Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dragostea în vremea coronavirusului – epistolar de pandemie (IV)

19 March 2020

Dragii mei copii,

Nu știu dacă există o situație mai tragică decât cea pe care o trăim noi acum: voi, acolo, cu o responsabilitate uriașă, iar eu aici, departe tare de voi toți. Știu că ideal ar fi fost ca în vremurile astea să fiu acolo cu voi sau să fiți aici cu mine. Știu că ați fi vrut săptămâna trecută să veniți la mine, dar este mult mai important pentru bunici și pentru Tia să fiți acolo și să vă asigurați că au tot ce le trebuie și că nu au de ce să iasă din casă. Sunteți singurii care pot fi gardienii lor, să îi feriți de vizite și mai ales de motivele de a ieși din casă.

Parcă totuși e mai bine că sunteți acolo, pentru că România are ocazia acum să învețe din greșelile Italiei și Spaniei, iar eu sunt convinsă că o vom face, că între noi toți vom ieși din încercarea asta complicată.

Pe de altă parte nu există loc mai sigur decât târla, unde ar trebui să vă duceți cu toții și să faceți această formă de asceză, ca în Decameronul, să așteptați acolo să treacă pericolul și virusul.

Diferența între a supraviețui fără contagiere și a mări numărul pacienților care vor colapsa sistemul sanitar, și-așa precar la noi, este dată de respectarea normelor de recluziune.

Firește că nu trăim o situație ideală, cum nu o trăim de vreo 10 ani, dacă mă gândesc eu bine, dar gândiți-vă că putea fi mult mai rău, puteai fi tu, Zizi, cu o bursă Erasmus în Italia și tu, Mihnea, în Danemarca și atunci chiar ar fi fost tensionată melodrama, ar fi trebuit să plec iar Fefeleagă în lumea largă să vă adun în mașină și să ne ascundem… probabil că tot la târlă am fi ajuns, că mi se pare cel mai safe.

Mă străduiesc să nu devin melodramatică (nu începe mama), mă țin vârtoasă și bărbătoasă, măcar până trimit scrisoarea, mă tot uit la partea plină a paharului, unde încă mai avem cu ce ne astâmpăra setea, hai că împreună o să o dovedim și pe asta, că am trecut prin multe, părea că pentru alte încercări și praguri ne pregăteam eu, dar bag de seamă că pentru pandemie ne construiam noi, acum că a venit trebuie să învățăm pentru că e posibil ca de-a lungul și de-a latul vieții voastre să vă tot confruntați cu astfel de blestemății și e fundamental să învățați că oamenii, așa turbați cum sunt ca specie, tot pot învinge un virus antipatic cum e ăsta.

Îs faini oamenii, dragi copii, faini sunt atunci când își dau seama că suntem cu toții un mare trib, un singur mare trib, care uite, Spania a aplaudat din balcoane personalul medical, adevărații eroi ai acestor zile, le-au cântat Rezistiré, un cântecel din anii 70, prima dată la ora 10 seara, apoi pentru că doreau și copiii să aplaude și teoretic la ora 10 fac nani, s-a schimbat și acum runda de aplauze va fi la ora 8.

Fragment din filmul “Átame” al lui Pedro Almodóvar

În rest, oamenii fac gesturi minunate, unii jucau bingo de la un balcon la altul, peste drum și peste stradă, alții sărbătoreau o bătrână care trăiește singură și îi cântau de dincolo de gard, fiecare de la el din casă, alții cântau de la balcoane cu chitare electrice, tobe, trompetă și clape și au format o trupă de vecini.

Firește, nu puteau lipsi creatorii de meme-uri, care bombardează grupurile de whassap cu comicării memorabile care îți mai smulg câteva zâmbete între contagiați, morți, spitalizați, injecții de capital, suspendarea impozitelor, hoteluri transformate în spitale, drone care avertizează oamenii să nu iasă din casă și să fie responsabili, de ai impresia că ești într-un SF prost și ieftin, făcut pe genunchi la Hollywood.

Sunt inconștienți și iresponsabili și aici, doar că îi costă scump nesimțirea, amenzile sunt între 600 și 600.000 de euro, nu prea îi țin buzunarele să iasă cu bicicleta sau să facă turism.
Dar ficțiunea asta neagră e adevărată, în Italia numărul de pacienți contaminați a ajuns la 23.000, ceea ce ne sperie the hell out of us, pentru că sunt deja mai multe cazuri acolo decât în toată China.

Aș avea multe să vă spun, mi-a spus mama Zizi că ai făcut cu mâinile tale turtițe, ai frământat aluatul cu degetele tale mici de Koala, apoi i-ai dus turtița călătoare Mayei și apoi iar m-am mai jăluit un pic la pereți și apoi iar m-am adunat și m-am înveselit și mă gândesc la vara asta care pare că ne este interzisă deocamdată, las că o să o apucăm de plete și o să o forțăm să vină, sau poate că o să vină ea singură de bunăvoie.

Dragii mei copii, tare rău îmi pare că eu sunt aici și voi acolo, dar las că poate că așa avem ocazia să ne întâlnim cu noi, eu, de pildă, nu am stat niciodată singură cu mine, să văd dacă pot să pun un pic de ordine în viața mea, nu am avut timp niciodată, nici acum nu am, dar mă gândesc că poate voi veți avea grijă de timpul ăsta care e doar al vostru, să vă gândiți la tot ce nu vă puteți gândi atunci când alergați dintr-o parte în alta. E un timp cu care sper să nu vă mai întâlniți niciodată, acum e momentul să vă așezați în fața voastră și să stați de vorbă cu voi înșivă, să vedeți ce și cât vreți de la voi, până unde aveți curajul să visați, până unde aveți puterea să vă împliniți visul, ce e cu adevărat important, ce e pierderea de timp.

În contextul ăsta, câștigăm timp! Vă dați seama? Un timp pe care nu ni l-am dorit, un timp cu care nu prea știm ce să facem, timpul, această categorie despre care Zizi spune că ar putea de fapt să nu existe, la fel ca și spațiul, că sunt niște noțiuni de care am avut nevoie ca să ne putem mpsura cu spațiul din jurul nostru. Niște noțiuni la care lesne am putea renunța, dacă am vrea.

Acum avem timp și aș vrea să îl folosiți, la modul egoist, doar pentru voi, să vă împăcați voi cu voi, să vă iertați, să vă iubiți voi pe voi și apoi să ieșiți din încercarea asta oameni de nădejde, solidari cu cei din preajma voastră și responsabili.

Vă iubesc în timpuri de coronavirus de nu vă vedeți, ca să compenseze într-un fel greu de înțeles, absența!

Citiți Dragă mamă, Dragi români din străinătate și Dragi prieteni

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 



Citiţi şi

Criză, frică şi curaj

Noi, cei care am respectat regulile, vom muri mai repede!

De ce ne umiliți mereu și spuneți că ne țineți din banii voștri?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro