Două lucruri pe care le-am învățat de la franțuzoaice

Catchy

19 September 2016

Chiar dacă azi nu am chef să ies nicăieri, mă pregătesc de nouă zi cu acelaşi interes şi atenţie ca şi când ar trebui să mă duc la o şedinţă importantă sau aş avea o întâlnire romantică decisivă pentru viaţa mea sentimentală.

Azi niciunul din aceste evenimente nu stă înscris în agendă, însă mie nu-mi pasă.

Încep cu abluţiunile dimineţii, ritualurile care-mi sunt atât de dragi şi pe care nu le-aş neglija pentru nimic în lume. Intru sub duş, după ce m-am spălat pe dinţi şi mi-am clătit faţa cu apă rece (altfel nu am senzaţia că sunt complet trează), folosind cea mai parfumată spumă din arsenalul camerei mele de baie bine dotate. În timp ce mireasma se împrăştie în jur şi jetul de apă fierbinte abureşte toate oglinzile ce mă înconjoară, fredonez o melodie, un cântecel insignifiant, o improvizaţie de-a mea, jumătate ceva auzit cândva, undeva, jumătate invenţie proprie. Auzindu-mi vocea, încă somnoroasă, în ecoul băii, – nu degeaba se ştie că în baie fiecare sună la fel de formidabil ca Pavarotti sau Maria Callas -, mă umflă râsul. Şamponul mi se scurge din păr pe faţă şi-mi intră în ochi şi în gură. Îmi şterg ochii cu dosul palmelor, cu apă curată, şi scuip cu neruşinarea unui vagabond stradal salivă cu gust parfumat, dar amar. Şi continui să râd de una singură, mai bine zis, să mă hlizesc ghiduşă, privindu-mi silueta cum este înghiţită, dispărând cu totul din oglinzile aburite.

În timp ce-mi pun  balsamul – miracol de trei minute în păr -, mă gândesc cu ce să mă îmbrac… Am părul scurt, tuns băieţeşte, aşa că după două minute pe care nu stau să le calculez la secundă, că n-am răbdare, mă clătesc pe cap şi ies din cadă, lăsând bălți peste tot în jur. Îmi vine din nou să râd, de bucurie că nu e nimeni să mă admonesteze pentru asta şi nu trebuie să dau socoteală nimănui… Le voi şterge mai târziu. Mă înfăşor în prosopul XXL, pufos ca îmbrăţişarea mamei şi la fel de bine mirositor, suficient de mare să mă cuprindă din cap până-n picioare şi ar mai încăpea încă una ca mine, dac-aş avea o soră geamănă (care să nu fi devenit supraponderală de-a lungul anilor, că se mai întâmplă… genele ca genele, dar şi stilul de viaţă…). Neavându-mă decât pe mine, mă fericesc dublu în prosop.

Intru în dormitor şi deschid dulapul care geme de încărcat ce e şi alung la moment, ca pe o musculiţă quasi-enervantă, gândul că ar fi timpul să-mi mai fac ordine în el. Toate la timpul lor. Deocamdată, mă aşez pe patul king-size (Doamne, ce-mi place să mă răsucesc noaptea singură în cei doi metri pătraţi, dând din picioare, visând, sforăind dacă aşa iese, să simt tot spaţiul doar al meu) şi mă ung minuţios cu uleiul ridicol de scump. Mă ung peste tot, savurând contopirea parfumului din duş cu cel al uleiului. Trebuie să aştept un pic, să intre în piele. Între timp, mă întreb iar cu ce să mă îmbrac astăzi…

La-Perla-Fall-Winter-2011-2012-Lingerie-05

Hmmm… păi începem cu lenjeria. Prietenele mele franţuzoaice – şi am câteva, două pariziene get-beget şi alte câteva răspândite prin Provence şi Cote d’Azur -, m-au învăţat că filozofia de bază a femeii este să poarte cea mai fină lenjerie de corp, oriunde şi oricând. Chiar de ar fi să ducă doar gunoiul la pubelă, că nu se ştie niciodată. Eu nu am nici măcar gunoi de dus azi, dar le urmez poveţele pentru că sunt înţelepte, iar eu sunt un învăţăcel bun şi conştiincios. Precum eram şi în şcoală.

Îmi pun sutienul şi tanga de dantelă peste pielea devenită între timp catifelată şi mă gândesc la ţinută. O mică dilemă cu care mă confrunt zilnic, o mică dependenţă a mea, micul meu secret, eu şi cu mine… în rest, n-o ştie nimeni. Dacă ar fi o zi de lucru, mi-aş fi aşternut, cuminte şi premeditat, hainele de cu seară, ca să nu pierd timp în zoreala dimineţii. Dar azi e altfel. Am tot timpul să filozofez la cum voi arăta, pentru mine, pentru nimeni altcineva.

Sportiv? Sexy? Elegant/sofisticat? De cele mai multe ori, e o combinaţie între stiluri. Care-mi aparţine doar mie şi e unică. Pentru că nu încerc să imit pe nimeni şi nu copiez trenduri orbeşte. Culeg cu vârful degetelor informaţiile de modă la zi, da, le urmăresc bineînţeles, doar trăiesc în viaţa cotidiană, şi la aplic cu precauţie stilului meu. Precum condimentele, sarea şi piperul. Ce-i prea mult, strică.

Gata. M-am îmbrăcat. Nu vă spun cu ce. Fără o umbră de mister, aţi fi încetat de mult să mă citiţi…

Am pus de cafea, am presat un suc proaspăt de grapefruit, am aruncat două felii de pâine în toaster. Nu ştiu cu ce le voi mânca… e aceeaşi decizie surprinzătoare ca şi îmbrăcămintea. Deschid frigiderul şi în căutări văd şampania rămasă de alaltăieri cu o linguriţă în gâtul sticlei. Nici până azi nu cunosc misterul chimic care face ca linguriţa să păstreze acidul într-o şampanie destupată… dar funcţionează.

Şi brusc, zâmbind din nou, îmi amintesc al doilea sfat vital al prietenelor franţuzoaice: Nu e nevoie de o ocazie deosebită ca să desfaci o sticlă de şampanie.

Plină de recunoştinţă, dau drumul tare la muzică şi mă aşez să iau micul dejun. Am urmat cele două sfaturi. Şi nici măcar n-am nevoie să ies din casă azi…

Guest post by Lavender’s Blue

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Nu tu ești cel ce merită dragostea mea

Iubiri în contratimp

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
24,113 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro