Disertaţie pe burta goală

Lucian Popescu

22 February 2017

Lucian PopescuÎn România, trăiesc un pic peste 20 milioane de cetăţeni români. Alte încă aproximativ 10 milioane trăiesc în afara graniţelor României, indiferent că sunt românii trăitori în statele limitrofe, Barasabia, Bucovina de Nord, Ucraina, Ungaria, Serbia sau Bulgaria (peste 4 milioane) sau românii imigranţi din Italia, Spania, Germania, SUA, Israel, Franţa, Marea Britanie (peste 4,5 milioane) sau cei împrăştiaţi prin toate ţările pământului, până la cei din din Australia sau din Japonia (circa 1,5 milioane).

Marea majoritate a celor care trăiesc în străinătate (diaspora este un termen preluat aiurea de fătuci teve gâfâite de graba de a fi primele care se lăţesc pe sticlă) sunt oameni cu un nivel mediu de educaţie şi de cultură. Dar pentru că a avea curaj să emigrezi, fie şi temporar, înseamnă o acceptare a ceea ce este diferit şi o anume capacitate de adaptare la nou, mulţi dintre cei aflaţi afară descoperă rapid avantajele tehnologiei, nu numai în bucătărie şi camera de zi, dar şi în comunicare.

Oameni care habar nu aveau ce este exact un calculator şi la ce foloseşte au învăţat secvenţial şi mecanic să îl pornească şi să intre pe Skype (am văzut şi checklist-uri scrise pe post-it, cu paşii de parcurs, urmate cu religiozitate şi cu un pic de spaimă de a nu o zbârci…). Pentru că trebuie să vorbească neapărat cu copiii, părinţii, rudele sau prietenii rămaşi în ţară. Din aproape în aproape, trecând prin tot felul de alte exprimente informatice, ajung la Facebook. Să vadă poze cu ăia de acasă, iar ăia să vadă ce bine le merge lor prin cele ţări şi zări.

romani

De aici la mess e doar un pas. Şi încep conversaţiile, comentariile şi postările. Fiecare cum îl duce capul, fiecare cât îl duce capul. Abia acum începe halimaua. Oamenii veniţi de la muncă, uneori după lungi şi foarte istovitoare ore, trăind în condiţii relativ grele şi obligaţi să strângă cureaua cât mai mult pentru a pune ceva bani deoparte (că de aia au venit la muncă în străinătate, să facă un ban grămadă să facă o casă, să termine o casă, să cumpere mobilă, acareturi şi maşină, d-astea pe care în ţară le faci în douăzeci de ani, dacă le faci) nu sunt nişte oameni care sunt zen. Nici pe departe. Au fitilul scurt şi capsa pusă. De înţeles asta, nu? Şi sar în sus de trei metri sau explodează colorat de invective, dacă îi contrariezi în orice fel. Mai ales în politică.

Nu cred că este niciun secret pentru nimeni că o televiziune comercială care trăieşte numai din sponsorizări şi publicitate masivă are o strategie simplă „întărâtă-i, drace!”. Aceste televiziuni sunt în mod natural Gică Contra pentru că starea de fierbinţeală produsă prin stimularea unor sensibilităţi le creşte rating-ul cum nu ar creşte nici dacă ar rula „Luana” în neştire. Mircea Eliade spunea că „niciun alt popor nu risipeşte atâta energie în politică”. În ultimii douăzeci şi ceva de ani, efervescenţa politică este, mai mereu, la cote înalte. Nu în a face, ci în a comenta. Şi ce este mai mişto decât să stai acasă, undeva în lume, cu burta plină de cârnaţi şi bere, cu cafeaua în faţă, ţigara în gură, televizorul deschis pe posturile româneşti binecunoscute şi cu calculatorul deschis pe mess, ce? Şi de aici, să te ţii…

În mod firesc, aceste persoane sunt cele mai uşor de manipulat. Iar gauleiter-ii moderni ştiu exact cum să facă prozeliţi, cum să-i întărâte pe efervescenţi, cum să-i urnească pe greoi şi cum să-i aşeze pe calea pe care, fie ei, fie sponsorii sau mogulii lor, o doresc. Manipularea prin imagini şi vorbe devine înspăimântător de facilă atunci când argumentul suprem în discuţii acerbe este „a arătat la televizor, bă, c-eşti tâmpit aşa…”

Deci, repetăm. Dacă vrei să câştigi alegeri sau să dărâmi un guvern care nu convine unor facţiuni politice interesate, din ţară sau de aiurea, te concentrezi mai mult pe românii din străinătate. Dacă aceştia sunt bine zăpăciţi de cap şi orientaţi în direcţia dorită, totul în ţară devine mai uşor. Cele mai importante argumente sunt două. Copiii plecaţi la muncă în străinătate devin susţinători de familii, uneori numeroase, rămase acasă fără mijloace de trai şi care devin dependente financiar, şi nu numai, de cei plecaţi afară. Şi dacă aceştia se sucesc sau sunt suciţi şi ţin cu unul sau cu altul după cum vrea muşchii celor care controlează mass-media şi le zic ălora de acasă „bă, faceţi cum vă spun eu, că de mine depinde banul”, cei de acasă, de cele mai multe ori, fac aşa cum li se spune. Fie la vot, fie la proteste.

Ruralul din ţară este greu de manevrat deoarece are un altfel de mess, imbatabil prin înţelepciunea sa moromeţiană: uliţa satului. Acolo nu poţi să fii nici tâmpit, nici răuvoitor, că te râde lumea şi nu te spală nici şapte ape. Acolo încă funcţionează decența, respectul, tihna gândului şi aşezarea datinilor. Acolo ce este românesc, bun şi frumos, cinstit şi drept, din moşi strămoşi nu este luat în derâdere sau aruncat la şanţ. La sat, comunitatea are încă un sens profund pe care oraşul îl uită zilnic şi accelerat.

Poate şi de aceea urbanul individualist devine din ce în ce mai depărtat de rural, mai îndepărtat de ţară, ţară cu sensul de glie, de neam, istorie şi datini. De patrie nici nu se mai vorbeşte, decât în derâdere. Limba a devenit un amestec ciudat de cuvinte în care abundă neologisme, barbarisme, jargonul şi mahalaua ineptă. În marile oraşe, curentul a fost mereu cosmopolit, european, intelectual, de dreapta, de afaceri, de negustorie, de albastru cu săgeată, de bonton şi pamplezir. Fix cum nenea Iancu a zugrăvit în atâtea momente şi schiţe şi atâtea spumoase piese de teatru. De la Rică, trecând prin Zița, la Caţavencu, trecând prin Zoe.

Cum naiba să nu ieşi în stradă condus de un Nicuşor şi de o Clotilde, atât de reprezentativi pentru ce a devenit oraşul mare în politica de rigolă, cum?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Azi i-am văzut din întâmplare pozele pe facebook

Putem salva poporul cu televizorul?

Când m-am despărƫit de el, a început nebunia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
390 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro