Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dacă sunt sinceră, ce-aș avea de pierdut?

28 November 2018

Îmi amintesc perfect, fiecare detaliu, fiecare cută a frunții, încruntarea studiată a sprâncenelor. Dintr-o dată, n-am mai simțit frigul. Mă mușcase până atunci din toate părțile, de ce mai zăbovisem în vifornița aceea, știam doar eu.

– Ce vei face de acum înainte? Cum îți vezi tu viața?

Mă întrebase după o noapte lungă de dragoste, în care pur și simplu tot ceea ce eram se dedicase lui, fără a crâcni, fără a ezita, fără niciun alt gând. Totul devenise opac în urma mea, nu știam decât că era al meu și fusesem a lui, într-un scenariu care era atât de carnal, atât de real, în consecință. Nu m-am putut orienta după nimic în noaptea aceea, nici după timp sau spațiu, nici după cei pe care îi cunoșteam și probabil se întrebau despre soarta mea (dispărusem și îmi închisesem telefonul), pentru că trăiam senzația de plin sufletesc și nici măcar un pliu al minții nu se întreba unde, cine, ce sunt. Cred că eram atât de plină de mine (unii chiar nu știu ce semnificație are expresia aceasta), încât mă detașasem cu totul de orice exista în afara mea, trăisem clipa, cum s-ar spune. (În momentele acelea, mi-am dat seama de însemnătatea multor expresii pe care, în mod obișnuit, le întrebuințăm fără să le înțelegem).

Am realizat, odată cu întrebarea atât de directă, că eram exclusă din planurile lui. Pur și simplu, întreba din curiozitate omenească, sau poate că voia să facă un fel de conversație, în fața blocului, cu picioarele ude, în zloată. Fiecare cuvânt îmi suna ca o imputare. Făcuse, fără să vrea, diferența dintre viața mea dinainte și viitorul meu, dintr-o dată incert. Mi-am amintit de Anna Karenina. Dar nu puteam să merg mai departe, pentru că mintea mea alunecase, fără să vreau, între șinele unui tren imaginar, și nu eram eu cea ucisă, ci credințele mele, ceea ce mi se părea cu mult mai tragic. Cum poate fi atât de pasional un om care nu iubește? Cât de cinic poate fi un bărbat pentru a cuceri o femeie? Iar eu mă simțeam, în fața acestei întrebări, definitiv pierdută.

Și totuși, trebuia să inventez un răspuns, iar timpul trecea. M-am trezit târziu, în mijlocul cuvintelor mele:

– Nu știu decât că te vreau pe tine, întreg.

„Cere și ți se va da”, mi-am amintit de parabola biblică, în momentul acela în care am simțit că nu puteam pierde mai mult decât nu aveam. Mă bizuiam pe credința mea, pe sinceritate, pe gestul simplu și atât de curat al întinderii mâinii, pe care de atâtea ori l-am judecat la cerșetorii, care, bieții de ei, sufereau de foame. Eu sufeream de el și nu mi-a fost rușine. „Acum ori niciodată”, mi-am spus, „dacă sunt sinceră, ce-aș avea de pierdut”? Eram sigură, purtând pe mine urmele lui, că mă iubește. Nu am simțit o clipă că m-aș fi umilit. Mi se părea cel mai frumos, cel mai adevărat, cel mai real dintre toți oamenii de pe pământ, cel mai curat și îl înzestrasem cu cele mai nobile trăsături. Simțeam că, într-un fel, după ce făcuse dragoste cu mine, îmi aparținea, așa că mă dăruiam lui, cu totul, ca și când ar fi fost un odor căzut de sus, din ceruri, și așa mai cred și acum, după ce am ridicat un zid între mine și el.

femeie

Sursă foto: rover.ebay.com

– Contează și ce vreau eu?

Mai târziu, după ce ne-am despărțit, a venit răspunsul, pe Whatsapp. Simplu. Ca o imputare. Nesocotisem faptul că el în sine avea dreptul la viață, la orice altceva. Nesocotisem faptul că el nu era, pur și simplu, legat de mine cu ceva. Că era ALTCINEVA. Cu o altă existență, cu alte idealuri, cu alt mod de a trăi, cu alte sentimente. M-am simțit, pentru prima oară în viață, rușinată. Nu, nu m-am gândit că el e egoist, că m-ar fi folosit, că fusesem o jucărie pentru el, cum ar spune multe femei experimentate. M-am simțit lipită de pământ. O tristețe grea ca pământul mă acoperea, crescând peste mine ca o pâclă deasă.

Am învățat să nu reproșez, să nu întind mâna, să nu cerșesc. Să obțin ceea ce îmi doresc dăruind, iubind, prețuind.

Sunt povești de dragoste mult mai impresionante decât a mea. Sunt familii destrămate, care și-au lăsat copiii pentru a pleca la muncă în străinătate. Se moare de foame. Femei, în toată lumea, sunt abuzate, violate, bătute, jignite… Nu mă plâng, nu mă revolt, nu sunt nimic în lumea asta. Nici măcar numele meu nu-mi aparține, e numele părinților mei și al multor generații dinaintea mea. Ceea ce simt eu îmi aparține, însă, în totalitate.

Și simt că am pierdut ceva vital.

Aș vrea să-i spun să nu mă învețe el ce să cer, ci, mai bine, să vină el la mine, să-l învăț eu cum se pierde. E ușor să îți dorești, să lupți, e infinit mai greu să te obișnuiești să pierzi. Aș vrea să-i spun că l-am iubit, așa cum se iubește o singură dată în viață, iar iubirea asta se duce în toate celelalte vieți, în sânge. Să-i mai spun că îl iubesc atât de mult, încât îl las liber, și că acesta nu e un slogan menit să rupă inimile femeilor suferinde din dragoste, bun de împărtășit pe Facebook. Și dacă eu am crezut în iubirea aceea care te face să te umilești, fără a socoti consecințele, e vina mea.

Dacă aș fi avut puterea să-i mai scriu, i-aș spune să mă ierte.

Guest post by Baby

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 

 



Citiţi şi

Era sau nu era ea?!

Un cadou pentru Maria

Mi-e dor de mama…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,150 views

Your tuppence

  1. R / 29 November 2018 1:35

    Foarte frumos! Ma regasesc in ce ai scris. Am citit textul cu gandul la el,un el pe care incerc sa-l indepartez ridicand un zid,la fel ca tine.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro