Eu, când sunt excitat, sunt prost

Erika Bloj

17 September 2017

ERIKA– continuare de aici

De când a plecat Zelda, lumea mi se pare un loc foarte strâmt. Cam la fel de strâmt precum colțul pedepselor din copilăria mea. Era un spațiu dintre un dulap mare de lemn masiv, un filodendron ce ocupa jumătate din cameră, și colțul ferestrei, care de obicei avea un burete lung ca un șarpe, îmbrăcat într-un material galben imprimat cu mașinuțe albastre și fetițe cu fuste scurte și codițe împletite. Șarpele circular avea rolul de a opri aerul rece să intre pe sub fereastră. În acel spațiu îngust mi-am petrecut o bună parte din copilărie. În genunchi, pe știuleți de porumb uscat. Asta pentru că aveam un obicei prost cu niște pantofi de lac negri de-al mamei mele. Pantofii erau superbi, cu o talpă groasă și cu tocuri pătrățoase și mari, lăcuite. Pur și simplu, nu puteam să rezist fără să-i încalț. Știam mereu unde îi găsesc, iar câteodată o poftă nebună punea stăpânire pe mine și mă ghida ca vrăjit spre dulap. Îi scoteam, îi ștergeam bine până ce sclipeau de îmi vedeam zâmbetul în ei, apoi, îi încălțam și umblam așa prin casă. Cred că umblam mai țanțoș cu ei în picioare și îmi unduiam șoldurile mai elegant, că de câte ori mă vedea, mama urla: „tu-ți curul mă-tii!!!” și mă târa de un braț ca pe o curcă beată, la colț, pe știuleți. De obicei, îmi dădea pantalonii jos să stau cu genunchii goi, și mă uita acolo ore întregi. Dar mie nu-mi părea rău. Pentru acele câteva momente în care clămpăneam țanțoș cu tocurile alea enorme de lac, pe parchet, merita. Plus că, de cele mai multe ori, îmi imaginam tot felul de jocuri ciudate cu fetițele alea cu codițe și în fuste obraznic de scurte, de pe șarpele de cârpă de la geam. De multe ori, simțeam ceva ca un curent că trece prin mine. Îmi plăcea, era ca un fel de teamă amestecată cu deliciu și un miros dulceag ce venea din dulap. În dulap, aveam mereu o plasă cu săpunuri scumpe aduse din alte țări. Nu le foloseam niciodată pentru că mama le ținea doar să parfumeze hainele cu ele. Eram ferit de toate necazurile în colțul acela. Chiar și când a căzut din senin dulapul din bucătărie, lovind-o pe verișoara mea, eu am stat cuminte, în siguranță, și țin minte că tocmai îi băgam un deget în gură unei fetițe din alea cu fustă obraznic de scurtă. Îmi imaginam că poate îi place, că unele aveau așa, gurile deschise, ca și cum ar fi vrut să zică: amalgam, dar cuvântul era prea lung și nu au mai apucat doar să rămână așa… căscate.

Mi-ar prinde bine acuma un colț al pedepselor. Să mă ascund acolo, cu pantalonii pe vine, cu genunchii pe știuleți uscați și cu gândul la Zelda. Să fiu lăsat în pace, uitat, ras din toate codurile numerice personale, din toate registrele lumii și din toate certificatele de naștere și căsătorie, din listele de vot și cele de la asociația de locatari. Să nu mai fiu, să nu mai exist, să nu mai sufăr.

– Aoleu, măi, belea! S-o auzi pe asta cum face, ca un tractor cu ciorbă, mă!

Am uitat de Jorj, m-am speriat și mi-am mușcat limba. În mintea mea am scuipat acid un „pizda mă-tii de bou”, dar în realitate am zâmbit trist. Știam că trebuie să vină, dar m-am scufundat în visare și m-am adâncit în tubul lung și întunecos al amintirilor mele din copilărie. Eram singur, Sofia cu maică-sa au mers să viziteze mănăstirea Putna și să se roage pentru Vasile din sat de la soacră-mea, că a înnebunit. L-a pălit lioca într-o zi când s-a întors de pe câmp. A omorât vreo trei rațe și umbla cu ele pe stradă, plângând și oprind oamenii să le ceară bani să înmormânteze creștinește rațele. Apoi, și-a omorât și porcul. Mai greu, că era mare și în lupta cu el și-a fracturat mâna dreaptă. L-a pălit lioca. Eu nu știu cine e lioca asta, dar femeile mele s-au dus să se roage pentru el. L-am chemat pe Jorj să doarmă la mine, să ne uităm la filme și să bem bere. Adevărul e că mi-e cam frică singur. Mi-e frică să nu mă pălească și pe mine lioca. Mă apucă plânsul din senin și mi se pare că dacă închid ochii o văd pe Zelda că plânge. Nu suport să o văd că plânge. Așa că l-am chemat pe Jorj.

femeie slaba

Jorj a fost la una într-o garsonieră mică undeva în zona fabricilor. A cunoscut-o într-un bar, când am fost să bem pentru contractul ăla baban. O pișpirică cu ochii negri, tunsă scurt, cu un fund obraznic și cu sâni mici și rotunzi. Avea ceva, era ca un smochin înfierbântat și de cum a văzut-o Jorj, mi-a zis că pare bună de p*lă. Eu nu prea îmi dau seama pe ce criterii alege Jorj femeile, dar nu l-am contrazis, deși mie fata asta mi se părea mai degrabă bună de pus să stea de șase până o f*ți pe soră-sa. Jorj e totuși un bărbat solid, cu un început de burtă, cu un corp zdravăn și mușchi. Mă gândeam ce face cu pișpirica aia, care de slabă și osoasă ce era, părea străvezie. Aveam impresia că pe alocuri îi văd venele și capilarele ca pe niște dantele mici și vineții. Ei, Jorj, în calculele lui, nu a ținut cont de cele patruzeci de kilograme ale fetei, doar de curul ei bombat și obraznic în care deja se simțea ca la el acasă, lăfăindu-și organul erect cam cum încercam eu, copil fiind, să bălăngăn șarpele de cârpă galbenă de la geam.

– Mă, trebuie să o auzi pe asta, mă, face ca toți dracii! și în momentul doi scoate un reportofon mic, apasă un buton și în liniștea din casă, în care mai înainte pluteau amintirile mele din copilărie, dintr-odată se aud gemete, țipete, vaiete mai ceva ca pe canalul porno la care mă mai uit câteodată cu căștile pe urechi să nu mă audă Sofia.

– Istenem, jaj, Istenem, szeretlek, ajajajaj, meg, hat, Joji, te, Istenem, măăă, ajajajjj…

Gâfâia și solfegia săraca fată ca o soprană la operetă. Am aflat că-i unguroaică și că a fugit de acasă din secuime să se mute la oraș. Nu-i plăcea să lucreze, dar îi plăcea să dea din cur. Jorj se prăpădea de râs, mie îmi venea să plâng. A dat banda înainte și înapoi până am simțit că de la atâta Jaj Istenem, șarpele meu adormit din pantaloni dă semne de trezire.

– Închide, mă, naibii odată tâmpenia aia! Cum de ești așa de prost, mă, să o înregistrezi pe biata fată?

Jorj râdea ca un bou, râdea și mai apăsa odată play, dând din cur înainte și înapoi și imitând-o cu geme. Adevărul e că toate amintirile alea cu fetițele cu fustițe scurte și gurile căscate, gemetele astea pe limbi străine, Jorj unduindu-și bazinul de parcă ar vrea să încalece dulapul, toate astea m-au excitat la maxim. Iar eu, când sunt excitat, sunt prost. Mă uit la Jorj și rostesc ca un bou: Sun-o mă pe unguroaică și cheam-o aici! Jorj se oprește uimit, închide reportofonul, se uită serios la mine și, ca și cum ar face un calcul de matematică de care depinde lansarea unei navete în spațiu, mă întreabă:

– Acuma?

– Da, acuma, doar nu mâine!

Îmi vâjâie capul și de excitat ce sunt, simt cum mă ia cu amețeală. Cu palma îmi aranjez organul neastâmpărat din pantaloni și încep să număr în gând, pe rusă, până la zece. Asta mă calmează. Întotdeauna. Uneori îmi repet și pin-ul de la card și parola de la facebook ca să-mi revin. Jorj deja vorbea cu fata, îi explica unde să vină, adresa, ce să apese la interfon, detalii din astea.

– Mă, și ce facem? O facem în trei sau vrei numai tu? Sau pe rând?

Acuma, eu la detalii din astea nu m-am gândit pentru că, sincer, eu, când sunt excitat, nu prea pot gândi. Și ca să tacă îi răspund: Da!

El începe să se fâstâcească, se duce în bucătărie, își pune un pahar de vodkă, îl dă pe gât, apoi vine iar în cameră, se tot învârte ca un titirez, miaună ceva, mormăie, iar se duce în bucătărie, eu stau calm și număr pe rusește. Am ajuns la cinci când Jorj zice ceva foarte ciudat și nu sunt sigur că am auzit bine. Zice:

– Mă, n-o să-ți placă! E largă rău. Te pierzi. E ca tunelul ăla din Bulgaria în care au întors camioanele alea. Poți să și întorci în el.

Mi se pare că visez, ce tunel, ce să întorc, cum să fie largă pișpirica aia? Mă uit la el și dau din mână de parcă aș spune că vorbește prostii. Dar el continuă și zice, mă, și e ciudată, îi place să-ți lingă degetele și nu te lasă să faci nimic, numai ea face tot. Cum mă, numai ea? Dar ce face mă ea? Păi, știi, cu un vibrator mare, enorm, știi, se masturbează, și tu te uiți. Atât!

Mi-l închipui pe Jorj cu s*la sculată cum se uită la pișpirica aia care se masturbează și cântă ca o soprană. Dintr-odată, simt cum șarpele meu devine tot mai moale și mai mic și pufnesc într-un râs de-l sperii pe Jorj.

– Cum, mă, tu ai stat și te-ai uitat la ea în timp ce ea se autosatisfăcea cu falusul ăla enorm??? Ai stat așa și te-ai uitat?

La care el, foarte senin și mândru, de parcă ar fi construit o navetă spațială și a lansat-o pe orbită, salvând planeta de la pieire, îmi zice pe o voce gravă:

– Păi, am înregistrat! Uite! Și pune iar banda cu gemetele de soprană care umplu casa cu tot felul de cuvinte din altă limbă. Mi-a trecut tot cheful, i-am zis s-o sune să nu mai vină, ne-am îmbătat criță amândoi, am dormit îmbrățișați și dimineața mi-am simțit ochii umflați și uscați cu dune de nisip în ei. Jorj mi-a spus că am plâns toată noaptea, ca un copil, după Zelda.

Dimineața, ca toate diminețile, a fost cruntă. Lumea iarăși s-a făcut mică, un loc strâmt în care nu mai încăpeam nici eu, nici gândurile mele, doar Zelda, care trona undeva în mintea mea ca o zeiță ce a umplut cu prezența ei tot locul din lume, lăsându-mă mic și înghesuit într-un colț al pedepselor… celule din mine mureau încet, se topeau și se evaporau, așa cum se evaporă mirosul de săpun într-un spațiu deschis. Rămâneam gol, golit, singur, și undeva, departe, viața își continua ritmul normal… undeva și mai departe, Zelda își bea cafeaua lingând lingurița cu urme de miere… iar eu stau îngenuncheat pe știuleții uscați, ispășindu-mi pedeapsa de a fi iubit…

Pe Erika o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Cum să te măriți cu gândul la divorț?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,850 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro