Diana Balba – din Brăila, la Paris

Catchy

13 July 2017

Diana Balba are 36 de ani, este de peste patru ani International Brand Manager la MoroccanOil, locuiește la Paris, dar călătorește și convertește femei din toată lumea la religia îngrijirii părului cu aurul lichid al Africii – uleiul de argan marocan. O altă româncă ce a ajuns să ocupe o poziție importantă într-o firmă ce și-a construit în mai puțin de 10 ani un adevărat imperiu al frumuseții. Diana ar putea fi oricând model de campanie pentru acest brand – are un păr superb -, dar nu părul o scoate din mulțime, ci frumusețea ei eterică, charisma, ochii, vorba, ținuta, gesturile. Un tablou viu, fermecător. Și n-ai cum să nu te întrebi cum ajunge așa o subțirime de fată să ducă atât de bine o responsabilitate atât de mare, cine e și cum de rezistă senină într-o lume atât de competitivă cum e industria frumuseții.  

Catchy: S-o luăm de la un capăt și să începem cu tine copil…

Diana: M-am născut şi am crescut în Brăila, dovadă că o călătorie nu e determinată de locul de unde aceasta începe. Dar sunt de părere că locul unde te naşti creează deja o selecţie în ceea ce priveşte şansele pe care le ai într-o carieră. O actriţa născută în Brăila are mai puţine şanse la Oscar decât una născută la New York. Startul nu se dă de la acelaşi nivel.

Am avut o copilărie obişnuită, cu activităţi orientate mai mult spre partea artistică: dansuri, canto, chitară şi limbi străine. Am învăţat destul de bine, am fost populară printre colegi şi m-am implicat în toate activităţile culturale din acea perioadă.

383 Crop 3 BW

Prima iubire?

Aveam patru ani și jumate, când mama a născut cea mai mare dragoste pe care putea să mi-o ofere: o soră. I-am mulţumit atunci pentru că mi-a cumpărat un bebeluş atât de frumos! Încă îi mulţumesc.

 

Să ne întoarcem la şcoală. Cum ai ajuns aici, azi?  

Am făcut liceul la Brăila şi apoi m-am mutat la Bucureşti pentru facultate (ca orice copil de provincie). Am făcut Politehnică, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, şi mi-am dat seama după primul semestru că am făcut o greșeala. Însă n-am renunţat, am vrut să o termin. Am cam irosit astfel cinci ani, pentru că nu am profesat niciodată în acest domeniu. Am făcut apoi alte şcoli de marketing şi relaţii publice, în România şi în Franţa, care m-au ajutat în carieră pe care mi-am ales-o.

Ce înseamnă perfecţiune în meseria ta?

Vedem azi la TV, în reviste sau online, că media promovează mult ideea de perfecţiune fizică. Suntem toţi în căutarea ei, iar mulţi sunt încurajaţi să devină ceea ce nu sunt (prin operaţii estetice sau diete foarte dure etc.). Eu lucrez în industria de frumuseţe şi consider că orice femeie este frumoasă, dacă se respectă şi se îngrijeşte. Iar dacă sunt frumoase şi în interior, atunci putem vorbi de perfecţiune. O persoană cu defecte fizice, dar care arată că se simte foarte bine în pielea ei, este mult mai atrăgătoare şi mai fericită, decât una care face eforturi constante să arate perfect.

Cum tratează bărbaţii femeile în afaceri? Există încă multe prejudecăţi…

Deşi ai zice că industria de cosmetice li se adresează în special femeilor, acest business este condus de bărbaţi. Există o diferenţă între un bărbat şi o femeie ce conduc un business? Da. Bărbaţii sunt mai agresivi în negocieri şi îşi asumă riscuri mai uşor decât femeile. Acestea muncesc mai mult şi sunt perfecţioniste. Însă cheia unui business de succes este echipa de care te înconjori. Indiferent de sex, nu poţi să conduci singur un business de succes.

14937037_1766710480256606_731821995_n

Cine te-a învăţat ce şi cum să porţi?

It comes natural. 🙂 Port mai multe stiluri. Când lucrez, adopt un stil cât mai clasic, simplu şi elegant. În timpul liber sunt adepta jeans-ilor şi a pantofilor fără toc.

Cât de importante sunt atitudinea şi ţinuta? 

Atitudinea este foarte importantă şi are un impact puternic asupra muncii, a relaţiilor cu cei din jur şi a rezultatelor. Atitudinea determină felul în care noi percepem lumea şi felul în care lumea ne percepe pe noi. O atitudine pozitivă deschide multe uşi, este contagioasă şi degajă energii pozitive. Iar oamenii sunt atraşi şi inspiraţi de oameni pozitivi.

Cât contează hainele, bijuteriile, parfumul…?

Când ai o întâlnire de afaceri, aceste detalii contează, pentru că prima impresie se creează în primele 10 secunde, înainte să apuci să zici ceva. O apariţie corespunzătoare îţi va oferi întotdeauna un avantaj competitiv.

Te consideri frumoasă, norocoasă, aleasă, specială?

Consider că destinul ni-l facem singuri, că nu e scris dinainte. Nu mă cred nici frumoasă, nici norocoasă, cu atât mai puţin specială, iar unde sunt azi, sunt pentru că am muncit foarte mult. N-am ales niciodată calea cea mai uşoară, îmi plac provocările, sunt foarte ambiţioasă şi motivată. Cred că e important să învăţăm câte ceva în fiecare zi şi caut oportunităţi să cresc şi să evoluez constant.

Fiecare om pe care îţi e dat să-l cunoşti intră în viaţă ta cu un motiv, iar eu învăţ de la fiecare câte ceva, fără ca măcar acesta să-şi dea seama. Oricât am şti, nu ştim niciodată prea mult.

Cui i-ai mulţumi pentru cine eşti azi?

Părinţii noştri ne-au educat de mici că trebuie să fim femei independente. Să ne întreţinem, să putem să ne oferim tot ce dorim, fără să depindem de alţii. Cred că au exagerat puţin. 🙂

IMG_5969

Cât de bine te cunoşti acum?


Cunoaşterea de sine este greu de atins, nu cred că ajungem să ne cunoaştem pe deplin într-o viaţă întreagă. Şi chiar când credem că ne ştim bine, ne trezim că luăm decizii imprevizibile care ne miră pe noi înşine.

Însă diferitele situaţii cu care ne confruntăm de-a lungul vieţii ne fac să descoperim calităţi (sau defecte) în noi.

De exemplu, n-am ştiut că sunt atât de puternică moral, până când m-am mutat în Franţa, unde m-am chinuit cu birocraţia mai mult de doi ani. Dar a fost o perioadă în care m-am descoperit foarte mult şi mi-a plăcut ce am găsit despre mine.

Unde mai ai de lucrat încă?

Sunt foarte impulsivă. Şi asta poate fi un dezavantaj, mai ales în lumea de business. De pe altă parte, se spune că oamenii impulsivi îşi asumă riscuri ce le permit să profite de oportunităţi, ceea ce îi face antreprenori de succes. Eu încă lucrez la partea asta.

Ce-ai schimba la tine?

Fizic, n-aş schimba nimic. Şi, repet, nu pentru că mă cred frumoasă sau perfectă, ci pentru că sunt foarte recunoscătoare pentru ce mi s-a dat deja.

Când eram în anul întâi de facultate, mi-a zis cineva: „Diana, gândeşte-te că Dumnezeu a luat de la multe [femei], că să-ţi dea ţie.” Şi am realizat atunci că n-ar mai trebui să-mi doresc să am ochii verzi, că sunt OK şi cu ei căprui. 🙂

Crezi în noroc, stea, destin, întâmplare?

Cum am zis, destinul ni-l facem singuri, iar norocul cred că e o invenţie în care ne place să credem. Nu consider că există nişte forţe necontrolate exterioare care ne pun în situaţii favorabile, ci cred că totul vine din noi. Să crezi în noroc poate crea un sentiment fals de control asupra deciziilor şi acţiunilor noastre.

Ai îndoieli, temeri, ce te sperie?

Unul din cele mai comune lucruri care îi împiedică pe oameni să aibă succes e frica de eşec. Chiar dacă facem greşeli, putem să învăţăm din ele, să încercăm din nou şi să reuşim. Iar gândurile negative despre performanţă sau atitudine doar instaurează o îndoială de sine care nu te lasă să evoluezi cu succes.

Când ţi-e greu în cine te încrezi şi în ce crezi?

Mă încred în sora mea, care mă cunoaşte cel mai bine. Şi cred în Dumnezeu – Unul singur pentru noi toţi, indiferent de religie.

Cine te iubeşte?

Sunt foarte iubită. De familia mea, de prieteni, de colegi, de bărbaţi. 🙂 Nu mă plâng, iubirea nu-mi lipseşte, iar asta te face să vrei să fii o persoană mai bună. Când vezi cât de frumos te oglindești în ochii cuiva care te iubeşte, faci eforturi să devii mai bun, ca să nu-i strici imaginea pe care o are despre tine.

Până unde ai mers din dragoste?

Nu iubesc. Trăiesc. Nu am făcut compromisuri din dragoste, deşi mi-aş dori să-l cunosc pe cel care le va merita.

Ce urmează?

Trăiesc fiecare zi, nu-mi irosesc timpul făcând planuri de viitor. Duc viaţa pe care mi-am dorit-o şi n-aş schimba aproape nimic la ea. Am un job de vis care îmi permite să călătoresc în toată lumea, să cunosc oameni şi culturi noi, şi prin care le încurajez pe femei să aibă încredere în ele, pentru că doar aşa pot să facă lucruri extraordinare pentru ele şi pentru cei din jurul lor. Şi împreună o să reuşim să facem o lume mai bună.

Ce le poţi spune femeilor care ar vrea să facă ce faci tu, să fie în papucii tăi?

Le-aş spune că trebuie să muncească mult şi cu pasiune şi să nu aştepte „norocul” să le bată la uşa. Să înveţe câte ceva nou în fiecare zi. Să nu renunţe la visul lor, oricât de îndrăzneţ ar fi.

…And something rewarding is gotta give.

Ce mai vrei de la viaţă şi unde te vezi peste 10 ani?

Aş mai vrea un copil la un moment dat, că sunt curioasă ce ar putea să iasă din mine. 🙂 Şi apoi mă văd călătorind în toată lumea. Cred că e o pasiune care aduce multă satisfacţie şi care ne deschide mintea şi ne învaţă multe lucruri frumoase.

Life is for living.

Nu se putea o încheiere mai bună. 



Citiţi şi

“Redutabil” – dragoste, cinema și revoluție

Femeile nu se simt nici femei pe deplin, dar nici bărbați perfecți nu pot ajunge

„Jesus is my boss. Amen!”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,993 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro