De ce urâm după ce iubim

Roxana Dumitrache

30 June 2014

Roxana DumitracheUrâm în grup, orgiastic sau de unii singuri, cu disciplina unei monogamii agasante și obositoare – doar noi și obiectul urii. Urâm incontinent, din când în când ori tot timpul, cu încrâncenarea unui datorii stoice. Urâm cu atâta poftă încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva, în ierarhia sentimentelor, ura nu o fi vreun ”most wanted”. Urâm doar unii dintre noi, e drept, dar înțeleg în fiecare zi că din ce în ce mai mulți.

Prima dată când, spre mirarea mea totală, fără breșe, am înțeles că avem de-a face cu o ocupație a urii, a fost în clasa I. Și când spun ”ocupație”, am în minte mai degrabă o invazie anihiliatoare, ca ocupația sovietică, de pildă, și nu o îndeletnicire, ca aia de meșteșugar, spre exemplu. Deși există deopotrivă și hateri de profesie și ură meșteșugită, dar despre lucrurile astea aveam să aflu doar târziu, în post-adolescență. Ei bine, am încasat primul “te urăsc” înainte de a auzi primul ”te iubesc” cu adevărat interesant – adică nu din categoria te iubesc-ului ca praxis familial- ca de ăla, slava Domnului, am tot avut parte – ci din partea unui băiat. Preferabil, Andrei. Nepreferabil și validat empiric, Vlăduț, dar istoria personală nu e subiect de mistificare. Primul meu „te urăsc” s-a lăsat, ca în toate marile uri ale planetei, cu sânge. De atunci știu că gustul urii e dulce-acrișor, grupa A2, adică.

i hate you

Pauza mare, zumzet de corpuri mititele eliberate de ora de caligrafie, glasuri mici, antrenate în țipete, cișmeaua din curtea școlii. Mi-am apropiat buzele de firicelul de apă. Am gâlgâit puțin, iar recele se simțea în vălul palatin rece și molatec: așa cum trebuia să se simtă apa de cișmea. La căteva gâlgâituri distanță, s-a auzit un clănțănit ușor de dinți, dar părea în afara mea. Până când apa a devenit roșie-acaju, sarafanul vișiniu de uniforma și mai roșu, iar câtiva stropi de sânge au plonjat direct pe balerinui albi, amintindu-mi de saboții de medic proaspăt ieșiti dintr-o operație ai lui tata. Înțelesem, dar târziu. Colega mea de clasă, A., mă izbise în joacă de marginea metalică a cișmelii, dar eu nu simțisem nimic. Și fugise. Am ajuns în clasă oblojită de cârduri întregi de colegi (Andrei se agățase emoționat de brațul meu, chiar) care mă conduceau ca pe o un prizonier închis pe nedrept, încurajat să-și ceară drepturile și libertățile înapoi. Învățătoarea a trecut printr-un atac de panică de tânără absolventă de liceu pedagogic, speriată până la paralizie de posibilitatea unui malpraxis pedagogic. Ce a urmat, a fost, cred și acum, devenirea ei pedagogică. Ridicată în picioare, A. a fost muștruluită serios, i s-a arătat didactic buza mea spartă, i s-a povestit în detaliu o proiecție lugubră a unui ce-ar fi fost dacă: incisivi ciobiți, tâmplă zdrelită; ba chiar s-a ajuns la eventualitatea unei comoții cerebrale. A venit, cu greutate de Nürnberg și întrebarea incertă a învățătoarei: “De ce ai făcut asta?” Mi-o amintesc și acum pe A., care, în sarafanul ei vișiniu de uniformă, cu sprâncenele împletite care îi dădeau un aer mirato-înțelept, de actor bătrân, cu istețimea zglobie și curățenia celor 7 ani, a răspuns plat: ”Pentru că o urăsc”. Și apoi, întoarsă spre mine, cu tot sufletul țâșnit pe față, a repetat: “Te urăsc”. Nu mi-a fost nicidată mai dragă ca atunci, iar te urăsc-ul ei a fost singurul care a scăldat cele două cuvinte de nespus în lumină. I-a luat ceva timp să o recucerească pe doamna învățătoare care nu a înțeles niciodată cum un sentiment odios poate să cotrobăie printr-un corp așa fragil și o minte de copil. Doar că nu era ură, ci o trăire de-o cu totul altă etiologie. Cu A. am rămas prietenă de atunci, ba chiar, la două zile după episodul de la cișmea, furișate dupa canapea, ne-am crestat în cruciș arătătoarele și am devenit surori de cruce. O săptămână întreagă ne-am purtat, la școală, arătătoarele bandajate cu încântarea euforică a complicității tăinuite pe care doar rudenia de sânge-n cruciș ți-o da. De două ori sânge, adică.

De atunci, ura n-a mai avut chipul și asemănarea surorității de cruce sau a seninătății lui A. Ba chiar a arătat câte cataclisme emoționale pot zace în corpuri la fel de fragile și în minți de fost copil strivit sub greutatea invizibilă a unor saci de inerție plini-doldora cu ură. Am văzut cum urâm după ce iubim, cum epitaful marilor iubiri e uneori un „te urăsc” șoptit sau urlat în plină stradă, printre claxoane, miros de merdenele și tobă de eșapament. Cum soți și parteneri de viață se aleg doar din iubire și se dezleaga prin ură, iar unii copii, cei mai nefericiți copii ai lumii, aud cuvintele astea în familiile lor. Cum în viața trăită sau în cea pe alocuri închipuită, de pe facebook, pitiți între wall-uri ca într-o burka, ne antrenăm în ură și-n urât. Urât ca substantiv. Și că ura asta, în surdină, de adult conținut într-ale urii, nu mai are nimic din gustul sângelui – dulce-acrișor, grupa A2.



Citiţi şi

Mi-a intrat în cap că sunt frumoasă

Plecări

Unde-i iubirea de altădată?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,122 views

Your tuppence

  1. Geani / 24 October 2014 11:21

    poate ma insel, dar cred ca toate sentimentele “urate” se nasc din frustrare. nu ai cum sa urasti sau sa invidiezi pe cineva (altcineva) daca accepti ca TU esti rezultatul deciziilor TALE. asta in teorie, desigur 🙂 pentru ca suntem oameni si suntem supusi greselii si de cele mai multe ori trebuie sa gasim “vinovati” pentru ceea ce suntem sau ni se intampla. din pacate suntem mult prea ocupati sa gasim vinovati si sa aruncam cu pietre, in loc sa ne bucuram de lucrurile frumoase din viata noastra sau sa invatam “lectia” din lucrurile mai putin frumoase 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro