Fotograful Mugur Vărzariu, care se descrie ca fiind “un activist care îi mulţumeşte lui Dumnezeu ca i-a dat inimă să simta şi ochi să vadă”, a plecat pentru câteva săptămâni împreună cu romii la noua lor „casă” din Paris. Un drum presărat cu fotografii care au menirea să arate ce înseamnă cu adevărat exodul romilor.
De unde interesul tău pentru romii care au luat calea Parisului?
M.V: Am început proiectul despre romi pentru că nu pot să accept deciziile guvernului francez. Nu sunt nici eu de acord cu cei care comit ilegalităţi, indiferent de ţara din care provin, de sexul, religia sau etnia acestora. Pe de altă parte, nu este normal să aplici măsuri discriminatorii sau să iei decizii pe criterii etnice. Trăiesc într-o ţară în care rasismul este la el acasă. Doar indolenţa este mai mare decât rasismul. Şi poate că într-un fel este bine, căci altfel am fi fost de mult o ţară consumată de războaie interetnice.
Pare că nimeni în România nu mai are puterea să facă nimic bun pentru cei din jur. E foarte ciudat să vezi că au ieşit în stradă, în sprijinul romilor, oameni din SUA sau Marea Britanie, în timp ce în România nimeni nu a mişcat un deget… ba chiar au fost de acord tacit sau făţiş cu decizia francezilor. Ce mă doare însă cel mai tare este faptul că o ţară care ani de-a rândul a premiat la Cannes spoturi publicitare şi filme cu protagonişti romi, vine acum să ne spună că romii sunt buni să trăiască cu românii (cetăţeni europeni de rang inferior), dar nu sunt de nasul francezilor, jignind astfel nu doar o etnie, ci o întreagă naţiune.
I-ai urmărit până la „casa ”lor din Paris. Cum ai descrie viaţa lor în cinci cuvinte ?
M.V: O luptă aprigă pentru supravieţuire!
Ce imagine ţi-a rămas în minte după acest “pelerinaj”?
M.V: Îmi vine să plâng când mă gândesc la ce mâncau copiii din sat toată ziua – fructe, nuci şi… mămăligă. mulţi dintre ei nu ar avea nici atât dacă parinţii lor nu ar fi şi acum pe undeva prin “generoasa” Europă. Situaţia adulţilor, oricât de grea ar fi, nu mă impresionează atât de mult. De copii însă, mi se rupe inima.
Ce le lipseşte romilor în ţara lor?
M.V.: Respectul. Au pierdut respectul românilor acum mulţi ani şi mare parte din vină le aparţine. Este însă oribil ca românii să înlocuiască bau-bau-l în “educaţia” copiilor cu ţiganul. Mai ţineţi minte expresiile astea : ”Dacă nu eşti cuminte te iau ţiganii. Asta este o ţigănie. Vrei sa ajungi un ţigan?” Dacă suntem de acord că există o diferenţă de civilizaţie între noi şi austrieci, să zicem, trebuie să acceptam că există o diferenţă de grad de dezvoltare şi între români şi romi.
Cu toţii o ducem greu în această ţară parcă blestemată, dar să nu uitam că ei o duc de două ori mai rău ca noi. Acum 100 de ani erau foarte puţini ţărani care îşi trimiteau copiii la şcoală. Şi uite cât de multe s-au putut schimba în doar 100 de ani. Romii sunt deja într-o situaţie cu mult mai bună decât iobagii începutului de secol XX. Cu un pic de sprijin putem accelera procesul integrării. Şcolarizarea copiilor este cheia. Acest proces trebuie însoţit însă şi de o mână a legii extrem de fermă. Fără discriminare, dar şi egali în faţa legii .
Citiţi şi
Începe școala. Ce începe de fapt?
Scârbă – Despre cum se face “dreptate” la români
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
