Japonezii nu sunt tipul romantic. Nu vreau sa generalizez abuziv, iar cei care au văzut Hiroshima, mon amour știu la ce mă refer. Cu toate acestea, cultura japoneză a dezvoltat anumite practici și produse sexuale care ne pot depăși nu doar imaginația, ci și rezistența la misoginism. Discutând cu un prieten despre hentai, gokkun sau bukkake (vă las pe voi să aflați ce presupun aceste practici), explicația la care ajunge el pentru comportamente care pentru noi, românii (din nou, termen generic), sunt mult dincolo de limita acceptabilității implică lipsa lor de credință. Japonezii nu cred într-o divinitate supremă, ei se închină la pomi și la pietre, îmi explică el, prin urmare nu trebuie să ne mirăm că sunt “pierduți”.
Pe când noi românii… ehei, istoria noastră creștină este lungă, de când ne-am născut și poate de mai-nainte. Raportul WIN-Gallup din 2012 privind religiozitatea și ateismul în lume înfățișează un tablou ușor de intuit: 89% dintre români se consideră religioși, fiind la acel moment pe locul 6 în lume. Conform recensământului din 2011 condus de INS, 86,45% dintre cei care au răspuns s-au declarat ortodocși. Luând în considerare faptul că graficele cercetării includ și categoria ateilor, precum și pe cea a celor fără religie, este de presupus că acești 86,45% se consideră ortodocși și de facto, nu doar de jure. Conform logicii mai sus amintite, un astfel de grad de religiozitate ar trebui să se reflecte cumva în moralitatea noastră cea de toate zilele.
Dar lucrurile nu stau chiar așa. Nu sunt amatoare de cifre, dar uneori poate fi un experiment interesant să le pui laolaltă și să le compari, doar de dragul curiozității și nu în urma unei metodologii științifice. Ei bine, eu m-am oprit asupra unei statistici interesante și am aflat că România se află în primele 20 de locuri din lume ca producătoare de pornografie. Aceeași statistică arată faptul că și la capitolul căutări de materiale pornografice suntem pe loc fruntaș.
Desigur, mi s-ar putea replica faptul că pornografia la urma urmei poate fi considerată o formă de expresie, că ea nu face decât să ilustreze fantezii sexuale preexistente (vorbesc aici despre concept în sine și nu despre abuzurile din această industrie). Mă îndoiesc însă că în România atitudinea generală este una de toleranță și acceptare, având în vedere faptul că suntem reticenți în a ne exprima inclusiv în ceea ce privește noțiunile minimale de sexualitate. Aceste cifre par să confirme mai degrabă relevanța și pentru România a unui studiu efectuat în SUA. Acesta spune că nu există nici o legătură între gradul de religiozitate și consumul de pornografie. Singura diferență în această experiență ține de un grad mai mare de remușcare din partea celor credincioși față de cei mai slabi cu duhul.
Când vine vorba despre religie și sexualitate, îmi amintesc mereu cu amuzament și ironie de Decameronul lui Boccaccio. Nici preceptele religioase, nici chiar rasa nu puteau fi garanții ale moralității. Trista diferență însă între realitate și cartea scriitorului italian este că în cea din urmă femeile reușeau să-și controleze viața și alegerile într-o măsură considerabil mai mare decât o pot face multe dintre cele care alimentează industria serviciilor sexuale.
Citiţi şi
Etica: firul nevăzut al deciziilor noastre
Pentru a se alege în sfârșit praful
Ceaușescu n-a murit, e Georgescu travestit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
