a fost de acord, că omul era hotărât să plece, dar prin câte ședințe de plâns a trecut, numai ea știe.

Se însenină brusc. Merita să aleagă între o ciorbă reîncălzită, cu tatăl fetei și un om aparent ok, dar cum să-l testeze pe cel nou? Cum să știe dacă omul e de esență tare? Că nu timpul te încearcă, ci ocazia venită pe neașteptate.

Așa că o strigă veselă pe Irinuca:

-Prințeso, sună-l pe tati și spune-i că ne întâlnim la 18 fix, în fața parcului, la rond, mâine.

Apoi îl sună, veselă, pe Rareș:

-Bună seara, îmi cer scuze că vă deranjez, nu, nu anulez ieșirea în parc, doar că vă rog sa fiți punctual, nu avem foarte mult timp la dispoziție, Irina trebuie să se culce devreme, da? Multumesc, cu drag, susură ea ca un izvor.

Închise.

“Să vezi maine spectacol, când s-or vedea ăștia doi!” râse singură. “În definitiv n-am făcut nimic rău, cine ne vrea în viața lui, păi, sa pună mâna pe iatagan și să lupte!”

După care merse țintă spre dressing, urma cea  mai grea etapă, ce pantofi să ia? Că în ciuda celor trei dulapuri pline, efectiv nu avea cu ce să se îmbrace și să se încalțe!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cel mai greu n-a fost să slăbesc

Casa (altă falsă poveste de Crăciun)

O poveste anormal de normală

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro