Vine o vreme când casa alor tăi îți rămâne mică, mai ales dacă ai gânduri de intrat în rândul lumii. Și chiar dacă nu le ai, vine o vreme când trebuie să experimentezi viața pe cont propriu. Bine, te avertizez și eu, așa cum cred că au mai făcut-o mulți înaintea mea: Nu tot ce zboară se mănâncă, nu tot ce-ți imaginezi tu despre viața „independentă” este și adevărat. E mișto să nu te bată nimeni la cap, să nu îți mai spună nimeni ce ai de făcut, să nu te mai întrebe nimeni la ce oră vii și să nu te mai certe nimeni că ți-ai lăsat hainele pe te miri unde prin casă, nu-i așa? Așa e. Dar medalia are și revers, căci nu mai e mișto să-ți faci singur(ă) curățenie, să-ți gătești, să speli vase&rufe, să calci și câte nu mai sunt necesare într-o casă de făcut. Dar parcă tot mai tentat este să le faci când ai tu chef și nu când îți impune cineva (cu un mic amendament, dacă ești bărbat și intenționezi să te căsătorești, posibil să ai un déjà vu, căci sigur „cineva” o să-ți spună iarăși ce ai de făcut, când, cum. „De ce”, nu, că ești băiat mare și te prinzi singur. Dacă…).
Vine o vreme când gustul libertății și cheful de a-ți trăi viața cu adevărat, ca un adult ce ești conform actelor de identitate și jobului la care pretezi zilnic, te îndeamnă să te muți în casă nouă. Vine o vreme când, în loc de stat pe chat cu fetele, respectiv pe jocuri on-line cu băieții, stai pe căutare apartamente cu 2 camere în Bucureștii Noi, ca să profiți de noile zone rezidențiale ale capitalei.
Și mai vine o vreme când, pe punctul de a cumpăra casa visurilor tale, te oprești cu un pas înainte și te întrebi – oare știu la ce să fiu atent înainte de a semna actele? Că, vorba aceea, nu cumpăr o gogoașă sau o pereche de chiloți, ci o casă care trebuie să mă țină cu mult mai mult decât articolele menționate. Bun. Și ce faci? O iei metodic, cu informații tehnice legate de modul în care a fost construit blocul, zonă, facilități, documente bla, bla. De acord. Dar nu crezi că-ți scapă ceva? Ceva fooarte important, de care va depinde în mare parte liniștea nervilor tăi de acum încolo? Hai că-ți zic eu ce, că te văd nedumerit(ă): vecinii! Exact cum ai auzit! Vecinii sunt o componentă esențială în viața la bloc. Poate știi de acasă, poate nu, dar nimic nu se compară cu melodiosul sunet al bormașinii (cea mai iubită sculă de la noi din țară) în zori de zi, indiferent de anotimp, dar musai în weekend… așa cum nimic nu se compară cu vigilența… nu, nu a portarului sau a sistemelor moderne de camere de supraveghere, ci a vecinelor ajunse la a doua, a treia etc tinerețe, a căror ocupație de bază este spionajul (să mai zică cineva că viața la bloc e monotonă, fără adrenalină). Și acestea nu sunt decât două dintre adevărurile fundamentale ale vieții la comun, urmând ca realitatea să-ți aducă în prim plan și alte aspecte, și alte tipologii de vecini: certăreții, surzii melomani, iubăreții cu sonor, după miezul nopții, desigur, când s-au culcat minorii, pasionații de ședințe de bloc, băgăreții, nesimțiții și lista, ferească Domnul!, e mult mai lungă.
Așadar, vine o vreme când simți vânt de libertate în pupă, dar fii atent(ă), capcanele vieții pe propriile picioare sunt la tot pasul. Hai ‘liberare! 🙂
Citiţi şi
Când bate gongul în ring, soarta este în mâinile lor
La moartea lui Mihail Sergheevici Gorbaciov
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
